Verbele auxiliare ale inimii
Omul este o faptura in criza vesnica (si nu doar in criza efemera, asa cum eronat se crede) si de aceea, adesea, cartile ii sunt ca apa si aerul. Intrucat cartile sublimeaza, macar partial, criza. A se intelege prin criza stari precum: singuratate, spaima de moarte, disperare si groaza, scarba existentiala, dezamagire etc.
Omul este o faptura in criza vesnica (si nu doar in criza efemera, asa cum eronat se crede) si de aceea, adesea, cartile ii sunt ca apa si aerul. Intrucat cartile sublimeaza, macar partial, criza. A se intelege prin criza stari precum: singuratate, spaima de moarte, disperare si groaza, scarba existentiala, dezamagire etc.
Criza inseamna nevroza pusa pe tapet, expusa, livrata public. Acul ei de cojoc, al nevrozei vreau sa spun, ar putea fi gasit in carti, prin lectura. Cartea si lectura sunt o forma de eutanasie obligatorie, dar nu ca sa murim mai repede, ci ca sa traim mai intens, mai adanc si mai in consens cu noi insine. Indraznesc sa cred ca stiu exact ce spun.
Si, ca sa probez cumva siguranta mea, ii recomand cititorului o carte de exceptie, indraznesc sa o numesc chiar capodopera, o carte despre moarte, singuratate, incomunicabilitate si, paradoxal, despre tandrete: Verbele auxiliare ale inimii de Péter Esterh¡zy. Este un text conceput ca un ferpar faramitat, scris la moartea mamei (aceasta carte va fi completata, de altfel, de un alt ferpar teribil dedicat tatalui intr-o alta carte a lui Esterh¡zy, intitulata Harmonia Caelestis).
„Voi ajunge un mosneag ramas virgin, pentru ca nu am nici macar atata curaj incat sa iubesc moartea“, declara autorul in introducerea la Verbele auxiliare ale inimii. Este un autoportret exagerat cinic pentru acest scriitor abisal, de fapt, in priceperea mortii si a urmarilor devastatoare in suflet, minte si inima, pe care le produce aceasta. Ii las cititorului sa descopere mai departe deliciile (nota bene) ravasitoare ale cartii de fata, neuitand sa precizez cat de performanta si tulburatoare este traducerea semnata de Anamaria Pop.
Ruxandra Cesereanu
Péter Esterh¡zy (nascut in 1950 la Budapesta, intr-una dintre cele mai celebre si vechi familii aristocratice maghiare) este, probabil, scriitorul ungur cel mai cunoscut si apreciat pe plan international in momentul de fata, una dintre vocile si constiintele literare definitorii pentru problematica spatiului central si est-european contemporan.
A urmat initial studii de matematica la universitatea din orasul natal si a lucrat ca matematician intre 1974 si 1978; si-a facut debutul literar in 1978 in gazete literare, iar din 1978 s-a dedicat in intregime scrisului.
Este autorul unei opere vaste, ce cuprinde romane, nuvele, piese de teatru, eseuri, studii, publicistica, traduse in douazeci si cinci de limbi si incununate cu numeroase distinctii nationale (printre care prestigiosul premiu Kossuth, in 1996) si internationale (Herder, in 2002, Grinzane Cavour, in 2004, Premiul Pacii al Uniunii Editorilor si Librarilor din Germania, in 2004 s.a.).
Printre operele sale cele mai cunoscute se numara Harmonia Caelestis, Verbele auxiliare ale inimii, Cartea lui Hrabal, Privirea contesei Hahn-Hahn, Putina pornografie maghiara, O femeie etc.
.
