Now Reading
Editura PUBLISOL readuce în atenție volumul O Istorie Secretă: Statul Polițienesc al Rusiei Sovietice

Editura PUBLISOL readuce în atenție volumul O Istorie Secretă: Statul Polițienesc al Rusiei Sovietice

Revista Psychologies
editura-publisol-readuce-în-atenție-volumul-o-istorie-secretă-statul-polițienesc-al-rusiei-sovietice

„O carte care se citește ușor și dă de gândit. Autorul explorează cu o mare pricepere tacticile prin care criminala Poliție Secretă sub toate avatarurile sale, a ajuns să domine Uniunea Sovietică și analizează statul polițienesc al cărui spectru bântuie și astăzi.” Prof. Mark Galeotti

Cartea ne dezvăluie povestea complexă a felului în care cruzimea, cooperarea și compromisul au ajutat la construirea statului totalitar URSS a cărui umbră încă se întinde peste o parte din lume și de ai cărui demoni încă nu ne-am exorcizat.

Publicului i s-a spus o poveste simplificată. De fapt, regimul sovietic n-a fost menținut la putere doar de poliția secretă și prin teroare; unii l-au susținut din toată inima și au tras foloasele de pe urma lui.

Potrivit autorului, cartea dezvăluie rolul și activitățile poliției secrete în menținerea URSS, dincolo de discursul oficial al propagandei oficiale. Dar studiază și realitățile complexe din spatele unui sistem represiv de lungă durată și care pot constitui o surpriză pentru mulți cititori. O mare parte a informațiilor vine din arhivele sovietice desecretizate abia la sfârșitul anilor ’80 și în anii ’90. Să nu uităm că multe alte informații rămân secrete din cauza dorinței actualului regim rus de a trage cortina peste dovezile referitoare la crimele din trecut.

Printre altele, capitolul 5 al cărții dezvăluie lucruri ascunse populației ruse, legate de foametea din Ucraina din anii 1932-1933, considerată de unii istorici similar unui „genocid secret”. Motivul pentru care urgia ar fi lovit Ucraina ar fi fost o încercare de a zdrobi, odată pentru totdeauna, încercările de obținere a independenței naționale de către ucraineni, perspectivă care „irita” autoritățile sovietice. „O parte a URSS care producea neplăceri era pe cale să simtă întreaga forță a statului polițienesc sovietic într-un atac susținut asupra culturii și sistemului agricol. În Ucraina, această perioadă de înfometare în masă este amintită ca Holodomor (exterminare prin înfometare)… Este greu de știut exact câți au murit în Holodomor, dar estimările mai noi sugerează că numărul victimelor a fost de aproximativ 3,3 milioane, dintre care aproximativ 3 milioane au fost ucraineni, iar restul alte grupuri etnice care locuiau în Ucraina. Numărul ucrainenilor care au murit în timpul colectivizării a fost mai mare decât al oricărei alte naționalități din URSS.” (Martyn Whittock)

Nicio lucrare într-un singur volum nu poate acoperi, așa cum se cuvine, un subiect atât de amplu, dar scopul studiului de faţă este acela de a-i oferi cititorului informații despre ceea ce s-a întâmplat și o bază pe care acesta să-și construiască și să-și ducă mai departe cercetarea, dacă dorește.

„(Martyn Whittock) propune o lectură a evenimentelor prin care cititorii să poată înțelege modul foarte complicat și ascuns în care a funcționat puterea sovietică. În tot acest timp destul de îndelungat, 1917-1991, istoria lumii a trecut prin catastrofe, momente de ruptură și reconfigurare care au dus la lumea de astăzi. Fără înțelegerea secolului trecut, nu avem nicio șansă să pricepem secolul din care, iată, au trecut deja primele decenii. Efectele tragediilor ce au marcat omenirea, urmările a două războaie mondiale, ale revoluției bolșevice, ale regimurilor totalitare naziste și comuniste, sfârșitul Războiului Rece, revenirea la democrație în statele eliberate de comunism din Europa Centrală și de Est – toate și-au lăsat amprenta asupra prezentului extrem de complex în care întreaga lume evoluează.

Secretă sau nu, istoria este singurul nostru reper! Viitorul putem să-l prefigurăm, dar nicidată nu vom ști dinainte ce se va întâmpla. Cine ar fi bănuit, la sfârșitul anului 2019, că în numai câteva luni lumea se va trezi într-o criză pandemică al cărei precedent îl găsim în gripa spaniolă de acum o sută de ani, de la sfârșitul Primului Război Mondial? Ne-am întors, după un veac, într-o situație similară, dar în alte circumstanțe, evident. Nu înseamnă că istoria se repetă, dar nici că nu trebuie să fim atenți la lecțiile ei!” Ion M Ioniță, redactor-șef al revistei Historia

MARTYN WHITTOCK s-a născut în 1958, în Marea Britanie. Este licențiat în Științe Politice la Universitatea din Bristol. Timp de 30 ani a predat istorie liceenilor. S-a retras, în 2016, pentru a se dedica scrisului. A fost consultant pentru BBC, English Heritage și National Trust și a scris pentru reviste de istorie și arheologie.

Este autorul a 50 de cărți (cu vânzări de peste 1 milion de exemplare). Scrie în principal lucrări de popularizare, pe teme istorice. Printre cărțile sale se numără: Christ. The First 2000 Years (2015), When God was King (2018), The Vikings (2018).

Cartea este disponibilă din 11 martie, la prețul special de 19.99 lei pe publisol.ro și la chioșcurile de presă.

Din portofoliul editurii menționăm alte două cărți de referință pe acest subiect:

Spion și trădător, de Ben Macintyre, biografia colonelului KGB Oleg Gordievski, produs eminent al serviciilor ruse de informații, cu rang înalt, aproape fără nicio eroare în carieră, fost șef al rezidenței KGB de la Londra, omul care, realizand grozaviile din lagarul comunist, a ales într-un final protecția și siguranța democrațiilor occidentale, și

Tovarășul KobaRobert Littell, o poveste captivantă a întâlnirilor unui copil naiv din Moscova anilor 1950 cu un un bătrân care susține că îl ajută pe stimatul tovarăș Stalin să conducă țara și care pare să știe o mulțime de lucruri despre acesta. Între cei doi se leagă o prietenie ciudată, în care bătrânul pare interesat să prezinte și latura agreabilă a personalității sale, iar Leon încearcă să afle cât mai multe lucruri despre fete, poeme, dragoste, sex, dar și despre Revoluția bolșevică, Lenin, Troțki sau despre moartea prin înfometare a milioane de țărani ucraineni.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top