Lansarea cărții „Secrete și sinceritate. 100 de întrebări despre intimitate de la copii și adolescenți” de Simona Nicolaescu
Lansarea cărții „Secrete și sinceritate. 100 de întrebări despre intimitate de la copii și adolescenți” de Simona Nicolaescu deschide dialogul despre intimitate între părinți și copii sau adolescenți
- 50% dintre adolescenții și tinerii români nu au discutat niciodată cu părinții lor despre viața sexuală
- 61% dintre aceștia își iau informațiile de pe internet, fără ghidaj parental
Vineri, 11 octombrie 2024, începând cu ora 19:00, are loc lansarea cărții „Secrete și sinceritate. 100 de întrebări despre intimitate de la copii și adolescenți”, scrisă de Simona Nicolaescu, psihosexolog și psihoterapeut. Evenimentul, organizat de Editura Trei și găzduit de Librăria Humanitas Cișmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 38), își propune să prilejuiască un dialog necesar dedicat educației privind subiectele esențiale despre sexualitate și intimitate. Alături de autoare va participa Victor Popescu, redactor la Editura Trei, într-o discuție deschisă despre cum pot părinții să abordeze unul dintre cele mai delicate subiecte: educația sexuală.
Provocările părinților în era digitală: cum să discuți deschis despre sexualitate?
Conform unui studiu recent, 50% dintre adolescenții și tinerii români nu au discutat niciodată cu părinții lor despre viața sexuală, iar 61% dintre aceștia își iau informațiile de pe internet, fără ghidaj parental. Această realitate accentuează necesitatea unei abordări corecte și informate în educația sexuală, iar cartea Simonei Nicolaescu vine să umple acest gol, oferindu-le părinților un set de instrumente utile pentru a depăși nesiguranțele și barierele asociate acestui subiect.
„Secrete și sinceritate” nu este doar un simplu ghid de educație sexuală, ci și o sursă de inspirație pentru schimbarea mentalităților și pentru crearea unui mediu de comunicare deschisă în familie. Cartea conține 100 de teme esențiale organizate în funcție de etapele de vârstă ale copiilor și adolescenților, propunându-le părinților soluții accesibile pentru a introduce treptat subiectele legate de sexualitate și intimitate. Mesajul central al autoarei este că sexualitatea nu este doar despre biologie, ci despre acceptarea propriului corp, dezvoltarea respectului de sine și construirea unor relații sănătoase și armonioase.
O abordare modernă și necesară a educației sexuale
Simona Nicolaescu este psihosexolog și psihoterapeut cu peste 20 de ani de experiență în domeniul dezvoltării personale și al relațiilor umane. Formată în terapie ericksoniană, coaching și psihosexologie, ea este o prezență constantă în media și colaborator al revistei Psychologies. Prin această carte, ea dorește să le ofere părinților nu doar informații, ci și încrederea de a-și educa copiii într-un mod deschis și empatic.
„Educația sexuală este esențială pentru dezvoltarea sănătoasă a tinerilor. Cu toate acestea, subiectul rămâne un tabu pentru multe familii. Cartea «Secrete și sinceritate» își propune să spargă aceste bariere, oferindu-le părinților un limbaj accesibil și un cadru sigur în care să poată aborda aceste discuții esențiale”, spune Simona Nicolaescu.
Lansarea cărții oferă un prilej de a descoperi un ghid practic și o oportunitate de a participa la o dezbatere interactivă despre educația sexuală și despre cum părinții pot deveni mentori pentru copiii lor în această privință. Participanții vor putea afla mai multe despre modul în care pot aborda subiectele legate de intimitate și cum pot transforma educația sexuală într-o experiență pozitivă pentru întreaga familie.
Un ghid complet pentru părinți
„Secrete și sinceritate. 100 de întrebări despre intimitate de la copii și adolescenți” oferă o structură clară și ușor de urmărit, ghidându-i pe părinți prin fiecare etapă a dezvoltării copiilor, de la curiozitățile timpurii până la provocările adolescenței. Prin răspunsuri clare, adaptate fiecărei vârste, cartea îi susține pe părinți să deschidă discuțiile despre intimitate într-un mod sănătos și respectuos.
Detalii despre eveniment
Unde? Librăria Humanitas Cișmigiu (Bulevardul Regina Elisabeta, nr. 38)
Când? Vineri, 11 octombrie 2024, ora 19:00
Invitați: Simona Nicolaescu (autoare), Victor Popescu (redactor Editura Trei)
Pentru detalii suplimentare și confirmarea participării, accesați pagina dedicată evenimentului.
Despre Simona Nicolaescu
Cu peste 100.000 de persoane pe care le-a însoțit în călătoria lor de dezvoltare personală, Simona Nicolaescu, psiholog, psihoterapeut, coach și antreprenor, este dedicată transformării vieților și încurajării oamenilor să trăiască viața la maximum. Formările sale extinse în psihoterapie ericksoniană, coaching, terapie cranio-sacrală și multe altele au pregătit-o să fie ghidul de încredere în această călătorie spre o viață echilibrată, înțeleaptă și plină de iubire și intimitate.
Programe: www.lifefitsimonanicolaescu.ro
Canal Youtube: https://www.youtube.com/channel/UCzPtWx4neGrqxdreqO2P6PQ
Emisiune revista Psychologies: https://www.youtube.com/watch?v=2_fvWsVW6KE&list=PLnD3pmB9jjfu0M3CXtvcmoxA6XSRWmV0S