Dulcea poveste a tristului elefant – Fragment din roman

A doua zi, dupa ce, ajutata de compresele de otet intinse pe frunte si de strachina cu lapte cald de capra pe care nevasta hangiului i-o strecoara sub buze, obligand-o sa soarba, Amanda se face mai bine, cei doi se pregatesc sa-si ia ramas bun de la trimisul parintilor.

Numai ca el n-ar mai vrea sa se intoarca, ci, daca domniile lor nu ar avea ceva impotriva, ar dori mai degraba sa-i insoteasca si sa le aduca ajutor, mai ales acum, cand domnita, careia prea bine ii cunoaste, de cand era mica inca, toate obiceiurile, se afla in binecuvantata stare. Care stare?, casca ochii Amadeus, in timp ce Amanda isi duce brusc mana spre burta, ca si cand ar trebui sa se apere deja de o neasteptata lovitura. Pai, se balbaie trimisul, dupa numele sau, Dumitru, daca nu e de ascuns ceea ce, prin semne, e pentru toti la vedere, eu cred ca nu va trece vara si vom face botezul. Atunci, as zice sa ne grabim, iar tu poti sa pregatesti caii si trasura si sa vii cu noi, raspunde Amadeus.

Calatoria va curge de acum altfel, cu patru cai cu hamuri noi si tintate si doua carute legate una in spatele alteia, pare un mic convoi ca o mica farama desprinsa din viziunile cu alaiuri ale Amandei. In plus, in leganatul trasurii, caci nu peste tot vor fi hartoape, zmucituri si zgaltaieli, sotul, care a inmanat celuilalt fraiele, are timp sa inchida din cand in cand ochii si sa viseze, iar sotia sa si caute sprijin nu in pernele si cergile moi, ci in umarul cald de alaturi. Sunt de ajuns apoi cateva soapte suflate, odata cu rasuflarea calda, in urechea barbatului, si atingeri ca din intamplare, desi arareori se intampla ca gesturile Amandei sa nu aiba propriul lor talc, pentru ca tinerii miri sa-si uite din nou istoveala unul in bratele celuilalt.

Dar popasurile pe care ei le cer pentru a-si stinge fierbinteala si a-si implini acest fel de odihna, nu sunt multe, un stergar din cele primite ca zestre sau chiar salul decolorat de casmir ce acopera uneori deschizatura ferestrelor pot si ele ascunde, asa ca drumul, fara sa fie zorit, e intins. Si astfel se vor apropia tot mai mult de hotarul patriei lui, pe care il vor trece sub cerul senin si soarele inca luminos al echinoxului de septembrie, cel cu cumpenele linistite.

Sarbatoare pentru acest pas!, hotaraste Amadeus. Mai intai, placerea stomacului, tocana calda de vita, cu linte din belsug, vin rosu si ametitor si, ceea ce Amanda n-a mai gustat vreodata, crema de zahar ars si spuma de oua in foietaj sfaramicios si usor, care se topeste in gura. Asa ca ea va mai cere o portie, iar in seara aceea, cand se vor pregati de culcare, va spune ca nici targuiala juponului de matase si a sulemenelilor parfumate, cu care sotul ei a vrut sa-i faca bogat si inmiresmat ceasul nou al intrarii ei pe aceste meleaguri, nu i-a adus atata placere cat tartele dulci de la han.

O, dar e patria dulciurilor, raspunde sotul, sarutand-o in fuga pe obraz si retragandu-se repede, ca nu cumva ea sa mai ceara o mangaiere inca, fiindca acuma, dupa atatea dezmaturi si bucurii, el ar vrea sa doarma.

Inca doua saptamani, nu de risipe, dar de indestulare in toate, si in hrana si mangaieri si in mici bucurii pentru Amanda, ca de exemplu batiste brodate, o boccea cu margele si o sticluta cu parfum Isidor le Duc, din cel care isi avea atunci multa cautare, si ei vor atinge in sfarsit pamanturile Bretaniei. Amanda e curioasa, desigur, dar nu se da in vant dupa privelistea marii, asa ca nu-l zoreste sa ajunga mai curand decat pot picioarele cailor si rotile neunse ale carutelor sa se apropie. Si nici nu se mai arata arsa de vreo viziune si nu mai vorbeste despre regimente de cavalerie care insotesc elefanti, decat intr-un rand, cand, la apropierea de coastele scaldate de ape, ea va vedea in vitrina unui negustor de lumanari opaituri si uleiuri, ratacita, nu se stie cum, miniatura sculptata in jad a unui elefant.

