Lansare de carte și eveniment cultural caritabil
„Îndrăzniți! Nu vă temeți să visați, fiindcă totul e posibil și nimic nu-I imposibil. Dar țineți cont de un singur lucru – visați frumos, căci visele se pot adeveri!” (Gabriela ĐUKANOVIĆ)
Colecția NOUA SPIRITUALITATE coordonată de Prof. Dr. Constantin Dumitru DULCAN adaugă un nou titlu: Nu mă mai tem!, de Gabriela ĐUKANOVIĆ.
„Colecția NOUA SPIRITUALITATE este deschisă, așadar, tuturor cărţilor menite să propună o soluţie de ieşire din impasul lumii contemporane, să avanseze o ipoteză coerentă sau să adauge o nouă valenţă demersului spre o lume mai bună. Nimic nu se va schimba în drama lumii actuale dacă rămânem la aceeaşi gândire. Acesta este motivul pentru care toţi comentatorii fenomenului social optează pentru o Nouă Spiritualitate. Respectul pentru viaţă, nevoia de schimbare a fiecăruia dintre noi în acord cu Legea fundamentală a Universului, care postulează înfăptuirea binelui, a frumosului, a armoniei, şi nu a urii şi a dezbinării, constituie esenţa Noii Spiritualităţi.” Dumitru Constantin-Dulcan.
Președintele OFA UGIR București, Carmen CHITAFES, a sprijinit apariția volumului și vă invită alături de Editura Școala Ardeleană și de Clubul Marile Cărți, la lansarea din data de 10 decembrie, ora 11.00, la Sala Dalles din București, Bulevardul Nicolae Bălcescu 18.
OFA UGIR vă invită să-i întâlniți pe cei ce au răspuns cu generozitate la invitația de a fi alături de autoarea Gabriela ĐUKANOVIĆ, dedicându-ne timpul lor:
- Prof. Dr. Constantin Dumitru DULCAN
- Editorul și poetul Vasile-George DÂNCU
- Scriitorul Mihail NEAMȚU
Gabriela ĐUKANOVIĆ a cedat sumele din vânzarea cărții Nu mă mai tem! proiectului de combatere a delicvenței juvenile derulat de Asociația „JUSTIȚIE PENTRU MINORI”, coordonată de av. Geta Lupu.
„Nu mă mai tem! este menită să combată delincvența și agresiunea din lumea în care trăim, pentru a ne dărui atât nouă, cât și copiilor noștri, libertatea de a nu ne mai teme pentru propria siguranță, de a trăi mâine într-o lume mai bună, plină de Iubire și armonie și de a ne ajuta să ne eliberăm de prejudecăți. Și, cum nimeni niciodată n-a reușit și nici nu va reuși să realizeze ceva de unul singur, tot așa nimeni și nimic nu funcționează separat. Individualitatea este doar o iluzie, noi suntem un ÎNTREG, iar cu toții suntem Unul!”, Gabriela ĐUKANOVIĆ.
Despre autoare:
„Schimbaţi-vă vechea percepţie de a conștientiza lucrurile și, astfel, veţi descoperi că tot ceea ce atingem cu Iubire se transformă-n Iubire!”
Gabriela Đukanović s-a născut în 1979, în orașul Drobeta-Turnu Severin, România. Fostă jucătoare de handbal. Campioană a României, cu Oltchim Râmnicu Vâlcea și Rapid București, campioană a Croației, cu Podravka Koprivnica, și a Muntenegrului, cu ŽRK Budućnost. Câștigătoare a Trofeului EHF în 2006, cu ŽRK Budućnost.
Campioană Europeană și Mondială de Tineret cu Naționala României.
A terminat studiile de masterat la Universitatea din Craiova, în prezent doctorand la Universitatea din Muntenegru.
Debut literar în 2018, cu volumul Više se ne bojim (Nu mă mai tem), publicat în Serbia și Muntenegru. Volumul apărut în limba română a fost rescris și îmbogățit de autoare, căpătând o identitate nouă. Cartea marchează debutul literar în limba țării-mamă.
“Nu mă mai tem este lecţia mea de viaţă, pe care am învăţat-o deodată cu facerea ei. Arhanghelul Mihail și Îngerul Iudina au fost mentorii care m-au îndemnat și m-au ajutat să scriu această carte. M-au întors în timp, ca să-mi pot da seama de ce m-am născut, de ce trăiesc și de ce voi muri; ca să înţeleg că toate simţirile și trăirile mele au fost și sunt Iubire. Numai Iubire! Iubire pe care eu, ca om, am definit-o, am limitat-o și am numit-o în multe feluri. Iubire pe care de multe ori am transformat-o în teamă. Această lecţie de viaţă îngerii au numit-o Teamă și este împărţită în mai multe capitole, pe care am fost nevoită să le parcurg pentru a-mi învăţa lecţia: teama de a nu greși, teama de a nu păcătui, teama de a ierta, teama de întuneric, teama de moarte… și nu în ultimul rând – teama de a recunoaște ceea ce sunt cu adevărat și deopotrivă de a accepta imperfecţiunea mea – aceea de a fi Om” (Gabriela ĐUKANOVIĆ )
Lansarea de carte va fi urmată de sesiunea de autografe. Rugăm participanții să rezerve locul gratuit prin scanarea codului QR de pe afiș.
Vă așteptăm cu drag!