Libris, analiza preferințelor de lectură pe generații, la 32 de ani de la înființare
Libris, librărie de referință pe piața din România, aniversează luna aceasta 32 de ani de la înființare. De-a lungul celor peste 3 decenii, 1.3 milioane de cititori din 170 de țări au cumpărat peste 22 milioane de cărți. În depozitul de 5000 de mp al Libris, situat în Brașov, sunt găzduite permanent 1 milion de volume, care ajung la cititori de toate vârstele.
Fondată în 1991 de Ana și Virgil Oniță, Libris este una dintre primele companii post-decembriste dedicate cărții și culturii. Libris a pornit din librăria Șt. O. Iosif situată în Brașov, a cărei misiune de a oferi iubitorilor de carte cele mai interesante, actuale și dorite volume este continuată în online începând cu 2009, prin Libris.ro, librăria online fondată de Laura Țeposu.
Analiza preferințelor de lectură, pe generații
La împlinirea a 32 de ani de existență, cu 3 generații de librari implicate activ în operațiunile zilnice, Libris a făcut o analiză în profunzime a preferințelor literare ale fiecărei generații de cititori. În prezent, pe Libris.ro sunt comandate anual peste 2.6 milioane de volume, livrate către mii de cititori. Cei mai mulți dintre aceștia se află în București, Cluj, Timișoara, Brașov. Dintre aceștia, circa 14% au vârste sub 25 de ani, reprezentând generația Z, 45% sunt Millennials (Gen Y), cu vârste între 25-44 de ani, 33% sunt cititori din generația X, cu vârste între 45 si 65 de ani, iar 8% sunt Baby Boomers și Silent Generation, cu peste 65 de ani.
Generația Alpha, a celor mai mici cititori, este reprezentată indirect, prin achizițiile de carte pentru copii, care au fost analizate separat.
„De-a lungul celor 32 de ani de implicare în Libris, echipa noastră a remarcat preferințele majore ale generațiilor de cititori, validate astăzi de analiza noastră calitativă la nivelul volumului de vânzări pe ultimii 3 ani. Evident că vorbim despre o analiză a datelor, deci concluziile relevă trenduri generale, care nu exclud interesele particulare de lectură pe care le poate avea publicul” – spune Laura Țeposu, CEO Libris.
Astfel, analiza Libris pe cele mai vândute 1000 de titluri pe site, corelată cu vârstele cititorilor, indică faptul că toate generațiile își găsesc inspirație în titluri de beletristică. Din vasta categorie de Beletristică, generația Z citește preponderent Fantasy, Generația Y este interesată de literatura contemporană, Generația X are cea mai largă gamă de preferințe literare în materie de beletristică, deoarece aceștia apreciază atât romanele clasice contemporane, cât și cele science fiction, Generația Baby-Boomers este interesată de romane polițiste și thrillere, iar Silent Generation apreciază foarte mult literatura clasică.
Biografiile sunt interesante pentru toate generațiile, cei mai tineri, gen Y și gen Z, aleg biografii ale oamenilor contemporani, din zona business, antreprenoriat, showbiz sau dezvoltare personală, în timp ce generațiile X și Baby Boomers aleg biografii ale clasicilor.
De asemenea, fiecare generație arată interes pentru titlurile cu relatări despre Auschwitz, interes crescut mai ales odată cu apariția unor bestselleruri internaționale transformate în filme de succes.
- Jurnalul Annei Frank – Anne Frank
- Omul în căutarea sensului vieții – Viktor E. Frankl
- Alegerea – Edith Eva Eger
- Băiatul cu pijamale în dungi – John Boyne
- Hoțul de cărți – Markus Zusak
„Ne bucură foarte mult și interesul ridicat, din toate generațiile, față de volumele semnate de autori români contemporani, care și-au construit comunități apropiate și active, care contribuie decisiv la succesul și popularitatea titlurilor lansate. În urmă cu 10 ani am lansat pe Libris campania de promovare a scriitorilor români denumită Autorul Lunii, în cadrul căreia publicul nostru are acces la volume cu autograf și care este așteptată de clienții fideli. Nume precum Mircea Cărtărescu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu, Lucian Boia, Gabriel Liiceanu, Horia Roman Patapievici, Mihaela Bilic, Simona Tivadar, Dumitru Constantin Dulcan, Niculina Gheorghiță, Petronela Rotar, Gaspar Gyorgy sunt doar câteva exemple de autori români ale căror cărți cu autograf sau noutăți captează foarte rapid interesul cititorilor” – spune Laura Țeposu.
Ce citește generația Z? Tinerii de astăzi sunt pasionați de Fantasy și vor noutățile imediat
Generația Z este pasionată mai degrabă de lecturi Fantasy, atât în limba română, cât și în limba engleză. Aceștia se bucură de poveștile cu eroi tineri, aventuri fantastice și elemente supranaturale deoarece aceștia preferă să experimenteze diverse realități care stimulează creativitatea în profunzime.