Doar ca acum Amadeus este incercat si nu-i mai lasa sotiei lui timp sa se zvarcoleasca in plasa visarilor, ci, intinzand mana spre elefantul verde, spune Pe acesta il cumparam, iar negustorul, in fata acestor domni care nu se tocmesc la pret, se si repede sa inveleasca gingasul bibelou in culcusul unei cutiute cu paie fine, si le doreste Drum bun. Acum esti multumita?, intreaba in noaptea aceea Amadeus, iar ea sopteste Da, fara sa stim insa la ce trimite raspunsul ei, la bibeloul neinsufletit sau la prea via si infocata lui imbratisare.

Miroase a sare, spune Amanda a doua zi spre pranz, strangandu si narile atat de atente in ultima vreme la schimbarile aerului si la miresme de tot felul, iar Amadeus, dupa ce o intreaba daca e sigura de ceea ce a zis, opreste carutele si, cerand schimb cu Dumitru, preia haturile. Inseamna ca suntem aproape. Din acel ceas el va opri doar cat sa dea cailor ragaz sa rontaie iarba galbena a unei pasuni neimprejmuite si sa se adape din galeata pe care o poarta cu ei, pentru odihna sa mai astepte insa inca putin, pana cand, la rasaritul soarelui, el mai intai, apoi ceilalti doi, vor vedea o lucire verde de apa. E marea, striga el, si asezarea scaldata de valuri si numita de aceea Camaret sur Mer se si iveste, dupa prima cotitura a drumului. Au ajuns.

Sunt intampinati de tacerea casei aratoase, dar reci, pe care, dupa pierderea parintilor, Amadeus a inchis-o cu gandul de a se intoarce acolo doar dupa ce durerea va trece. Insa despre asa ceva n-a fost deloc vorba pana acum si asta din simpla pricina ca pe fiul indoliat o nunta l-a asteptat la celalalt capat al continentului si lacrimile au fost repede inghitite de altfel de suspine. Ii va iesi in intampinare de aceea doar singurul frate, Feliz, care o saluta cu respect pe tanara sotie, intinzandu-i chiar mana si ajutand-o sa coboare din trasura.

Dupa atata oboseala va trebui sa doarma pe asternuturi curate, facute pentru oameni cu stare, nu pentru pribegi, dar pana cand in casa parinteasca se vor deschide din nou ferestrele si se va matura si sterge de praf, schimband jilaveala pustiului cutreierat doar de paianjenii cu multe picioare, cu mirosul de dospeala al strugurilor culesi deja pentru vin, el, Feliz, ar dori sa-i ajute. Sa doarma, deci, in aceasta noapte la el, iar maine vor mai vorbi. Si sa se indestuleze cu bucatele pe care cu atata placere le pregateste, chiar daca numai pentru el singur, atunci cand munca la frizeria pe care o tine deschisa la orice ora din zi si din noapte, nu neaparat din dorinta de castig, ci mai mult pentru vorbe sau povesti nascocite, ii mai lasa timp.

Dar azi, fiindca ei s-au intors, va inchide pravalia, si se va indrepta mai intai spre acareturi, unde va taia cu o lovitura scurta de barda, ca sa-i curme mai repede suferinta, gatul unui curcan, apoi spre bucataria unde doua cuptoare si o soba, cu bolboroselile lor, ii tin de multe ori de urat. Iar cand Amanda si Amadeus vor iesi din cada cu apa calda, dupa lungi frecari cu buretii de mare, iar Dumitru va face la fel, doar ca nu in casa, ci sub sopronul din curte, Feliz va fi gata si cu fiertura aurie si cu friptura maronie si chiar, pe deasupra, numai Doamne, fereste, sa nu se fi ars, si cu caramelul intins pe pielita subtire a aceluiasi soi de foietaj din care Amanda deja a gustat si care atat de mult i-a placut. Toate vocile acum tac, toate gurile acum mesteca. Dupa aia insa vor veni intrebarile si cateva raspunsuri, unele sunt limpezi, altele incalcite, dupa cate poate amintirea.

