Now Reading
Scriitorul Flavius Ardelean la Brașov și București

Scriitorul Flavius Ardelean la Brașov și București

Revista Psychologies
scriitorul-flavius-ardelean-la-brașov-și-bucurești

Editura Nemira vă invită la două serate n’autor speciale miercuri, 7 septembrie, de la ora 18:00 la Tipografia (Brașov) și vineri, 9 septembrie, de la ora 19:00 la librăria Humanitas Kretzulescu (București).

Eroii centrali vor fi scriitorul Flavius Ardelean și „Vene rare”, un roman captivant și surprinzător. Vom avea parte de discuții literare, într-o atmosferă intimă, în cele două locații prietenoase cu pasionații de lectură.

Își vor face loc, pe lângă poveștile țesute în jurul cărțiilor, și o lectură, și o sesiune de autografe. Discuția va fi moderată de Eli Bădică, coordonatoarea colecției n’autor.

„Un tărâm fabulos, construit de un arhitect contemporan, asta este Oceanul de Betoane. Iar felul în care fiecare bloc se dezvăluie a fi o lume întreagă, cu religia ei, cu propriii conducători, cu prozeliți și cu supuși, cu eroi și cu cei care stau pe margine, cu sfinți, dar și cu idoli falși, arată că acest tărâm nu putea avea un cronicar mai nimerit decât Flavius Ardelean. O scriitură ca un joc de lego în care, cu aceleași piese, construiești continuu altceva. Un scriitor mereu surprinzător, cu toate că știi la ce să te aștepți când deschizi o carte de-ale lui.” Michael Haulică

„Un roman-metaforă, pe mai multe planuri, Vene Rare este cea mai autobiografică dintre cărțile lui Flavius Ardelean (deși nu chiar în sensul în care suntem obișnuiți), unde căutare și acasă sunt doi dintre pilonii esențiali. Acestora li se alătură câteva cuvinte-cheie: literatură (și sensul ei), spiritualitate, tenebră, ermetism, ochi magic, (auto)ironie, demență colectivă, viață și moarte – și viceversa. Cu valențe de testament, cartea este scrierea care marchează o ruptură și anunță o nouă direcție în proza acestuia, întrevăzută încă de la ultima povestire din volumul său anterior, Câteva feluri de a dispărea. La finalul ei, nu numai că vei aștepta cu sufletul la gură următorul capitol literar, ci vei rămâne și cu o duhoare pregnantă în nări.” Eli Bădică, coordonatoarea colecției n’autor

Biografie autor

Flavius Ardelean este scriitor de literatură fantastică pentru adulți și copii, membru al Horror Writers Association. A publicat șapte romane și trei volume de povestiri, pentru care a primit două premii Colin pentru literatură fantastică. Volumul său de debut, Îmblânzitorul apelor, a fost nominalizat la Festival du Premier Roman de Chambéry, Franța, iar Flavius a fost propus de două ori consecutiv la premiul Tânărul Prozator al Anului în cadrul Galei Tinerilor Scriitori din București, pentru romanele sale din ciclul Miasma. Ambele sale cărți pentru copii, Bezna și Mecanopolis, au fost nominalizate la premiul Cartea Anului în cadrul Premiilor Anului în Cultură la Brașov. Romanele și povestirile sale au fost traduse în engleză, rusă și germană, fiind bine primite de presă și recenzate în Publishers Weekly, Esquire, Tageszeitung, Börsenblatt, Bücher Magazin, SWR2.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top