Now Reading
Asociația Green Revolution anunță cea de-a treia ediție a Târgului de Jucării 2nd Life

Asociația Green Revolution anunță cea de-a treia ediție a Târgului de Jucării 2nd Life

Revista Psychologies

Asociația Green Revolution va organiza cea de-a treia ediție a „Târgului de Jucării 2nd Life”, sâmbătă, 23 septembrie 2023, la Roaba de Cultură, în Parcul Regele Mihai I. Evenimentul combină educația ecologică, financiară și socială, cu scopul de a oferi jucăriilor nefolosite o nouă viață și de a inspira copiii să abordeze principiile celor 3 R: reuse, repair, recycle.

 

 

În contextul în care industria jucăriilor a devenit o forță de peste 90 de miliarde de dolari, este esențial să reflectăm asupra impactului acestei industrii asupra mediului și să acționăm. De la începutul anului, peste 57 de miliarde de dolari au fost cheltuiți pe jucării noi, iar producția de jucării a fost adesea asociată cu exploatarea copiilor și sclavia modernă, în special în China, unde sunt fabricate peste 70% din jucăriile din lume.

 

Industria jucăriilor folosește incredibil de mult plastic, consumând aproximativ 40 de tone pentru fiecare milion de dolari încasat, transformând-o în una dintre cele mai mari surse de poluare cu plastic. Mai mult de 90% dintre jucăriile disponibile pe piață sunt din plastic și, adesea, conțin metale grele precum plumb și cadmiu, precum și alte substanțe chimice nocive, cum ar fi dioxinele, potrivit informațiilor furnizate de theworldcounts.org.

 

Raluca Fișer, Președinte în cadrul Asociației Green Revolution, a declarat: „Târgul de Jucării 2nd Life este un pas important spre conștientizarea impactului industriei de jucării asupra planetei și asupra sănătății copiilor. Suntem determinați să promovăm alternative durabile și să încurajăm comunitatea să ia măsuri pentru a proteja mediul înconjurător și a educa tânăra generație să gestioneze responsabil resursele, indiferent de natura lor”.

 

Ediția de anul acesta a Târgului de Jucării 2nd Life este susținută de Carrefour România.

„Educația privind sustenabilitatea reprezintă un element fundamental în abordarea noastră de responsabilitate socială. Târgul de Jucării 2nd Life  creează un mediu interactiv și captivant în care copiii pot învăța despre importanța reciclării. Ne propunem să îi sprijinim în dezvoltarea unui comportament de consum responsabil, care va duce la un mediu mai curat și comunități conștiente nu doar pentru noi, astăzi, ci și pentru generațiile viitoare.”, a declarat Alina Gamauf, Membru în Comitetului Executiv al Carrefour România

 

„Târgul de Jucării 2nd Life” își propune să atragă atenția asupra risipei de resurse în industria jucăriilor, contribuind în același timp la educația financiară și dezvoltarea interesului copiilor pentru implicarea socială și comunitară. În cadrul evenimentului, copiii vor avea ocazia să își valorifice jucăriile și vor putea dona o parte din suma strânsă pentru un scop caritabil, ales de ei. De asemenea, evenimentul va oferi numeroase ateliere interactive, un program artistic atractiv și multă joacă, toate desfășurându-se în cadrul relaxat al Roabei de Cultură.

 

Copiii și părinții participanți la eveniment vor putea descoperi ce înseamnă stil de viață sustenabil, în cadrul atelierelor de consum responsabil susținute de BCR prin Școala de Bani. Temele tratate vor acoperi utilizarea eficientă a resurselor, promovarea turismului sustenabil, adoptarea unui mod de transport prietenos cu mediul înconjurător și alte subiecte care țin de un stil de viață cât mai aproape de natură.

 

Unul dintre punctele forte ale evenimentului Târgul de Jucării „2nd Life” este programul artistic variat care încântă atât copiii, cât și adulții, precum și atelierele creative și interactive, ce promovează cele 3 principii de bază ale sustenabilității (Repară-Refolosește-Reciclează), oferind copiilor o experiență practică în ceea ce privește implicarea într-o economie circulară a viitorului.

