Now Reading
Editura Publisol anunță apariția celui de-al treilea roman al Sofiei Nădejde, Părinți și copii

Editura Publisol anunță apariția celui de-al treilea roman al Sofiei Nădejde, Părinți și copii

Revista Psychologies
editura-publisol-anunță-apariția-celui-de-al-treilea-roman-al-sofiei-nădejde-părinți-și-copii

„Nădejde e poate primul nostru autor cu conștiință reală de reporter, cu adevărat in­teresat de descrierea mediilor mai necunoscute ale epocii ei din punct de vedere social. De aceea, proza ei rămâne, dincolo de moralismul pregnant, o dare de seamă asupra situațiilor de gen și clasă în epocă.” Ștefan Baghiu

Tache Serafim rămâne singur cu cei patru copii – Zoe, Magda, Georgică și Ilie, după ce soția lui, Eliza, moare dând naștere celui mai mic dintre ei. Încurajat să se însoare din nou, Tache refuză, mai ales pentru că nu poate avea încredere că o altă femeie îi va crește corect copiii. Preferă, astfel, sacrificiul fiicei celei mari, Zoe, care renunță la tot pentru a-și crește frații și surioara, dar care asistă neputincioasă la eșecul constant al fraților, căci Georgică ajunge medic doar pentru a vedea că nu poate să rezolve nimic din cauza unui sistem erodat pe toate părțile, Magda ajunge să fure, iar Ilie este urmărit de poliție.

Cu o prefață semnată de Ștefan Baghiu, „Părinți și copii, este, citându-l pe acesta, „un roman cinic dar care, totuși, este o pledoarie consistentă pentru fidelitate, învățătură și cinste.”

Cartea va fi disponibilă din 21 martie, la prețul de 42,90 lei pe publisol.ro, în librării și în magazinele online (emag.ro, libris.ro, librex.ro, elefant.ro, librarie.net, cartepedia.ro, bookcity.ro, carturesti.ro, bookzone.ro, etc).

Partener media: Radio România Cultural

Sofia Nădejde (14 septembrie 1856, Botoșani – 11 iunie 1946, București) a fost o publicistă, prozatoare și autoare dramatică română, susținătoare a feminismului. A fost soția lui Ioan Nădejde, mama a șase copii și sora pictorului Octav Băncilă.

A fost prima femeie din România căreia i s-a permis să dea examenul de bacalaureat la un liceu de băieți, prima femeie care a condus o revistă literară la noi, prima femeie care a vorbit la Clubul Muncitorilor, prima care a condus congresul unui partid muncitoresc. Într-un sondaj al României literare din 1895, Sofia Nădejde a fost votată cea mai cultivată româncă a timpurilor ei de către personalitățile culturale contemporane.

În cei 60 de ani cât a fost activă, adică până la 89 de ani, a publicat sute de articole pe diverse teme, foiletoane, discursuri care au la bază emanciparea femeii, dar şi schiţe, nuvele, recenzii şi traduceri din literatura universal în Femeia română, Contemporanul, Lumea nouă științifică și literară, Evenimentul literar (publicație pe care a și condus-o), Adevărul sau Dimineața.

Este autoarea a patru romane: Patimi (1903), Irimel, întâmplările unui tânăr român în Moldova, Rusia și Japonia (f.a.), Robia banului (1906) și Părinți și copii (1907). Un al cincilea roman al său, Tragedia Obrenovicilor, a apărut doar în foileton în ziarul Universul.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top