Now Reading
World Press Photo expusă în piețele publice din România

World Press Photo expusă în piețele publice din România

Revista Psychologies
world-press-photo-expusă-în-piețele-publice-din-românia

Cea de-a 65-a ediție a expoziției internaționale anuale World Press Photo va putea fi vizitată și anul acesta, la nivel național, în perioada mai – august 2022. Prezentă pentru a 11-a oară în România, expoziția va ieși din muzee și va fi expusă publicului larg în centrele a opt mari orașe din țară: București, Timișoara, Cluj, Brașov, Sibiu, Iași, Constanța și Oradea.

Cristian Movilă, fondatorul fundației Eidos și reprezentantul World Press Photo în România a declarat că „nicicând lupta cu fake news-ul nu a fost mai dură ca acum, iar jurnalismul adevărat și fotografia de reportaj încearcă să aducă adevărul în fața privitorului în cel mai nealterat mod posibil. Este extrem de important să expunem aceste imagini și povești în locuri ușor de accesat și în forme simplu de consumat astfel încât societatea să vadă, cu ochii ei, evenimentele din întreaga lume. Din acest motiv, anul acesta am scos expoziția din muzeu și am mers direct către public, în inimile marilor orașe și, sperăm, în memoria cât mai multor oameni”.

Cele 122 de fotografii vor fi însoțite și de un audio-tur gratuit, realizat în parteneriat cu aplicația Smartify, prin care vizitatorii vor putea asculta, pe propriile device-uri, povestea fiecărei fotografii câștigătoare.

„E timpul să ne informăm corect, să ne verificăm sursele, să fim educați, să ieșim din ciclul știrilor locale și să ne îndreptăm privirea și către subiectele globale importante. Iar expoziția World Press Photo are această forță. Dorința noastră este ca cei care o văd să plece măcar cu un semn de întrebare, dacă nu complet schimbați”, a adăugat Cristian Movilă.

Timp de 35 de zile, 24 de ore din 24, fotografiile vor fi expuse simultan în perioada 1 mai – 4 iunie în București, Cluj și Timișoara, ca mai apoi să fie prezentate publicului din celelalte orașe din circuit. Detaliile fiecărui eveniment vor fi publicate pe pagina de Facebook a expoziției.

Competiția World Press Photo recunoaște fotojurnalismul de calitate și premiază imagini și povești din întreaga lume. Anul acesta, din 64.823 de lucrări înscrise de către 4.066 fotografi din 130 de țări din întreaga lume, au fost selectați 241 de câștigători regionali și 4 câștigători globali:

  • Premiul „fotografia anului”: Kamloops Residential School de Amber Bracken, Canada, pentru The New York Times
  • Premiul „articolul anului”: Saving Forests with Fire de Matthew Abbott, Australia, pentru National Geographic/ Panos Pictures
  • Premiul pentru proiecte pe termen lung: Amazonian Dystopia de Lalo de Almeida, Brazil, pentru Folha de São Paulo/ Panos Pictures
  • Premiul pentru proiect multimedia: Blood is a Seed de Isadora Romero, Ecuador

Pentru prima dată în istoria World Press Photo, imaginea câștigătoare nu surprinde oameni. Fotografia lui Amber Bracken comemorează copiii care au murit în școala rezidențială indiană Kamloops, o instituție creată pentru a asimila forțat copiii indigeni și unde au fost descoperite 215 morminte nemarcate.

Expoziția World Press Photo este adusă în România de Fundația Eidos în parteneriat cu Ministerul Culturii.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top