Programul include:

 

  •  Concerte live susținute de Voltaj Music Academy, cunoscuta școală de muzică condusă de Călin Goia, iubitul solist al trupei Voltaj; 4 trupe din cadrul Voltaj Academy – Trupele „Badgrooves”, „Rock Around The Corner”, „Contratimp” & ”The Randoms”, vor pune în scenă cover-uri reorchestrate și pline de energie, genurile muzicale propuse fiind pop-funk, pop-rock, rock, R&B;

 

  •  Freestyle Puppet Show – o serie de scenete amuzante de teatru de păpuși, puse in scenă de Teatrul de Animație Țăndărică;

 

  •  Momente de dans sincron și solo-uri impresionante ale uneia dintre cele mai populare școli de dans din România Cobo Dance Center, conduse de Cocuța și Bogdan Boantă, cunoscuți publicului pentru semnarea coregrafiilor unora dintre cele mai importante emisiuni de divertisment din România (Dansez pentru tine, Românii au Talent, Vocea României); vor participa dansatori premiați la nivel internațional cu medalii de aur, în cadrul unor competiții de profil precum Dance World Cup (Croația), Dance Star (Spania);

 

  •  Sesiuni de coaching și dezvoltare personală pentru părinți și copii, conduse de Alexandra Băieții, autoare a trei cărți motivaționale din seria „Impactul” și trainer MBA Kids Academy. Aceasta, alături de tatăl său, Florin Băieții, își propune să promoveze importanța echipei părinte-copil în diverse etape ale dezvoltării, precum și importanța principiilor transmise către cei mici, precum curajul, disciplina, motivația, dar și valorile solidarității, sustenabilității și responsabilității față de mediu. O sesiune interactivă de Q&A pentru părinți și copii – „Cum ne despărțim de jucării?” va încheia acest moment;

 

  •  Ateliere recycle arts & crafts, reparații jucării și biciclete, jocuri interactive, ateliere pictură, ateliere de robotică și artele spectacolului, precum și alte activități distractive și educative.

 

Programul complet și surprizele zilei pot fi consultate pe conturile de social media ale proiectului Roaba de Cultură by Green Revolution: www.facebook.com/roabadecultura,

https://instagram.com/roabadecultura și pe pagina dedicată Tărgului de jucării 2nd Life – ediția a III-a: https://fb.me/e/5JlGw6ZUk .

 

Târgul de Jucării 2nd Life va avea loc în intervalul orar 10:00 – 18:00, iar intrarea este gratuită. Accesul către Roaba de Cultură se face prin intrarea din zona „Pescăruș” a Parcului Regele Mihai.

 

Acest eveniment este realizat cu sprijinul partenerilor care susțin educația ecologică și financiară.

 

Sponsor principal: Carrefour România

Sponsori: BCR, Mastercard

 

Parteneri media: Green Report, AGERPRES, Psychologies, Itsy Bitsy, Sunt Părinte, Sfatul părinților,  Go Kid, Superbebe, Copilul, Green Start-up, România Pozitivă, Gala Societății Civile, WOM MOM.

 

Despre Green Revolution

Asociația Green Revolution a fost fondată în martie 2009 și este prima organizație nonguvernamentală de ecologie urbană din România ce pune în practică măsurile care stau la baza construirii unui oraș verde. Green Revolution dezvoltă proiecte variate care promovează și sprijină: educația ecologică și responsabilitatea față de mediul înconjurător, mijloacele și soluțiile de transport ecologice și economice, adoptarea unui comportament responsabil față de mediu în rândul autorităților și companiilor private și de stat.

 

Despre Roaba de Cultură

O pajiște cu divertisment de calitate în Parcul Regele Mihai I (Herăstrău), zona Pescăruș. Un loc special, care adună întâmplări diverse, de la ateliere și piese de teatru pentru copii, clase de sport pentru întreaga familie, cursuri de nutriție, concerte de folk, jazz și rock până la proiecții de film pentru toate vârstele.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top