O democratie de fatada nu inseamna libertate

 
Romanul lui Kafka, „Procesul”, incepe prin arestarea personajului principal. Romanul meu, care este si un omagiu adus lui Kafka, incepe prin punerea in libertate a unui anume Kosef J. despre care nu stim prea bine de ce a fost inchis si daca inchisoarea i-a provocat cu adevarat o mare suferinta. Punerea sa in lebertate insa il obliga la o confruntare teribila cu lumea si cu el insusi, il arunca in multe dileme si ii aduce multe nefericiri si momente de panica.

Aceasta carte este legata de un anume moment din viata mea: plecarea mea din Romania, in 1987. Ajuns la Paris am simtit eu insumi un soc: socul libertatii. Ieseam parca dintr-o inchisoare si nu stiam ce sa fac cu libertatea mea. M-am simtit, brusc, ca personajul lui Kafka, domnul K, dar traind o trauma in sens invers, altfel spus nu socul arestarii ci socul eliberarii.

Am scris cu pasiune la aceasta carte, timp de vreo sase luni, in toata prima jumatate a anului 1988. Apoi l-am abandonat pentru ca nu stiam cum sa-l termin. Apoi, in 1989, a venit revolutia romana… ceea ce mi s-a parut incredibil, pentru ca aceasta revolutie „incheia” romanul meu, atit fictional cit si… fizic.

Si totusi „Domnul K eliberat” a ramas apoi in sertar timp de 20 de ani. Din cind in cind ma gindeam la el, imi propuneam sa-l recitesc. N-am facut-o insa pina in 2010… Scrierea unui roman este si ea o poveste, iar anul trecut povestea acestui roman al meu s-a „copt”, s-a rotunjit. Mi s-a parut ca era momentul sa-l eliberez, sa-l public. Un roman care a asteptat 20 de ani pentru ca autorul a avut timp sa astepte, este deja o poveste care merita sa calatoreasca.

Mai stiam ca scrierea acestui roman avusese si o functie terapeutica pentru mine, deci publicarea sa ar fi echivalat cu exhibarea unui tratament medical. De cind a izbucnit insa ultima criza si nimeni nu mai stie in ce directie merge planeta mi-am spus ca terapia pe care mi-am aplicat-o mie ca sa incerc sa inteleg modul de utilizare a libertatii merita facuta publica. Intreaga lume europeana are nevoie in acest moment de o anumita terapie pentru a iesi din nevroza si din impasul de civilizatie in care a ajuns.

Imi amintesc foarte bine momentele cind scriam „Domnul K. eliberat”. Locuiam in cartierul Montparnasse si in fiecare zi alternam descoperirea Parisului cu lungi momente de lucru la roman. Parisul era pentru mine o continua stare de levitatie, aveam impresia ca intrasem intr-o carte, ca paseam nu pe strazi ci printre rafturile unei biblioteci.

Totul era cultura la Paris, de la cafenele la cersetori, de la autobuze la librarii, de la monumente la maturatorii de strada. In alternata insa cu aceste momente de extaz scriam despre imposibila libertate din lumea domnului K. despre incapacitatea sa de a se construi in raport cu libertatea… Din ce in ce mai mult imi spun acum ca de fapt nu oamenii sunt liberi, ci tarile…

Exista tari libere si oricine pune piciorul pe teritoriul lor se simte imediat liber. Iar oamenii liberi care calatoresc in tari unde nu s-a sedimentat libertatea, se simt imediat angoasati, li se face frica. Exista, pe aceasta planeta, zone care nu devin cu adevarat libere nici cind se declara independente si incep sa construiasca democratia… A construi o democratie de fatada nu inseamna si a construi libertate.

Matei Visniec

De citit:

Citeste aici un fragment din roman.