Now Reading
Cartografii Sonore. Conversație despre timp

Cartografii Sonore. Conversație despre timp

Revista Psychologies

Muzeul Hărților găzduiește, alături de Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România, un nou eveniment „Cartografii Sonore: Conversație despre timp” din stagiunea a X-a. Publicul este invitat vineri, 25 aprilie, de la ora 18:00, la o seară specială care îmbină muzica de cameră cu povestea, într-un demers artistic care explorează tema universală a timpului. Evenimentul oferă prilejul de a-i asculta pe Cristina Tegzeșiu (oboi), Albert Moisi (fagot), Paul Ionescu (pian) și Oana Manițiu (narator).

Concertul propune o incursiune narativă și sonoră într-un spațiu în care timpul nu este măsurat, ci simțit. Muzica devine limbajul prin care trecutul, prezentul și visarea se întâlnesc.

Recital de oboi, fagot și pian

Trei instrumente muzicale – oboi, fagot și pian – vor construi un dialog contrapunctat de intervențiile narative care leagă momentele muzicale de ambianța creată. Rezultatul este un spectacol intim, care invită la reflecție și emoție.

Programul muzical traversează mai multe epoci și stiluri, de la melancolia barocă a lui Albinoni, la eleganța lui Fauré, la energia modernă a lui Poulenc și la pasiunea tangoului reinterpretată de Piazzolla, lirismul lui Rolf Løvland și rafinamentul cinematografic al lui Alan Silvestri.

Vedeta cartografică a serii este „Harta cerului”, o impresionantă cartografiere a bolții cerești, cu accent asupra emisferei sudice. Publicată de Frederick de Wit în Amsterdam, în jurul anului 1670, aceasta prezintă atât constelațiile, cât și legătura lor cu semnele zodiacale, reflectând fascinația epocii pentru astronomie și astrologie. Lucrarea include reprezentări ale principalelor teorii astronomice din secolul al XVII-lea – de la Copernic și Ptolemeu la Tycho Brahe. În Muzeul Hărților există o amplă decorație inspirată de această hartă complexă; este vorba despre o pictură, realizată pe pânză și ulterior aplicată pe unul dintre plafoane, ca parte a eforturilor de a adapta clădirea la destinația sa de a găzdui colecția cartografică.

Accesul se face în limita locurilor disponibile, pe bază de înscriere și achitarea biletului de acces de 15 lei.

Proiectele UCIMR

Uniunea de Creație Interpretativă a Muzicienilor din România (UCIMR) este din anul 2017 unicul partener al Muzeului Hărților în realizarea și organizarea stagiunilor Cartografii sonore. Acest parteneriat a făcut posibilă organizarea la muzeu a zeci de concerte de muzică clasică, jazz, tango  dar și multe alte evenimente, cum ar fi proiecții de film mut și evenimente pentru copii.

Fondată în anul 1995, la inițiativa prim-violistului Filarmonicii bucureștene, Ștefan Gheorghiu, UCIMR este o organizație nonprofit de utilitate publică, care contribuie la dezvoltarea și răspândirea muzicii clasice, jazz și contemporane, atât pe plan național, cât și internațional. De aproape 3 decenii, asociația susține arta interpretativă, de la soliști, coriști și instrumentiști până la dansatori sau balerini, prin inițierea și implementarea de proiecte culturale menite să faciliteze schimbul de experiență și promovarea artiștilor în medii cât mai diverse.

UCIMR organizează evenimente tematice sincretice în care muzica jazz, clasică și contemporană se îmbină cu noile tehnologii, poezia, cartografia, meșteșugurile, gastronomia sau chiar enologia, invitând publicul să guste și să deguste arta cu toate simțurile în spații neconvenționale, având peste 50 de parteneri din 18 țări de pe 3 continente. Dintre evenimentele emblematice amintim festivalurile cu tradiție precum CellEAST Festival, The Jazz Cave Festival, ICon Arts, precum și concertele de Ziua Națională a României și Anul Nou de la Sibiu.

Despre Muzeul Hărților

Muzeul Hărților din București se numără printre puținele instituții culturale cu acest specific din lume. Muzeul deține o colecție de lucrări realizate în perioada secolelor XVI – XX, hărți vechi și gravuri ce reprezintă în principal provinciile românești, țări și regiuni europene, precum și hărți astronomice și planuri de oraș. Muzeul își propune ca, prin grija pentru patrimoniu și interpretarea lui, prin activități destinate specialiștilor și comunității, să devină o instituție relevantă pentru public și pentru cultură, promovând cercetarea, interactivitatea, educația pe tot parcursul vieții, dialogul și angajarea creativă. Muzeul organizează expoziții temporare, ateliere, conferințe, concerte și diverse alte evenimente, pentru  un public variat, amator de experiențe culturale de calitate.

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top