Amanda se acomodeaza repede si se descurca bine in toate, spala, sterge, dezveleste si, dupa ce toate sunt curate, cu miros si luciu proaspat, isi cauta un loc care sa fie numai al ei, iar acolo, pe un raft, nici prea sus, unde nu l-ar putea atinge in fiecare zi, nici prea jos insa, ca nu cumva din neatentie sa-l loveasca, iar el sa cada, asaza elefantul de jad. Nu mai putine are de facut Amadeus, fiindca doar mutatul baloturilor de tesaturi si al covoarelor rulate din lazile ferecate cu lacat, inapoi, pe tejgheaua si etajerele magazinului, ii va lua cateva zile, la care se mai adauga altele inca pentru cercetarea fiecarui sul in parte, in cautarea vreunui semn de atac vrajmas, poate al moliilor, poate al umezelii.

Dar, din fericire, toate sunt in ordine si viata isi poate relua cursul. Multe lucruri sunt insa noi pentru Amanda, mai intai marea, despre care stia ca e nesfarsita, dar nu se astepta sa descopere in ea atata frumusete si salbaticie. Cand, la sfarsitul lui octombrie, dupa ce Feliz a cules via, a terciut strugurii si a pecetluit mustul in butoaie, a venit dinspre larg prima furtuna, cu vant rece si aspru, ea s-a strecurat din casa si s-a avantat singura pana la tarmul maturat de valuri. Acolo au gasit-o spre seara, dupa indelungi cautari si o mare spaima, cu buzele invinetite, dar ochii luminati de ceva necunoscut, mai mult decat curiozitatea sau bucuria, de o patima si daruire cum Amadeus n-a mai citit niciodata in ei. Doua zile de febra si bolboroseli fara inteles in somn il fac si pe el sa se piarda si sa se intrebe ingrozit daca nu s-a reintors cumva in sufletul nevestei boala aceea ciudata, dar ceaiurile fierbinti ale lui Feliz si cateva bomboane sticloase, rasarite ca prin minune ca niste boabe de chihlimbar pe farfuria Amandei, sterg curand toate temerile.

Dupa aceasta intamplare despre care nimeni nu va mai vrea sa vorbeasca, de multe ori, dupa ce-si va termina treburile in casa si isi va scoate sortul de lucru, Amanda nu se va mai retrage in mica ei odaie pentru a se inchide in visare, ci va trece zorita drumul, va deschide usa frizeriei si ii va cere ingaduinta cumnatului, daca el nu mai are clienti si se pregateste cumva de gatit, sa il asiste in bucatarie. Acolo o gaseste Amadeus in foarte multe randuri, dar, cum niciodata n-a surprins vreo privire furisata ori vreo vorba alunecoasa, n-a aflat nimic nepotrivit sau necuviincios in vizitele nevestei si s-a invoit cu ele.

Cu toate acestea, ceva ciudat se petrece in odaia cu cuptoare si soba, caci Amanda prea cu graba se duce si prea cu intarziere se intoarce si, mai ales, iar ii sunt arsi ochii de febra. Poate din cauza pantecului care a inceput sa se umfle si sa-si arate rotunjimea chiar si sub stofele groase ale hainelor de iarna, isi spune sotul, desi, cu siguranta, iar el prea bine simte asta, trebuie sa mai fie ceva. Nu se impotriveste in continuare la plecarile Amandei, tot mai dese si lungi, dar ii pandeste toate schimbarile si mai ales una ii da de gandit, multumirea tacuta a buzelor sub obrajii si ei ingrosati si, uneori, cate un mormait de placere dupa ceva care pare un plescait si un inghitit. Dar, cum greturile au incetat, cat timp sta acasa, Amanda e senina si nu are temeri de sarcina, ci doar o nesabuita nevoie de a manca.

Misterul se va dezlega intr-o seara, cand Amadeus va intra mai devreme decat ii sta in obisnuinta in camera de culcare. Unde il intampina mai intai un rontait si imediat dupa aceea un plescait si prelungul mormait pe care il recunoaste, sunt sunetele pe care in ultima vreme, tot mai des, le scoate Amanda. Si chiar ea sta acolo si ochii ei il privesc, cu pupilele dilatate de pofta, ca ale unei pisici cu foamea nestinsa, din mijlocul muntelui de perne si plapumi trase pana sub gat si tinute cu mana ca nu cumva sa alunece si sa dezveleasca ceea ce, repezindu-se si eliberand de sub ascunzatoare si incremenind apoi de stupoare, Amadeus descopera: o strachina plina varf cu bomboane si inca una cu foietaj cu miere si nuca langa corpul albit de cute de grasime al sotiei sale.

Fragment din romanul