”de-a viul”, selectie de poeme din volum

patul

cand pana si camera devine prea mult,
infasurandu-se in jurul tau.
cand pana si patul devine prea mult,
innodandu-si cearsafurile subtiate de piele.

cand fiecare parte a camerei doare.

atunci, ca prin minune, ca dintr-o mare dragoste
marginea patului se intinde incet in toata camera. urca
spre fereastra. marginea patului sparge fereastra
si se revarsa in vaile aerului ca o apa clocotitoare.
se intinde ca o avalansa peste intreg orasul.

atunci da, camera nu mai doare, patul nu mai doare.
patul cu lentoare te rastoarna de la o margine la alta
si vezi ca lasi in urma orasul, aproape plangi de bucurie,
te ridica mai sus, vezi marea stralucind,
zapada de pe munti stralucind
si aproape plangi, plangi de bucurie
in aerul limpede si proaspat.

si sunt atat, atat de fericit si nemiscat
in patul care se intinde ca un alt cer intre pamant si cer.
un cer de lemn si arcuri, de cearsafuri subtiate.
si atat de fericit deasupra oceanelor, polilor,
tropicelor, atat de deasupra si atat de nemiscat

ca plang de cata fericire mi se ingaduie
si de cata incremenire mi se ingaduie.

si plang de atata fericire,
prins in cerul meu de lemn si arcuri dintre pamant si cer
si patul purtandu-ma ca pe-un indragostit incremenit
de-o parte si de alta si vad deodata tot cerul.
si-n patul care acopera intreaga lume
pentru o clipa vad
de unul singur
cerul albastru, limpede si napadit de stele,
de parca doar pentru mine tot cerul.

si plang si sunt atat de adanc fericit
ca lacrimile vin din adanc invelite in carne
si tot plang si carnea prin ochi pleaca de la mine.

dar cata fericire mi se ingaduie si cata incremenire
in cerul meu de lemn si arcuri, in cerul de cearsafuri
prins intre pamant si cer.

si nu e nimeni sa ma vada
si chiar nimeni, de tot nimeni care sa mai doara.

liniste

cateva zile ploioase si ea culcandu-si
genunchii in mlastina proaspata de langa zid.
o privesc.
avea parul desfacut si de buna seama nu avea ce cauta
langa mine.
inainte sa inchida ochii, si-a acoperit genunchii.
m-am apropiat de ea si genunchii ei ca doi copii
adormiti mirosind a lapte.

m-am asezat in mlastina proaspata de langa zid.
i-am zis carla. a deschis ochii. am fi vrut sa ne luam
in brate. ne era frica. puteam iesi
oricand unul prin celalalt.

am ramas langa genunchii ei,
in mlastina proaspata de langa zid, langa zilele
cu ploaie. era o liniste de miez de noapte.
de parca cineva, tocmai atunci, aseza intre noi multa matase.

asa cum in mari

asa cum in mari fosneste sarea, inima ta.
ma iei in brate, imi spui ca suntem la fel de reci,
inseamna ca frigul e pentru amandoi.
aproape ne atingem, imi arati ranile tale, ai avut atata grija de ele,
le-ai facut cuminti, frumoase,
par animale de casa – si ne privim ca prin cristale rasturnate.

iti odihnesti ranile langa mine
si odihniti ducem cu noi ospete intregi.

noaptea asta e de prea multa vreme, imi spui.
si mainile tale de parca mi-ar intinde pumni de pasari
inghetate – ma rogi sa te acopar cu vita salbatica,
nu pot, iti spun,
iti arat cat suntem de ramasi si cata odihna.

aproape te iau in brate,
aproape ma feresc de ranile tale
si ne uitam unul la altul, cum altfel, ca prin cristale rasturnate.
nu zicem nimic.
si asa cum in mari fosneste sarea, inima ta.

plutirea

suntem de-acum doua gropi, dragostea mea, te-ai imbracat
intr-o rochie de seara si te port peste
intinderile de trandafiri. tu vrei doar sa plutesti.
de la linistea asta te faci mai frumoasa ca oricand.
iti spun bine ai venit printre florile de mai.
si, iata, tot de la linistea asta ne sarutam direct pe carnea vie.

dar pregatita indelung si numai pentru noi aceasta dragoste.
doar noi plutim peste intinderile de trandafiri.
doar unii sunt putreziti. ceilalti sunt doar salbatici
si sub imbratisarea noastra mainile ne devin moi
sfaramicioase. cu fiecare atingere degetele ni se sterg
incetul cu incetul. e bine sa stii
ca nu ne vom mai intoarce.
e doar o odihna intre ploi, dragostea mea,
de-acum suntem doar doua gropi.
doar paseste pe mine si-am sa ma deschid sub talpile tale.

vom fi pe jumatate goi, pe jumatate in intuneric,
iar eu, la marginea ta, iti voi vorbi si in linistea mainilor noastre
o dragoste de mort pentru moarta sa.

rochia de sare

trupul tau e acoperit de o panza subtire de sare.
o rochie de primavara in care trezesti mestecenii
fara sa-i sperii. caii albastri nu se mai intorc in apele
albastre. pasc linistiti langa iaz. nu-i goneste nimeni
de acolo.

lumina zapezii umple paturile albe, incapatoare.
nu mai umbli de mult.
te legeni doar precum florile de mai.

ramai putin in mijlocul camerei.
lumina inainteaza pana la tine. intalnindu-te se opreste.

privesc indelung partea insorita a trupului tau.

Selectie de poeme din volumul