Editura Nemira lansează „Descoperiri” de Eugène Ionesco
Editura Nemira vă invită la o lansare de carte specială – „Descoperiri” de Eugène Ionesco, tradusă pentru prima dată în limba română.
Evenimentul va avea loc vineri, 27 mai, la librăria Humanitas Cișmigiu, de la ora 18:00, alături de invitați speciali: Marie-France Ionesco, Marina Constantinescu, Corina Șuteu, Mariana Mihuț și Bogdan Tănase. Discuția va fi moderată de Irina Cerchia, coordonatoarea colecției Yorick.
În „Descoperiri”, Eugène Ionesco ne arată desenele lui, impregnate de o notă naivă, ne vorbește despre perioada lui de formare, ne invită în universul lui intim, ne prezintă amintiri tulburătoare, care l-au însoțit toată viața.
„Mă văd în pozele mele de când eram copil, cu ochii rotunzi, uimiți că există. Nu m-am schimbat. Uimirea inițială mi-a rămas.”
Scrisul lui de mână, forme, texturi și culori – toate acestea creează un adevărat carusel de emoții. Pentru Ionesco, a scrie înseamnă a căuta, a căuta…
Biografie
Eugène Ionesco s-a născut pe 26 noiembrie 1909, în Slatina. Când avea doi ani, părinții lui au părăsit România și s-a stabilit la Paris, unde trăia familia maternă. Întors în România după 1922, a învățat limba română și s-a înscris la Liceul Sf. Sava, unde, peste câțiva ani, a devenit profesor de limba franceză.
A debutat ca poet în anul 1928, în revista „Bilete de papagal” a lui Tudor Arghezi. În 1934, a publicat primul său volum de eseuri critice, Nu!, care, prin stilul acid și ireverențios, a devenit una dintre cele mai controversate publicații ale vremii.
În 1950, a debutat ca dramaturg, cu piesa „Cântăreața cheală”, montată la Théâtre des Noctambules, în regia lui Nicholas Bataille, căreia i-au urmat Lecția, Scaunele și alte piese care au făcut din el marele dramaturg francez, alături de Samuel Beckett.
„Descoperiri” este singurul volum ilustrat cu desenele sale, tradus pentru prima oară în limba română. Dramaturg, prozator, eseist, critic literar, Eugène Ionesco a fost nominalizat la Premiul Nobel pentru literatură în 1964, alături de Jean-Paul Sartre.
Pe 28 martie 1994, s-a stins din viață la Paris și a fost înmormântat la cimitirul Montparnasse.