Generația Z se remarcă drept o generație multiculturală, în care preferințele literare se întrepătrund, deoarece sunt genul de cititori interesați atât de titluri din categoriile self-help (sunt atenți la bunăstarea interioară), true crime, romance, romane grafice și young adult, cât și de serii Manga. Sunt mereu atrași de nou și conectați cu trenduri literare emergente și titluri care devin virale pe rețelele de socializare.
De asemenea, cititorii din generația Z sunt și cei mai nerăbdători să descopere noutățile, adesea alegând achiziția cărților în limba engleză, chiar înainte de a fi disponibile traducerile. Interesul lor către volumele cu ecranizare, în special din Fantasy și Young Adult, este pronunțat, acestea devenind aproape întotdeauna bestsellere.
Odată cu dinamica cererii, categoria Carte în Engleză a crescut exponențial pe Libris în ultimii ani, iar în prezent pe site sunt listate aproape 1 milion de titluri în limba engleză.
Titluri alese de generația Z în ultimii 3 ani:
- Shadow and Bone. Shadow and Bone #1 – Leigh Bardugo
- Heartstopper Vol.4 – Alice Oseman
- Totul începe cu noi – Colleen Hoover
- Sunt alta – Svetlana Cârstean
- Focul viu – Stephen King
- Sandman. Set 3 volume – Neil Gaiman
Millennials caută echilibru interior, să se dezvolte permanent și lecturile „despre care vorbește toată lumea”
Generația Y (Millennials) cititorii din această generație sunt cei care au o rutină de lectură riguroasă, iar interesele acestora sunt diverse, deoarece sunt cei care preferă atât Ficțiunea (cu un interes crescut pentru literatura contemporană și cea clasică) cât și Non-Ficțiunea. Cărțile Manga se regăsesc și acestea printre titlurile alese de cititorii din Generația Y, deoarece aceștia își doresc foarte mult să-și lărgească preferințele și orizonturile literare. La fel ca cei din Generația Z, și cei din Generația Y aleg lecturi în limba engleză, în special cărțile Manga în engleză. Romanele și povestirile care abordează subiecte precum identitatea, relațiile interpersonale, tehnologia și schimbările sociale sunt apreciate în mod deosebit de cititorii din această generație.
De asemenea, aceștia sunt cei mai pasionați și interesați de cunoașterea de sine, de lucrul cu sinele, de cunoașterea și vindecarea traumelor din copilărie, astfel că titlurile de dezvoltare personală sunt cele care reprezintă un mare interes pentru acești cititori. S-au remarcat aici volume extrem de populare, precum Când corpul spune nu (Gabor Mate), Vindecarea copilului interior (Stefanie Stahl), Plânsul lui Nietzsche (Irvin Yalom) sau Privind Înăuntru (Petronela Rotar).
Cu spirit antreprenorial și orientați către stabilitate și angajamente pe termen lung, cititorii din Generația Y sunt interesați de dezvoltarea profesională, citind titluri din această categorie. Cărțile care oferă sfaturi practice, inspirație și strategii pentru succesul personal și profesional sunt atrăgătoare pentru Generația Y. Autori precum Yuval Harari cu Sapiens, Marc Aurelius cu Gânduri către sine însuși, Taleb sau Seth Godin se regăsesc permanent în topuri.
De asemenea, Generația Y își ia inspirație de lectură recreativă din cluburile de carte, din recomandările persoanelor publice și din media, precum și din volumele marcate ca Bestseller de New York Times. Titluri precum Pacienta Tăcută (Alex Michaelides), Acolo unde cântă racii (Delia Owens) sau Din cer au căzut trei mere (Narine Abgarian) au dominat topurile ultimilor ani.
Titluri alese de generația Y:
- Când corpul spune nu – Gabor Mate
- Vindecarea copilului interior – Stefanie Stahl
- Din cer au căzut trei mere – Narine Abgarian
- Normal People – Sally Rooney
- Shino nu își poate spune numele – Oshimi Shuzo
Generația X și generațiile mature, un univers literar complex
Cititorii din Generațiile X, Baby-Boomers și Silent Generation își găsesc și ei momentele de relaxare prin poveștile de beletristică (atât literatură contemporană și clasică). Spre deosebire de cei din alte generații, aceștia sunt cei mai mult orientați către istorie, politică și titluri din categoriile științe umaniste și biografii, memorii, jurnale. Cu alte cuvinte, universul literar al acestor cititori este foarte vast, ei bucurându-se atât de ficțiune, cât și de non-ficțiune.
