Ana Maria Sandu il prefera pe Vladimir Nabokov
Candva, prin anul I sau II de facultate, am citit „Lolita“. Era prima carte a lui Nabokov care imi cazuse in mana. Un roman cult (publicat in 1955), controversat, la care m-am intors apoi de mai multe ori. Au urmat pentru mine alte carti ale scriitorului nascut intr-o familie aristocrata din Rusia, care a emigrat in tinerete in Occident.
A fost profesor de literatura rusa in America, a facut traduceri si a studiat fluturii (exista o specie care chiar ii poarta numele). Nu e genul de autor despre care sa spun ca l-am citit in intregime, dar de fiecare data cand mai descopar cate o carte „noua” de-a lui ma bucur imens. E un fel de promisiune ca oricat de tare s-ar dezvolta mediile si tehnologia, literatura are un mare atu.
Nabokov poate parea alambicat si pretios, dar felul in care asaza cuvintele unele langa altele tine de un nivel al scriiturii de care n-ai cum sa nu te lasi sedus. De un fel de irealitate la care devii partas atunci cand il citesti. Senzatia seamana foarte bine cu aceea ca bei un vin bun, nobil, nu unul de serie, banal si modest.
Nabokov reuseste sa scrie discret si flamboaiant in acelasi timp, stiu ca e greu de crezut ca poti sa gasesti lucrurile astea intr-o singura pagina de text, dar e suficient sa deschizi Ada sau ardoarea si o sa te convingi. In acest roman de maturitate, Nabokov ajunge la un rafinament inimaginabil. Si greu de suportat de catre orice alt scriitor. Poate de aceea mi-am ales ca moto pentru Fata din casa vagon un fragment din romanul lui…
Ana Maria Sandu
de citit:
Ada sau ardoarea
de Vladimir Vladimirovich Nabokov (1899-1977)
Editura Polirom
Ada sau ardoarea (1969) este povestea de dragoste dintre adolescentii Van Veen si Ada Veen. Dragostea precoce, vijelioasa, incestuoasa – Ada si Van sunt veri primari (dar au acelasi tata) – se consuma intr-un fel de Eden de care cei doi adolescenti cu apetit sexual, imaginatie si inteligenta iesite din comun se indeparteaza, pentru a-l regasi apoi spre batranete..
