Balul florilor – o lectie de comunicare pentru copii
Povestile sunt un prilej excelent de a-i invata pe cei mici valorile importante in viata, fara a avea nevoie de carti elaborate de psihologie. Un bun exemplu este cartea lui Sigrid Laube, „Balul florilor”, ce vorbeste despre acceptarea diferentelor si despre stabilirea relatiilor cu cei din jurul nostru, netinand cont de lumea din care fiecare vine.
Povestile sunt un prilej excelent de a-i invata pe cei mici valorile importante in viata, fara a avea nevoie de carti elaborate de psihologie. Un bun exemplu este cartea lui Sigrid Laube, „Balul florilor”, ce vorbeste despre acceptarea diferentelor si despre stabilirea relatiilor cu cei din jurul nostru, netinand cont de lumea din care fiecare vine.
Afland ca florile organizeaza un bal, carismaticul domn Conopida si domnisoara Morcov se decid sa participe si ei. Desi celelalte legume i-au dezaprobat, considerand ca ar trebui sa stea cu cei de felul lor, acestia pleaca increzatori la petrecere. Cand si-au facut aparitia, prezenta lor a indignat florile, pe motiv ca cele doua lumi, care arata si miros diferit, nu ar trebui sa se amestece. Totusi, domnul Conopida si domnisoara Morcov se simt bine si se dezlantuie pe ringul de dans, impresionandu-i pe toti prin talentul lor la Rumba-a-boabelor-de-fasole, Tangoul-castravetilor si la Pepperoni-cha-cha-cha. Imediat, aplauzele curg, la fel ca si invitatiile celorlalti la dans.
Cartea este si o buna ocazie de a-l invata pe cel mic sa distinga diversele legume si fructe. Ilustratiile lui Silke Leffler transforma fiecare personaj intr-un caracter aparte, cu o prezenta proprie, bine definita. Astfel, copilul tau va face cunostinta cu toti locuitorii gradinii: tanarul Salata, domnisoara Ceapa, domnul Castravete, ridichile, boabele de mazare, Garoafa, doamna Lalea, Galbeneaua, Roza sau domnul Levantica.
Arta grafica a lui Silke Leffler impresioneaza nu numai prin usurinta individualizarii fiecarui personaj, ci si prin culorile vii si prin atentia la detalii. Tanara ilustratoare din Austria a studiat design textil, lucru care se vede si in imaginatia cu care a imbracat fiecare personaj pentru bal. Federation of the Austrian Book Trade i-a acordat chiar si un premiu, pentru ilustrarea „celor mai frumoase carti din Austria”.
Premiata este si Balul florilor, care a castigat in 2006 prestigiosul premiu NAPPA (National Parenting Publications Awards) Gold Award, din Statele Unite, prin care a fost recunoscuta ca fiind una dintre cele mai bune carti pentru copii aparute in acel an. In plus, autoarea Sigrid Laube a castigat Austrian Children’s Book Prize in 1997 si 2004.
Cartea, recomandata copiilor intre 3 si 8 ani, este disponibila pe site-ul editurii – www.carteacopiilor.ro, la un pret special de 20 de lei, beneficiind de o reducere de 20%.