Linistea vorbeste – Fragment din carte

Dincolo de mintea care gandeste. Conditia umana: pierduta in gandire.

Marea majoritate a oamenilor isi petrec toata viata fiind prizonieri ai limitelor propriilor ganduri. Nu trec niciodata dincolo de acest sentiment, o creatie personalizata a gandurilor lor conditionata de trecut. In tine, ca in oricare fiinta umana, exista o dimensiune a constiintei mult mai profunda decat gandirea. Este esenta a ceea ce esti tu. O putem numi prezenta, constiinta neconditionata. In invataturile antice este Christul launtric sau natura lui Buddha.

Gasirea acelei dimensiuni te elibereaza si elibereaza lumea de suferinta pe care o percepi prin intermediul „micului eu“, creatie a mintii tale, centrul preocuparilor tale si cel care iti conduce viata. Iubirea, bucuria, creativitatea si pacea launtrica nu pot fi prezente in viata ta decat exclusiv prin acea dimensiune neconditionata a constiintei.

Daca poti recunoaste, fie si ocazional, ca gandurile care iti trec prin minte sunt doar simple ganduri, daca poti fi martor la propriile sabloane mental-emotionale in timp ce ele actioneaza, atunci dimensiunea in cauza deja isi face aparitia sub forma unei constiinte in care au loc gandurile si emotiile tale – spatiul launtric etern in care se desfasoara continutul vietii tale.

Fluxul gandirii are o inertie enorma, care te poate tari dupa el. Fiecare gand pretinde ca este extrem de important si vrea sa-ti capteze atentia in intregime.

Iata o noua practica spirituala pentru tine: nu-ti lua gandurile prea in serios.

Cat de usor le este oamenilor sa ajunga prizonieri ai propriilor inchisori conceptuale!
Mintea umana, datorita dorintei sale de cunoastere, intelegere si control, crede in mod eronat ca opiniile si punctele sale de vedere reprezinta adevarul. Mintea spune: iata cum stau lucrurile. Trebuie sa ai o perspectiva mai larga decat propria gandire pentru a-ti da seama ca indiferent cum interpretezi „viata ta“ ori comportamentul altora, indiferent cum judeci o situatie, acest lucru nu reprezinta altceva decat un punct de vedere. Realitatea insa este un intreg unificat, in care toate piesele sunt interconectate si nimic nu exista de unul singur. Gandirea fragmenteaza realitatea – o taie in felii si bucati conceptuale.

Mintea care gandeste este un instrument util si puternic, dar de asemenea te si limiteaza foarte mult atunci cand iti acapareaza complet viata, cand nu iti dai seama ca reprezinta doar un mic aspect al constiintei care esti tu.

Intelepciunea nu este un produs al gandirii. Cunoasterea profunda, adica intelepciunea, ia nastere prin simplul fapt de a acorda cuiva sau unui lucru intreaga ta atentie. Atentia este inteligenta primordiala, este insasi constiinta. Ea dizolva barierele create de gandirea conceptuala, si odata cu aceasta ajungi sa intelegi faptul ca nimic nu exista in sine sau pentru sine. Atentia uneste observatorul si subiectul observatiei intr-un camp unificat al constiintei. Este ceea ce vindeca separarea.

De cate ori esti cufundat in gandire compulsiva, eviti sa percepi ceea ce este. Nu vrei sa fii acolo unde esti. Aici, in clipa Acum.

Dogmele – religioase, politice, stiintifice – se nasc din credinta eronata ca gandul poate circumscrie realitatea sau adevarul. Dogmele sunt inchisori conceptuale colective. Iar partea ciudata este ca oamenii isi iubesc inchisoarea, pentru ca aceasta le ofera un sentiment de siguranta si un fals sentiment de „Eu stiu“.

Nimic nu a provocat mai multa suferinta omenirii decat dogmele sale. Este adevarat ca toate dogmele dispar mai devreme sau mai tarziu, deoarece realitatea va dovedi in cele din urma ca ele sunt false; cu toate acestea, orice dogma va fi inlocuita de altele.

Care este cauza acestei amagiri? Identificarea cu gandul.
Trezirea spirituala este desteptarea din visul gandirii.

Sfera constiintei este mult mai vasta decat poate cuprinde gandirea. Atunci cand nu mai crezi tot ceea ce gandesti, treci dincolo de ganduri si vezi ca nu esti tu cel care gandeste.
Mintea traieste intr-o stare de „nu e destul“ si de aceea e intotdeauna lacoma dupa mai mult. Atunci cand te identifici cu mintea, devii plictisit si nelinistit foarte repede. Plictiseala e un semn ca mintea e flamanda de noi si noi stimuli, de tot mai multa hrana pentru noi ganduri, iar foamea nu ii este satisfacuta.

Atunci cand te simti plictisit, poti satisface foamea mintii rasfoind o revista, vorbind la telefon, deschizand televizorul, navigand pe internet, ducandu-te la cumparaturi sau — si nu este ceva iesit din comun – transferand sentimentul mental de lipsa si nevoia de „mai mult“ corpului, acesta satisfacand lipsa prin ingerarea unei cantitati mai mari de hrana.

Sau poti sa fii plictisit si doar sa observi ce inseamna sa fii plictisit si nelinistit. Pe masura ce constientizezi sentimentul, acesta va fi deodata inconjurat de spatiu si liniste. Mai intai putin, dar pe masura ce spatiul interior se mareste, sentimentul de plictiseala va incepe sa-si diminueze intensitatea si importanta. Astfel incat pana si plictiseala te poate invata cine esti si cine nu esti.

Descoperi ca nu esti „o persoana plictisita“. Plictiseala e pur si simplu o energie conditionata din interiorul tau. Si nu esti nici suparat, trist sau las. Plictiseala, supararea, tristetea sau frica nu sunt „ale tale“, nu sunt personale. Acestea sunt stari ale mintii umane. Ele apar si dispar.

Nimic din ceea ce vine sau pleaca nu esti tu.