Cosmobeauty s-a încheiat de curând la București
Cel mai important și dinamic eveniment expozițional și educațional anual dedicat înfrumusețării – Cosmobeauty – s-a încheiat de curând la București.
Zeci de branduri beauty din România și din străinătate
În cadrul expoziției naționale de profil care s-a adresat îndeosebi antreprenorilor, operatorilor din sector (saloanelor de înfrumusețare, clinicilor și cabinetelor) dar și consumatorilor de produse și de servicii s-au reunit zeci de branduri beauty din România și din străinătate – unele deja îndrăgite, altele recent lansate.
Au fost branduri care au participat și expus în acest an sute de produse de cosmetică facială și corporală, produse de machiaj, de coafură, de frizerie, de manichiură-pedichiură, de pedichiură medicală, produse de dermopigmentare, extensii de gene, consumabile, echipamente de slăbit si anti-aging, s.a. dar și școli de meserii sau organizatori de cursuri de reconversie care s-au prezentat la startul acestei ediții cu o bogată ofertă de formare profesională.
Anul acesta ne-am aflat la ediția cu numărul 16 și ne-am bucurat să avem alături de noi cei mai puternici aliați din industria frumuseții, PADIR – Patronatul Antreprenorilor din Industria de Înfrumusețare din România, care este cel mai important și activ jucător la nivel patronal, MERO, ASCO și UCECOM – ne-a declarat Isabela Vasile, fondator Cosmobeauty Expo.
O ediție îndrăzneață și plină de inspirație
Această ediție îndrăzneață și plină de inspirație a adus în prim-plan performerii domeniului, grație Premiilor Cosmobeauty 2024 în cadrul unei ceremonii la Sala Polivalentă din București, eveniment susținut de MERO – cea mai importantă aplicație de programări pentru saloane – și care a reprezentat punctul culminant al realizărilor celor care activează în industria beauty din România, dar și competiția Professional Beauty Influencer Awards 2024 – eveniment organizat de P.A.D.I.R., precum și o suită de alte evenimente-satelit care au reunit comunitatea profesioniștilor din industria de înfrumusețare.
Un element de noutate al Cosmobeauty 2024 a fost reprezentat de zonele dedicate meseriilor creative: Atelierele Ilbah – cel mai important furnizor de programe de formare profesională din România a susținut pe toata durata evenimentului sesiuni demonstrative iar Colegiul UCECOM „Spiru Haret”, cea mai mare școală particulară din învățământul preuniversitar profesional și tehnic care deține acreditare pentru toate calificările din oferta educațională a susținut nu numai demonstrații de frizerie, coafură și manichiură ci și un show impresionant cu peste 30 de modele, elevi ai Colegiului, show cu tematică tradițională de Sânziene.
Ce noutăți a adus această ediție ?
Am asistat la o conviețuire între trendurile bio, organic, vegan și cele hi-tech, în expoziție fiind prezenți inovatori globali în materie de soluții medicale și estetice, echipamente care sculptează efectiv corpul, cum au fost, de exemplu, prima și singura procedură de modelare corporală neinvazivă care utilizează încălzirea prin radiofrecvență pentru reducerea țesutului adipos și energia electromagnetică concentrată de înaltă intensitate HIFEM® pentru întărirea și tonifierea mușchilor, într-o sesiune de 30 de minute.
Dermatocosmetica personalizată a fost un alt trend prezent la această ediție a expoziției. Au fost prezentate dispozitive hi-tech care măsoară, evaluează și analizează pielea în doar câteva minute, permițând identificarea cu precizie a nevoilor sale.
Nu este nimic mai simplu, mai rapid, mai fiabil și științific incontestabil decât aceste instrumente de diagnosticare, capabile să măsoare toți parametrii-cheie ai pielii și să evidențieze tot ceea ce este invizibil pentru ochiul liber. Pe scurt, Cosmobeauty a însemnat nu doar un spectacol al frumuseții ci și o suită de noutăți cu care domeniul frumuseții se identifică – Isabela Vasile, fondator Cosmobeauty Expo.