Una din preferințe principale ale cititorilor din Generația X este lecturarea de romane polițiste și cărți thriller. Aceștia își mai găsesc inspirația și în cărți din categoria biografii, memorii și jurnale, scrise însă de autori contemporani. Se bucură de success atât scriitori români, cu relatări despre viața în comunism (Ioana Nicolaie, Gabriela Adameșteanu, Norman Manea, Lucian Boia, Veronica D. Niculescu, Adina Popescu, Matei Vișniec, Liliana Corobca, Dan Lungu), dar și internaționali, precum romanul autobiografic al lui Irvin Yalom O chestiune de moarte și de viață.
Mai mult decât atât, mulți cititori din Generația X au crescut citind cărți science fiction și fantasy, iar aceste genuri continuă să prezinte interes pentru această generație, remarcându-se seriile Dune de Frank Herbert, titlurile de Isaac Asimov sau JRR Tolkien.
Titluri alese de generația X:
- Anii – Annie Ernaux
- Fundația. Seria Fundația. Vol.1 – Isaac Asimov
- Dune. Dune #1 – Frank Herbert
- Întuneric la amiază – Arhur Koestler
- Shining – Stephen King
Cititorii din generația Baby-Boomers sunt și ei cei care apreciază o perspectivă personală asupra unor evenimente politice și culturale prin ochii celor care le-au trăit, fiind mai mult orientați către biografii și memorii care înglobează însă curente filosofice și care marchează evenimente istorice importante.
Titluri alese de Baby Boomers:
- Mihai I, ultimul rege al românilor – Tatiana Niculescu
- Gulag. O istorie – Anne Applebaum
- Inteligența materiei. Ediție aniversară – Dumitru Constantin Dulcan
- Enigma la Mansardă – Rodica Ojog Brașoveanu
- Zece negri mititei – Agatha Christie
În Silent Generation găsim cititorii care apreciază cel mai mult valorile tradiționale și care au respect pentru autoritate. Cititorii din această generație citesc și ei beletristică, se relaxează prin lecturi clasice și preferă cărți cu povești bine construite, teme universale și personaje complexe (opere literare consacrate, romane clasice, poezie).
Născuți într-o perioadă istorică semnificativă ei au un interes și pentru cărțile care explorează acele vremuri și care le oferă o perspectivă asupra experiențelor și contextului istoric în care au trăit. Nichita Stănescu și F.M. Dostoievski se numără printre autorii preferați ai acestei generații, iar titlurile din colecția Regina Maria ori cărțile cu teme religioase, precum volumele Părintelui Necula, sunt atrăgătoare pentru acești cititori, ei apreciind moralitatea și etica.
Generația Alpha este reprezentată de generația mini-cititorilor, ale căror alegeri sunt ghidate de părinți și cadrele didactice. Cititorii din această generație se bucură de cărți cu ilustrații, serii de cărți populare precum Seria Harry Potter de J.K. Rowling, cărți interactive, povești educative care abordează subiecte precum știința, natura, istoria și diferite culturi, povești cu tâlc.
De asemenea, autorii români contemporani precum Ioana Chicet Macoveiciuc, Alex Donovici sau Alec Blenche se bucură de o popularitate ridicată, depășind în anumite perioade autorii clasici români cu bibliografie obligatorie, precum Ion Creangă sau Mihai Sadoveanu, sau pe cei străini care semnează volume de referință în literatura universală precum Antoine de Saint Exupéry, Mark Twain, Jules Verne, Jill Tomlinson sau Margaret Wise Brown.
Titluri pentru generația Alpha:
- 500 de adevăruri uimitoare și amuzante
- Bufnița care se temea de întuneric – Jill Tomlinson
- Aventurile lui Habarnam și ale prietenilor săi – Nikolai Nosov
- Povești ca să te iubești mai mult – Francesc Mirelles, Alex Rovira
- Țup și influnențerii binelui – Alex Donovici
„Ne-am asumat un rol activ de promotor și susținător al lecturii, ne-am dorit, în primul rând să-i atragem pe copii și adolescenți către lectură, ceea ce am reușit. Suntem încântați să observăm, de la an la an, interesul tot mai crescut pentru carte al celor mici. La nivelul anului trecut, categoria Cărți pentru copii a avut cele mai multe volume vândute pe Libris.ro, statistică ce ne bucură și responsabilizează să acordăm atenție sporită diversificării ofertei editoriale pentru copii. Am organizat, în cele peste 3 decenii, constant, evenimente, târguri, dotări de biblioteci pentru copii, workshop-uri și diverse acțiuni – tocmai pentru a le insufla cititorilor de toate vârstele pasiunea pentru lectură. Iar azi, suntem încântați să observăm că și cei mai mici dintre cititori iubesc lectura și au o relație tot mai apropiată cu cărțile”, completează Laura Țeposu.