Now Reading
Concert Regal caritabil pe scena Ateneului Roman

Concert Regal caritabil pe scena Ateneului Roman

Fundatia Principesa Margareta a Romaniei organizeaza a noua editie a Concertului Regal de strangere de fonduri, pe 25 octombrie 2016, la Ateneul Roman. 

 

 

Violonistul Roman Kim si Orchestra Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei, condusa de Tiberiu Soare, sustin un concert eveniment in beneficiul programului Tinere Talente.

In debutul concertului, Principesa Mostenitoare Margareta va da citire mesajului prilejuit de aniversarea Majestatii Sale Regelui Mihai I, la implinirea varstei de 95 de ani.

Evenimentul are loc in prezenta membrilor Familiei Regale, respectiv Altetele Lor Regale Principesa Mostenitoare Margareta, Principele Radu si Principesa Maria.

Concertul Regal este unul dintre cele mai longevive si de succes evenimente de strangere de fonduri din Romania, cu o istorie de noua ani. Fundatia Principesa Margareta a Romaniei continua astfel traditia Familiei Regale de a sustine si promova cultura si talentul romanesc.

In fiecare an, de ziua Regelui Mihai I, acest grandios eveniment aduce pe scena Ateneului Roman cei mai valorosi muzicieni ai momentului si mobilizeaza fonduri pentru a sustine tinerii artisti talentati din tara noastra.

Invitatul special al concertului de anul acesta, Roman Kim, este unul dintre cei mai apreciati violonisti ai tinerei generatii, un muzician cu o tehnica perfecta. La numai 25 de ani, este comparat de critici cu genialul Niccolo Paganini, prin prisma talentului, creativitatii si a realizarilor sale remarcabile.

Roman Kim nu este numai un virtuoz al viorii, ci si compozitor si inventator, reimaginand maniera in care arta muzicala se poate dezvolta in era tehnologiei.

Renumitul dirijor Tiberiu Soare va conduce pentru a treia oara Orchestra Fundatiei Principesa Margareta a Romaniei in cadrul Concertului Regal, acesta dedicandu-se in fiecare an selectiei si pregatirii celor mai talentati tineri muzicieni din Romania.

Fondurile stranse prin sponsorizari si donatii la Concertul Regal din 25 octombrie 2016 vor sprijini o noua generatie de bursieri, prin programul national Tinere Talente. In decursul a 9 ani, Fundatia Principesa Margareta a Romaniei  a investit aproape 1.000.000 Eur in viitorul artistic al Romaniei.

Peste 250 de artisti aflati la inceput de drum, care provin din familii modeste, au fost sustinuti cu burse, mentori si promovare si au reusit astfel performante extraordinare pe plan national si international.

Programul Tinere Talente a fost recunoscut ca Cel mai bun program de Arta si Cultura din Romania la Gala Societatii Civile, editiile din 2013 si 2015.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top