„Balerina de la Auschwitz”, despre curaj, supraviețuire și vindecarea traumelor
„Balerina de la Auschwitz” de dr. Edith Eva Eger, o poveste inspirațională despre curaj, supraviețuire și vindecarea traumelor
Volumul de memorii a fost publicat când autoarea avea vârsta de 96 de ani
În 1943, Edith (Edie) Eva Eger era o adolescentă pasionată de gimnastică și balet, care visa să aducă o medalie țării sale. Viața ei curgea lin între orele de la liceu, antrenamente, mici rivalități cu surorile mai frumoase și talentate și întâlniri cu Eric, prima ei iubire. Chiar și războiul putea fi ignorat, dacă nu i se dădea atenție. La fel ca în cazul milioanelor de evrei, viața lui Edie ia o turnură dramatică când este deportată la Auschwitz împreună cu aproape toată familia..
Publicată în colecția Literati a editurii Pandora M, parte a Grupului Editorial Trei, Balerina de la Auschwitz este ediția pentru tineri a celebrei cărți Alegerea.
Un tulburător volum de memorii la care autoarea a scris optzeci de ani – după cum ea însăși mărturisește.
Îl avea în minte când a trăit pe pielea ei ororile Holocaustului, când le-a povestit copiilor, nepoților și strănepoților. Le-a vorbit despre Auschwitz elevilor de liceu, pacienților, fiind unul dintre cei mai respectați psihologi specializați în tratarea traumelor, apoi oamenilor de pe toate continentele.
La 96 de ani, dr. Edith Eva Eger a publicat Balerina de la Auschwitz la insistențele nepotului ei. Contrar a ceea ce ar aștepta cititorii, cartea nu reprezintă doar o rememorare a anilor negri de persecuție a evreilor, cât mai degrabă „un reper emoțional și spiritual”, „o moștenire de speranță și poftă de viață, astfel încât părinții mei și milioane de alți oameni să nu fi murit în zadar.
Vreau ca triumful și celebrarea vieții să continue să existe”, spune autoarea. Edith Eva Eger a scris cartea cu gândul la tinerii cititori pentru a le oferi un instrument util în devenirea lor, care să îi ajute în momentele grele. Scris cu multă emoție, volumul de memorii reprezintă o lecție valoroasă despre reziliență, speranță și puterea spiritului uman de a rezista în fața adversităților. Este „o poveste „despre capacitatea oamenilor de a face rău”, dar în aceeași măsură „este, de asemenea, o poveste despre capacitatea noastră inexorabilă de a spera”.
Dansând în iad, în fața Îngerului Morții
Deportarea la Auschwitz a întrerupt brutal planurile tinerei de a deveni balerină, dar și povestea de dragoste dintre Edie și Eric. De pe urma speranțelor și visurilor celor doi a rămas doar o fotografie, pe care tânăra a făcut-o pentru iubitul ei. Însă iubirea pentru el a ascuns-o în adâncul inimii, devenind motivul care i-a alimentat dorința de supraviețuire. Dr. Edith Eva Eger descrie atrocitățile greu de imaginat prin care a trecut în drumul spre lagăr și în timpul petrecut acolo, până la eliberarea de către americani.
Pe parcursul a câteva săptămâni, Edie își pierde iubitul și părinții. Îndură frig și foame îngrozitoare – oare cum poate fi împărțită o felie de pâine la opt persoane? – iar locul unde mai poate dansa este doar acel iad condus de dr. Mengele, criminalul poreclit Îngerul Morții.
Autoarea surprinde cu subtilitate varietatea de sentimente încercate de adolescenta care se maturizează în lagărele morții – curajul cu care trece peste moartea mamei, dorința de a-și susține sora prin orice mijloace, chiar primejduindu-și viața, curiozitatea inocentă cu privire la intimitățile căsătoriei, puterea conversațiilor și a imaginației. „Așa supraviețuim; așa dansăm în iad: folosim darul minților noastre. Când suntem triste, cântăm cântece de dragoste franțuzești. Când suntem lihnite, ne ospătăm. Gătim în mintea noastră. Pregătim festine elaborate, ne certăm cu privire la cantitatea de paprika pe care o punem în papricașul de pui unguresc sau cum să facem cel mai bun tort de ciocolată cu șapte straturi. Imaginația noastră se dezvoltă; corpurile noastre se micșorează. (…) Foamea este singurul meu nume. Sunt doar un circuit al durerii, un impuls care se hrănește pe sine, în buclă”.
Dr. Edith Eva Eger descrie procesul treptat de degradare fizică prin care trece în lagărul morții.
Trupul odinioară atletic devine neputincios, gândurile aproape că dispar sub stăpânirea foamei teribile. Edie nu mai poate vorbi și, cu coloana ruptă, nici nu mai merge. Când trupele americane eliberează lagărul, tânăra e, din punct de vedere fizic, aproape o epavă. A trecut prin iad, i-a văzut pe cei dragi umiliți sau uciși, a asistat la acte de canibalism și la torturi dincolo de imaginație. Dar câteva acte de bunătate – mai prețioase decât diamantele într-un astfel de spațiu de coșmar – i-au dat speranță și dorința unei dulci răzbunări: aceea de a trăi, de a-și vedea copiii și nepoții. „Trei generații — asta e cea mai bună răzbunare pe Hitler”!
Ce te poate face să mergi înainte când lumea pe care o știai s-a prăbușit? De unde să iei curaj, cum poți spera? Uimitoarea poveste de viață a lui Edith Eva Eger poate deveni o sursă prețioasă de inspirație pentru cei care se luptă să se vindece de diverse traume, dar și pentru cei care vor să redescopere bucuria de a trăi. Totodată, într-o lume care pare să-și fi uitat istoria și pericolul pe care-l reprezintă extremismul, memoriile lui Edith Eva Eger sunt o lectură necesară pentru tânăra generație.
