Radiografia unui stil de viata
In Scoala femeilor, Moliere pune in scena cateva dintre ideile despre femei si feminitate care au bantuit imaginarul colectiv timp de secole, fara sa fi disparut cu totul.
Femeia-proprietate, in umbra barbatului, femeia ignoranta, femeia naiva si vulnerabila.
Arnolphe este un domn „copt“ care traieste cu spaima de infidelitatea femeii, desi si-ar dori o sotie.
Asadar, o „creste“ pe virginala Agnes, venita de la manastire, numai pentru el.
Cum Scoala femeilor este o comedie, era de asteptat ca fecioara sa cada prada dragostei pentru altul.
Astfel se sugereaza ideea ca, indiferent cat de mare ar fi ignoranta si izolarea de lume, femeia nu este proprietatea numanui.
Il adoram in continuare pe Moliere. A fost un feminist avant la lettre…
Dar ce este feminismul, dincolo de prejudecatile machiste, si ce propune aceasta idee?
In discutia asupra diverselor provocari de care au parte azi romancele, am avut-o ca partenera pe Otilia Dragomir, coordonatoarea volumului Nasterea (Polirom, 2010) si referent pentru politici publice la Parlamentul European.
Radiografia stilului de viata in 2011
Cum mai stau lucrurile azi in Romania? Traim intr-o tara cu certe traditii religioase, or religiile tind sa fie, in marea lor majoritate, patriarhale.
„Barbatul este capul femeii“, spune Biblia. Cum se mai raporteaza astazi romancele la acest principiu?
Suntem tara cu cel mai mare procent de populatie rurala din Europa si, data fiind influenta pe care o are inca religia la sate este de asteptat ca patriarhatul sa se resimta inca destul de puternic.
Dincolo de acest fapt, o clasa emergenta de femei care schimba moravurile, de femei lider, de femei manager sau pur si simplu de excelente profesioniste (din invatamant, din media, medici, asistente ori antreprenoare in diverse domenii) modifica statutul general al celui de-al „doilea sex“ in Romania.
Dar care sunt problemele concrete ale romancelor si ce poate fi ameliorat?
„Nu cred ca femeile au nevoie, in general, de o calitate a vietii specifica, diferita major de cea a barbatilor.
De pilda, poluarea din orase, violenta din media, E-urile toxice din alimente, calitatea apei potabile, rigiditatea administratiei sau opacitatea guvernului la problemele sociale, toate acestea afecteaza in aceeasi masura si femeile si barbatii.
La noi insa, femeia este vazuta politic la fel cam ca la inceputul secolului (pentru politicienii romani, feminismul este foarte exotic, precum miscarea pentru dreptul de vot al femeilor din interbelic), iar social femeia nu depaseste atributiile clasice din Evul Mediu (obligatii reproductive, domestice si, desigur, decorative).
Ca sa vedem cum imbunatatim viata femeilor, trebuie intai sa vedem ce fac concret femeile in viata de zi cu zi.
La noi, femeile au o zi de munca dubla, adica profesia lor, plus atributiile domestice, sau chiar tripla.
Ele se ocupa nu numai de ingrijirea casei, ci si a tuturor membrilor familiei, de educatia copiilor, de temele lor.
Deci, concret, femeile ar avea o viata un pic mai usoara daca ar fi respectate mai mult si nu ar fi batute sau terorizate psihologic, daca legile adoptate s-ar aplica, daca ar fi mai multe crese, daca infrastructura pentru ingrijirea copiilor ar fi de calitate si de incredere, daca s-ar face, in sfarsit, o reforma adevarata a educatiei in Romania, cu schimbarea programelor incarcate excesiv din scoala primara si secundara (temele ar deveni mai putine cantitativ si nu ar mai fi o corvoada pentru copii si pentru mame), daca ar beneficia de flexibilizarea programului de lucru astfel incat sa se respecte si obligatii din viata neprofesionala, daca la tara ar fi canalizare, etc…“, radiografiaza, lucid, Otilia Dragomir.
Nasterea, miracolul stresant
A da nastere unui copil este un act esential al feminitatii. Cel putin aceasta este inca imaginea dominanta asupra femeii.
Sunt putine cele care se desprind cu relaxare de aceasta comanda sociala, de imperativul de a face un copil, rostit cu voce mai mult sau mai putin sonora de rude, de prietene, de… stat.
Dar cum traiesc femeile nasterea?
Si, mai ales, cum are loc acest eveniment aici, pe plai carpatin?
Din nou, un diagnostic sever, pus de coordonatoarea unei carti pline de povesti uneori suprarealiste despre miracolul acesta cam chinuitor:
„Frustrarea care reiese din povestirile din volumul Nasterea este majora, incepand cu povestirile din anii ’80 mai ales.
Din pacate, nasterea continua sa fie un eveniment traumatic in sistemul de sanatate public din tara, pentru majoritatea romancelor.
Ma refer, in primul rand, la interactiunea cu sistemul medical, si nu la evenimentul biologic in sine.
Sistemul medical sufera de aceleasi tare ca intreaga societate romaneasca: conservatorism, superficialitate, deprofesionalizare accelerata pe anumite segmente, promovarea pe criterii care nu au de a face cu meritocratia, coruptie, nepotism, lipsa de fonduri, lacomie etc, tare ce s-au cronicizat pe fondul crizei actuale.
Pe de alta parte, sunt si cauze mai profunde. In comunism, sistemul medical a fost folosit si a contribuit, uneori benevol, la controlul absolut al oamenilor, al vietii lor private.
Ideologia medicala a acelor ani, cu termenii specifici domeniului, reflecta de fapt ideologia comunista a normelor absolute, a suprimarii oricarei libertati personale, inclusiv aceea de a dispune de propriul corp.
De aici si prestigiul medicalizarii excesive.
A fost un fenomen care a avut succes ca abordare socio-politica pana in anii ’70 si in Occident (dar plecand de la alte premise ideologice).
Astfel ca, si azi, nasterea este inca perceputa la noi drept un eveniment eminamente medical, in care corpul femeii este tratat ca o masina ce trebuie sa performeze anumite sarcini, sa raspunda la anumiti
stimuli si, in general, sa respecte programul si toanele staff-ului medical (cu exceptiile de rigoare, desigur).
Casele de nasteri, nasterea acasa (optiuni care exista si care sunt frecvent imbratisate in tarile din vest) sunt proiecte irealizabile in prezent.
Pe de o parte, sistemul medical nu vrea sa renunte la acest segment de putere pe care il are asupra femeilor (fiind de altfel, si foarte banos), pe de alta parte, nici femeile nu sunt educate, pregatite sa-si asume aceste lucruri.
Suntem invatati sa consideram nasterea o patologie si nu un eveniment normal biologic, asa ca e mai comod teoretic sa-l delegam sistemului medical, chiar daca, practic, acest lucru ne amplifica suferintele.“
