Capitolul 19 din ”Cum sa uiti o femeie”

Marga se zgaia la vitrine din mers, insa nu ne-am oprit, am pasit mai departe prin aerul curat de dupa ploaie. Iesiseram la plimbare. Vorbeam despre unt. Eu nu trebuia sa mai cumpar niciodata unt, toate revistele spuneau ca e mai rau decat otrava. Prin venele care se ingroasa, sangele abia se mai taraie, gafaind. Nu-mi dadea sfaturi, sa n-o iau in nume de rau, imi expunea doar parerea specialistilor. La jumatatea unei fraze s-a oprit si ne-am intors. Inapoi, spre vitrina. Ceva dragut ii atrasese atentia. Doua batranele gemene, ca doua floricele vestejite, tinandu-se de mana, ne atineau calea. In cealalta mana aveau cate o umbrela mov, inchisa, si ele gemene. Ne-au zambit simultan, cu o afectiune comuna. Prin sticla pe care mai adastau stropi de apa, Marga mi-a aratat purcelusul. Nu era simpatic ? Pe plusul visiniu se aflau o gramada de maruntisuri. Cred ca i-am spus ca bibelourile de portelan imi amintesc de o matusa fara varsta, singura si actrita. Ochii mi s-au lipit de o solnita lucrata in coaja de nuca de cocos. M-a tras de maneca sa intram. Purcelusul portocaliu statea in doua copite, avea o fustita in carouri si ochii albastri. In gura tinea o floricica vesela, necunoscuta mie. Marga il pipaia plina de incantare.
— Nu e simpatic ? m-a chestionat ea din nou. Ar sta bine pe un raft de biblioteca.
— E o scrofita, vad ca are fusta…
— Nuuuu, nici vorba ! Bag mana n foc ca e un purcelus scotian. Dumneavoastra ce parere aveti ? i s-a adresat ea vanzatoarei.
Aceasta a ridicat din umeri, plictisita. Tocmai stinsese tigara. Avea un aer plouat si cearcane adanci, infioratoare. Era vopsita blond, dar radacina parului ii trada culoarea naturala, castanie, precum si o sumedenie de fire albe.
— Noi avem marfa din o gramada de tari, ne-a spus fara mandrie si fara sa si dezvinovateasca presupusa ignoranta, cu voce brumata.
In magazin nu eram decat noi, printre clovni, saci de dormit, papusi, scaunele de lemn, becuri, lacate, fete de masa si multe altele.
— E din fibra de sticla, daca cade, nu se sparge, a incercat vanzatoarea sa-si faca minimal meseria.
— Carevasazica nu-i de portelan…, a murmurat Marga.

Pana de paun, de pe care puteam jura ca ma priveste cu ura unul din ochii incercanati ai vanzatoarei, era destul de ciufulita, ca si cum biata pasare s ar fi ascuns prin o mie de locuri, in speranta ca va scapa de jumuleala.
— Daca nu te poti hotari, ia-le pe amandoua, i-am spus cu sinceritate si cu gandul ascuns ca astfel imi pot trece sub tacere parerea.
— Oooo, nu, nu se poate. Nu vreau sa arunc banii pe fereastra…, si a rotunjit ea buzele carnoase, frumos arcuite.
In magazin era racoare si sub panza subtire a rochiei i se ghiceau sanii ariciti. Intre sprancene, preocuparea ii sapase o cuta dulce, numai buna de descretit cu un sarut. Concentrarea ii dadea un aer copilaros, irezistibil.
— Atunci sa dam cu banul, am glumit eu.
M-a sagetat pe sub sprancene cu o privire scurta si percutanta, de culoarea turcoazului, dupa care a continuat sa cantareasca cele doua obiecte. Vanzatoarea isi lasase obrazul pe o palma, ca si cum, de oboseala, si-a pus capul pe primul lucru iesit in cale. Se vedea ca lasase in urma o noapte grea. Margai i se adunase rochia intre pulpe, punandu-i in evidenta linia muzicala a picioarelor, soldurile dezinvolte si fesele sculpturale. Clipind din ochi, i-am facut o fotografie pentru memoria mea intima.
— O sa iau pana! a hotarat Marga intr-o clipita, strafulgerata pesemne de un argument irefutabil.
— Perfect, m-am aratat eu multumit.
Blonda vopsita a tresarit si si-a amintit ca e vanzatoare.
In pragul magazinului, Marga m-a prins de talie si m-a sarutat apasat pe gura, in semn de multumire, de parca as fi avut vreun merit in toata afacerea.
— O stampiluta pentru ca ai fost cuminte si intelegator, mi-a ghicit ea gandul. Stiu ca ti se pare o prostie ca am cumparat pana asta…
Si a ras.
Nu era prima data cand, cu tact si gratie, Marga se arata de o inteligenta vie si calda. Cum la ziar nu-i placea sa se angajeze in dispute mai mult sau mai putin intelectuale, nu avea faima unui spirit patrunzator, insa cu totii greseau. Blandetea ei, cand pisicoasa, cand abulica, ma pacalise si pe mine mult timp. Stia ce voia, iar in momente cheie putea sa fie indrazneata sau ferma, dupa caz. In rest, prefera sa toarca si, in loc sa te contrazica, iti facea din ochi. Ca si cum lucrurile cu adevarat importante doar se sugereaza, fiindca nu le poti discuta transant fara sa le sfarami.

