”Am intrat in pielea acestor trei femei” – Confesiune

Avem niste vieti neinsemnate, obisnuia sa spuna mama mea, peste care a venit un razboi mondial, apoi comunistii care un schimbat un regim si visele ei au ramas neindeplinite. Dar cu toate astea, continua ea, nimeni n-are dreptul sa ne distruga.

M-am gandit sa va spun o poveste care ar putea fi adevarata, in care doua generatii de femei poarta pe umeri vina celei dinainte, cum am auzit cand eram prunc, o poveste cu femei fara de care lumea noastra n-ar mai fi cum este. Acesta este romanul Trei femei – si vorbele acestea le veti gasi pe una dintre mansetele copertei. M-am gandit ca toate cate s-au petrecut cu noi intr-o jumatate de secol sa fie vazute prin ochii acelor femei, cu maruntele zbateri de fiecare zi si cu puterea lor de indura, fara de care n-am fi rezistat.

Am intrat in pielea acestor trei femei. M-as putea da mare, ametindu-va cu texte despre puterea scriitorului de a se transpune si tot felul de chestii de-astea. Prefer sa va spun ca nu stiu, pur si simplu asta am vrut, mi-am imaginat si presupun ca mi-a iesit. Nici macar nu e prima oara ca o fac. Anul trecut, publicam la aceeasi editura Arunc-o pe sora-mea din tren!, tot cu personaje principale feminine. Sau in Darul Ioanei, aparut la Polirom in 2007, sunt cateva femei care pana si mie imi plac!

Am vrut ca, prin destinul a trei generatii de femei sa surprind realitatile Romaniei postbelice, in care s-a instapanit comunismul, s-au sfaramat destine, s-au nascut si au murit sperante, s-au schimbat structuri si in cele din urma s-a nascocit o revolutie pe care nimeni nu o intelege. Nu m-a interesat politica “mare”, ci efectele ei asupra omului marunt, pentru ca fiecare generatie are visele ei pe care e nevoita sa si le cenzureze, dar asta nu inseamna ca nu trebuie sa continue sa viseze. Spun asta fara patima, personajele mele nu cauta razbunari, vor doar sa stie adevarul, pentru ca asta le face sa reziste.

Stelian Turlea

De citit: