Ce ne spune despre viața noastră interioară Sufletul ascuns al casei
„Criza de sănătate a pandemiei COVID-19 ne-a bulversat modul în care ne raportăm la casă, iar izolarea impusă de imperativele acesteia a luat prin surprindere o populație care se temea de viitorul său. Casa a devenit un refugiu vital, a fost dintotdeauna, cu siguranță, dar de data aceasta a devenit o urgență. Pentru că, în primul rând, s-a transformat într-un adăpost destinat supraviețuirii”, spune autorul cărții Sufletul ascuns al casei, recent apărută la Editura Trei, în colecția „Psihologia pentru toți”.
Un adăpost pe care unii oameni l-au resimțit sufocant, accentuând neputința și incertitudinea crizei, dar și conflicte interioare preexistente în stare latentă, devenind factor de acutizare și al conflictelor familiale. În vreme ce pentru alții s-a arătat un loc cu potențial neașteptat de relaxare, de conectare personală și de descoperire a celor dragi și a propriei creativități. Aceasta este una dintre premisele contextului actual de la care pornește Alberto Eiguer, psihiatru și psihanalist, în incursiunea pe care o face într-o lume personală, plină de semnificații și alegeri deloc întâmplătoare: spațiul de locuit, aflat într-o relație de interfuncționalitate cu inconștientul.
Totuși, indiferent de contextul exterior, precizează acesta, casa este sau ar trebui să fie locul de unde începe starea de bine, unde se reface energia prin odihnă, unde se reculeg gândurile și unde oamenii intră mai ușor în contact cu ei înșiși, într-o stare de autenticitate din care dispar filtrele rolurilor sociale adoptate în exterior. Prin urmare, casa este văzută ca o oglindă a sinelui, ca o expresie vie a lumii noastre interioare și a vieții psihice, într-o perioadă în care studiul psihologiei locuinței este, mai mult ca oricând, de mare interes.
Atașand casa familiei care o locuiește, Eiguer oferă o perspectivă psihologică mult mai bogată, în care teritoriul intimității familiale este modelat de forțele inconștiente care se acumulează în locul în care trăim, oglindind relațiile dintre membrii familiei, așa cum acesta analizează într-unul dintre multele exemple descrise pe parcursul cărții, din cazuistica profesională: „Spațiul intern ajută la configurarea spațiului extern, dar mulţi oameni nu sunt niciodată mulțumiți de ceea ce aleg. Este cazul acestei femei care are impresia că vopseaua din baia ei nu se potrivește şi decide să o revopsească, pentru a constata încă o dată că nu îi place. Ea crede că dacă schimbă exteriorul lucrurilor, interiorul se va linişti, în timp ce relația cu soţul ei pare nesatisfăcătoare, lucru pe care refuză să-l recunoască”.
Inspirându-se din clinică şi din cercetare, prin observarea modului în care trăiesc familiile în timpul consultațiilor la domiciliu sau online şi prin ascultarea discursurilor în terapie, autorul își însoțește cititorii într-o călătorie plină de revelații, oferind acces la dimensiunile profunde ale simbiozei cu propriul spațiu de locuit, „reflectare a sufletului și a viselor noastre, în care ne întâlnim cu ceilalți și rămânem mai aproape de propria noastră natură, pentru a ne arăta adevăratul sine.”
Alcătuită din trei părți și 10 capitole, Sufletul ascuns al casei explică reprezentările psihologice ale acesteia, în profundă simbolistică și strânsă conexiune cu viața interioară a locuitorilor. Începând cu semnificația corpului casei, ca expresie a celui uman, conceptul de habitat interior, intimitatea legăturilor de familie, sensul obiectelor și amenajarea mobilelor, până la construirea, repararea, modificarea ei sau mutarea într-o locuință nouă, toate redau o perspectivă complexă a dinamicii subtile dintre resorturile noastre psihice și funcționalitatea casei.
Alberto Eiguer este psihiatru și psihanalist specializat în psihoterapie psihanalitică de familie și cuplu. Este director de cercetare în cadrul Laboratorului de psihologie clinică, psihopatologie și psihanaliză din cadrul Institului de psihologie al Universității Paris V René Descartes.