Racoarea se accentuase, astfel ca sanii dadeau sa-si scoata nasucul prin rochie. Copiii intalniti in cale intorceau capul dupa pana de paun, iar mamele ii smuceau de mana. Cand era mica, impreuna cu copiii din cartier se juca de-a indienii. Mergeau la vanatoare de animale salbatice sau se razboiau intre ei. Cei norocosi, care aveau bunici la tara, isi aduceau din vreme pene colorate de rata gotca sau de gasca. Nu erau suficient de lungi, dar se puteau prinde intr-o panglica de scolarita si erau totusi de efect. Bunicii ei locuiau intr-un oras indepartat, asa ca a incercat sa-si impodobeasca coronita cu penele din coada unui cocos pe care tatal sau l-a taiat in cada din baie. Un cocos incapatanat, care le-a stropit toata faianta cu sange. Atunci ea le-a spus copiilor ca este printesa insangerata, iar copiii au ras de s-au prapadit, pe motiv ca indienii nu au printese. Printesele traiesc in castele si poarta rochii lungi, cu maneci bufante. Ele nu vaneaza animale salbatice, ci sunt furate si sarutate de cavaleri. Ei i-a fost foarte rusine si a plans zile intregi, ca o adevarata printesa. Multa vreme dupa aceea, cand se suparau pe ea, asa o strigau – „printesa insangerata“. Dar ea a invatat sa faca din gura ca adevaratii indieni. Pentru asta a exersat in fata oglinzii si s-a lovit de nenumarate ori peste gura. Performanta i-a fost imediat recunoscuta si copiii se certau care sa o aiba in tabara lor. Din pacate, ai ei n-o lasau sa iasa afara prea des, caci trebuia sa invete, iar nu totii copiii din vecinatate erau de nasul ei. Ea trebuia sa ajunga cineva. Cel mai hotarat in privinta asta era tatal, iar mama ii tinea isonul, desi mai timid.
Am intrebat-o daca ii este frig si mi-a facut semn din cap ca da, fara a-si intrerupe depanatul amintirilor. Mi-am scos sacoul si i l-am pus pe umeri.
— Mama era profesoara de franceza. Cum sa zic, era o cocheta. Avea nu stiu cate palarii si palariute…
Ne-am plimbat mult in acea dupa amiaza. Niciodata nu-mi mai povestise atatea despre ea. O ascultam fascinat. Povestea era cand vesela, cand trista, iar figura i se metamorfoza dupa stari. Lumina ochilor era cea mai sensibila la fluctuatia senzatiilor, ca un led de control. Turcoazul batea cand spre albastru, cand spre verde, ba chiar uneori capata reflexe rosietice.
La un moment dat, tarziu, din cer a inceput sa cada apa in nestire, ca si cum undeva sus s-ar fi rupt un stavilar. Am intrat in cel mai apropiat magazin. Desi replierea noastra n-a durat mai mult de doua-trei minute, pana arata jalnic.
— Las’ c-o s-o usuci cu f¶hnul, o sa-si revina, am incurajat-o eu.
Nici noi nu aratam prea grozav. Oricum, nu eram singurii nefericiti care se adapostisera acolo. Inauntru era cald. Era un magazin stilat de lenjerie intima feminina si vanzatoarele zambeau ferme¬cator.
— Daca tot am intrat, mi-as lua un sutien, a spus Marga, privind pofticioasa spre randurile inspumate de dantele.
Am zambit din toata inima, caci, la cat de mofturoasa era, nu putea urma decat o ispititoare parada a modei.

Fragment din cartea