Now Reading
Cum s-a schimbat piața de carte față de anul 1993

Cum s-a schimbat piața de carte față de anul 1993

Revista Psychologies
cum-s-a-schimbat-piața-de-carte-față-de-anul-1993

Editura NICULESCU, una dintre editurile cu tradiţie din România, celebrează 30 de ani de existenţă. În tot acest timp a dăruit iubitorilor de carte peste 10 milioane de exemplare, titluri extrem de interesante, din domenii precum cel al cărților școlare sau de învăţare a limbilor străine, foarte utile în anii 1990, dar şi cărţi pentru copii, cărți de dezvoltare personală sau de ficțiune.

Povestea începe imediat după revoluţie, când Cristian Niculescu, fondatorul editurii, înțelege cât de importantă este cartea pentru un popor care a ieșit de sub regimul comunist. Astfel începe prima etapă a editurii, cea a cărților de limbi străine, a manualelor și a auxiliarelor școlare. Din 1993 și până în 2016, Editura NICULESCU a publicat în special cărți școlare, manuale, cursuri de învăţare a limbilor străine, dicţionare și ghiduri de conversaţie.

Cred că aproape toți cei care au fost elevi în acea perioadă își amintesc de cărțile noastre. A fost o perioadă tare frumoasă pentru noi deoarece am simțit că facem parte din schimbarea care a pus stăpânire pe românii de după revoluție. Am fost printre primii care au avut în oferta editorială cărți de limbi străine pentru copii, lucru pentru care suntem chiar și în prezent cunoscuți”, declară Andrei Niculescu, Director general al editurii.

Dacă până atunci cărțile din domeniul școlar erau cele mai căutate, în 2016 s-a produs o schimbare pe piața de carte. Acel an, în care și Andrei a preluat conducerea editurii, a fost anul schimbărilor, în principal în oferta editorială care s-a îndreptat către domenii precum cărţile pentru copii, self-help (dezvoltare personală, familie şi parenting, sănătate, profesie), cărţi de informare (actualitate, afaceri, cultură generală, autocunoaştere) și ficţiune. Oferta actuală cuprinde peste 800 de titluri unice, majoritatea de la autori străini.

Când am preluat editura de la tatăl meu am simțit că este momentul unei schimbări atât în procesele noastre interne, cât și în oferta editorială. Am simțit că atunci este momentul să găsim autori remarcabili cu care să le facem cunoștință cititorilor români. Am început cu romanele lui Khaled Hossesini sau cu binecunoscuta carte de Dr. Clarissa Pinkola Estés, Femei care aleargă cu lupii, devenind bestsellere într-un timp scurt și unele dintre cele mai căutate și îndrăgite titluri”, povestește Andrei Niculescu.

În plus, Editura NICULESCU este încă din anul 2009 partener şi distribuitor autorizat OXFORD UNIVERSITY PRESS (English Language Teaching) în România, ceea ce face ca o ofertă completă de titluri pentru învăţarea şi predarea limbii engleze să fie accesibilă publicului larg. De curând a fost inaugurat primul Centru Naţional de Testare din România pentru susţinerea Oxford Test Of English, singurul atestat de limbă engleză certificat de Universitatea Oxford din Marea Britanie.

În 2022, oferta de carte s-a întregit prin lansarea a două noi colecții din cadrul NICULESCU Fiction: Noir, colecția de thrillere, și Rouge, colecția de romance. Aceste două noi colecții fac parte din planurile de viitor ale editurii, care își propune ca până la finalul acestui an să lanseze mai multe colecții atât pentru copii, precum seriile Histronauții sau Lumi viitoare, cât şi pentru adulți, precum Saga Soarelui Negru sau romanele care îl au ca personaj principal pe agentul MI6, Marc Dane.

Pe site-ul editurii vă așteaptă întreaga ofertă: www.niculescu.ro.

Despre Editura NICULESCU

Cu o prezență de 30 de ani pe piaţa de carte, Editura NICULESCU își păstrează cu consecvenţă obiectivul de a le oferi cititorilor de orice vârstă titluri interesante, utile, cu conţinut informativ, centrate pe dezvoltarea individuală prin educare și cunoaștere.

Domeniile editoriale abordate includ: Cărţi pentru copii, Self-Help (Dezvoltare personală, Familie şi Parenting, Sănătate, Profesie), cărţi de Informare (Actualitate, Afaceri, Cultură generală, Autocunoaştere), Ficţiune, Limbi străine pentru copii şi adulţi, Dicţionare monolingve şi bilingve, Auxiliare şcolare, Hărţi turistice şi rutiere, Ghiduri de călătorie etc.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top