Now Reading
Libris organizează LIBfest în perioada 14-19 martie

Libris organizează LIBfest în perioada 14-19 martie

Revista Psychologies
libris-organizează-libfest-în-perioada-14-19-martie

LIBfest – târg de carte și experiențe culturale organizat de Libris – va avea loc online, în perioada 14-19 martie 2023. Iubitorii de cultură din țară, dar și din afara ei, sunt invitați la dialoguri și experiențe culturale pe marginea cărților și a temelor de interes actuale precum rolul cărților pentru copii, sănătatea emoțională și dezvoltare personală. Volume cu autografele celor mai iubiți autori vor fi disponibile în cadrul acestei ediții, alături de reduceri până la 86 % la peste 350.000 de volume în română și engleză.

Eveniment cu tradiție pe piața cărții din România, LIBfest continuă sărbătoarea dedicată literaturii, cititorilor și scriitorilor cu ediția a-IV-a, ce va avea loc în perioada 14-19 martie. Dacă ultimele trei ediții online au fost un maraton intens de experiențe culturale, pentru ediția din acest an organizatorii au gândit un program mai relaxat, centrat pe lecturile pentru copii, dezvoltare personală și echilibru emoțional.

De asemenea, LIBfest aduce reduceri consistente la peste 350.000 de titluri în limba română și limba engleză. Iar pentru că în edițiile anterioare primele volume epuizate au fost cele semnate de autori, anul acesta vor fi disponibile cărți cu autograful unor scriitori precum Gabor Maté, Mircea Cărtărescu, Radu Paraschivescu, Tatiana Niculescu,  Teodor Baconschi, Monica Pillat,  Cristian Fulaș,  Dumitru Constantin Dulcan, Gabriel Cărtărescu, Gáspár György, Petronela Rotar, Stelian Tănase, Horia Tecău și alții.

„După 3 ediții online-maraton, cu sute de invitați, dialoguri și lansări, ne-am dorit de data aceasta o ediție în tihnă, în care să ne concentrăm pe temele care au stârnit cel mai mult curiozitatea cititorilor noștri. Interesul pentru dezvoltarea personală și importanța tot mai mare acordată cărților pentru copii, categorii la care am înregistrat creșteri considerabile în anii precedenți, ne-au inspirat pentru alegerea programului LIBfest din această primăvară. Am gândit mai puține evenimente, dar mai elaborate, pe teme mai puternice, cu unii dintre cei mai apreciați scriitori și specialiști ai momentului. De asemenea, dat fiind interesul remarcat în ultima vreme pentru cartea în limba engleză, vom avea reduceri la sute de mii de titluri, iar numărul volumelor cu autograf este cu 40% mai mare față de edițiile anterioare”, a precizat Laura Țeposu, CEO și fondator Libris.ro.

#LibrisTalks, cele mai așteptate dialoguri de la LIBfest 2023

Sub umbrela #LibrisTalks se numără teme, dialoguri și dezbateri precum 8 reguli ale iubirii. Cum să o găsești, să o păstrezi și să renunți la ea (Jay Shetty), cu Liana Stanciu și Cristina Stănciulescu, Traumă și Vindecare, cu Petronela Rotar și Gaspar Gyorgy, Conectarea și siguranța în relații susțin evoluția, cu Niculina Gheorghiță și Augusta Oniță-Bagoly sau Educația prin cultură, cu pr. prof. Constantin Necula și pr. prof. Cristi Muntean.

„Și pentru această ediție, ne-am propus să aducem în fața cititorilor autori români aflați în topul vânzărilor, precum Dumitru Constantin Dulcan, Niculina Gheorghiță, Petronela Rotar, Ioana Chicet Macoveiciuc sau Alex Donovici. În ton cu tema evenimentului, i-am invitat la dialoguri despre echilibru, sănătate și spiritualitate, respectiv despre rolul cărților pentru copii în dezvoltarea emoțională a celor mai mici dintre cititori”, a mai precizat Laura Țeposu.

#LibrisMeets, interviuri cu autorii momentului

Bineînțeles, LIBfest continuă promovarea autorilor români și, sub umbrela #LibrisMeets,  prin care organizatorii evenimentului aduc în fața cititorilor, în interviuri, o serie de scriitori și oameni de cultură.

Astfel, Matei Vișniec, Ioana Nicolaie, Adina Rosetti, Florin Bican, Raluca Poenaru, Doina Ruști, Carmen Tiderle, Alexandra Rusu, Sandra Gatejeanu Gheorghe, Dan Coman, Alex Donovici și mulți alții vor răspunde întrebărilor intervievatorilor în zilele târgului de carte.

Din LIBfest nu lipsesc nici lansările de carte, volumul de debut al tânărului poet Gabriel Cărtărescu Mâine o să fiu fericit și 8 reguli ale iubirii de Jay Shetty fiind cele mai așteptate, alături de Cuplul de la nr. 9, carte publicată în peste 35 de țări, semnată de autoarea britanică Claire Douglas.

Reduceri până la 86%

Așa cum au fost obișnuiți la toate edițiile LIBfest, vizitatorii sunt invitați să acceseze cele peste 100 de standuri virtuale ale celor mai cunoscute edituri din lume. Titluri de la editurile Humanitas, Polirom, Litera, Grupul Editorial Art, Creator, Corint, Rao, Nemira, Penguin, Macmillan, HarperCollins, Simon&Schuster, dar și multe altele vor fi prezente în târgul online cu oferte foarte atractive pentru cititori.

Programul complet al LIBfest, precum și evenimentele, lansările de carte și dialogurile sunt disponibile alături de întreaga ofertă de carte, pe site-ul www.libris.ro. De asemenea, evenimentele și dezbaterile culturale pot fi urmărite și pe pagina de Facebook, Libris.ro.

Evenimentele LIBfest, ediția IV vor fi transmise online, zilnic, în perioada 14-17 martie, în intervalul orar 10-20.

Despre LIBRIS

Afacere 100% românească, Libris a intrat pe piața de carte în 1991, cu librăria Șt. O. Iosif din Brașov. În 2009, apare Libris.ro care, în 13 ani de existență în online, a devenit nume de referință pe segmentul de librării, livrând comenzi către 1,6 milioane de clienți din întreaga lume.

În toți acești ani, Libris și-a asumat activ un rol de susținător al lecturii și a derulat campanii numeroase în acest sens. Din 2019, Libris a demarat proiectul CarteTeca, prin care își propune ca în 5 ani să ajungă în peste 350 de unități de învățământ, cu donații de volume actuale, care să-i atragă pe copii și adolescenți către lectură.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top