Gata cu palavrageala!

Adevarul este ca n-am chef sa vorbesc cu tine. Nu aici. Nu asa. Ce sa-ti (mai) spun?

Adica, mi se da de inteles, ai vrea sa afli de ce scriu (aceasta-i intrebarea!), in ce cred (in ce cred? Cred? Cred cu adevarat in ceva, in cineva, cred macar ca nu cred?), cum scriu (scrisnind, zimbind, inghitind noduri, rizind in hohote; nu, de obicei taca-taca, taca-taca. taca-taca, ba atent sa nu-mi scape vreo virgula intre subiect si predicat, ba alunecind in reveriile lui Dandanache), cind scriu (cind pot, chiar in sensul fizic, sexual si erotic al cuvintului; dar si cind nu pot), cit scriu (cit iese, adica nimic, doua rinduri, o jumatate de pagina, o pagina, doua, trei, cinci. Taca-taca… Am zis „cinci”? Mint cu nerusinare!), ce maninc si ce beau cind scriu (chiar te intereseaza? Maninc jaratec, beau nectar, de buna seama), daca scriu de mina (cu creionul, pixul, stiloul – nu; ba da, in carnetele devenite dupa scurt timp ilizibile) sau la computer (da, la computer), daca ma documentez sau scriu din „inspiratie” (ma documentez la singe, la sinapsa, la AND, altfel nu-mi explic un anume tremur al corpului), daca personajele mele au modele in viata reala (viata reala… ce numesti „viata reala”, cumva ceea ce ne spun sociologii si ideologii de orice rang? Si daca viata reala e in alta parte?) ori le „inventez” (le inventez in consonanta cu o afirmatie a lui Proust: „Eu nu-mi privesc, imi radiografiez personajele.”

Ma dau mare, ma dau abisal, ma dau feroce; de fapt, uneori mi-ar placea sa le privesc indelung, sa le contemplu, sa le stravad, nici pe departe sa le radiografiez; cel mai important mi se pare sa ramin cu privirile atintite spre miezul ontologic al fictiunii, al scrisului), daca exista asemanari intre narator si autor (tot l-am amintit pe Proust: exista nu asemanari, stimabile, ci identitate absoluta, dar numai in zona aceea a „eului profund”, rareori – nicicind! – tangibila, atit de profund si de exponential, incit te cuprinde si pe tine. Altfel, de ce m-ai citi?).

Da, n-am chef sa vorbesc aici, acum, asa, cu tine, transformind parantezele intr-un soi de confesional iritat. Fa-ti timp, si ne intilnim cu adevarat dincolo, in paginile cartii. Unde iti promit ca te iau in serios, mereu in serios (chiar si atunci cind glumesc), iubitul meu ipocrit cititor!

de citit:

Citeste un fragment din roman.