Now Reading
Ziua Iei, marcată într-o licitație tradițională românească, la Palat

Ziua Iei, marcată într-o licitație tradițională românească, la Palat

Revista Psychologies
ziua-iei-marcată-într-o-licitație-tradițională-românească-la-palat

Ia tradițională românească a trecut prin războaie și regimuri autoritare ori dictatoriale, a fost uitată apoi găsită și a ajuns în străinătate, în pânzele lui Henri Matisse ori vedeta Yves Saint Laurent la Săptămâna Modei de la Paris, fiind cea mai importantă ambasadoare a României din toate timpurile. De-a lungul vremii, ia nu a mai fost o haină simbolică, spirituală și funcțională a țăranului român, ci un veșmânt ce reprezenta statutul social, iar mai târziu considerat obiect de artă. Această calitate este păstrată și de Casa A10 by Artmark, care scoate la licitație o impresionantă selecție de ii, costume populare din colecții renumite, pe 23 iunie, în ajunul Zilei Universale a Iei, care se marchează în România pe 24 iunie. Licitația de Artă Românească Veche reunește, pe lângă articolele vestimentare, și alte aproximativ 200 de piese de artă tradiționale, care reflectă bogăția culturii populare românești.

Cel mai valoros costum popular, din licitația din 23 iunie, format din cămașă brodată cu fir metalic și două oprege cu fir metalic, are prețul de pornire de 500 de euro. Piesa ce provine din colecția Dr. Arh. Ana Maria Crișan a fost realizată în perioada interbelică în centrul Muscel. Din aceeași colecție face parte și costumul popular săsesc format din trei piese: sumna din lână, șorț față și cămașă cu ciupag. Piesa datează din 1910, are un preț de pornire de 450 de euro și a fost realizat în localitatea Viscri. Acum 100 de ani era  îmbrăcat în zilele de sărbătoare, iar astăzi este scos la licitație pentru prețul de pornire de 400 de euro costumul format din ie cusută cu fir metalic, fluturi metalici și fotă din lână țesută cu fir metalic, care a fost realizat în zona Vrancea.

Nelipsite din licitație sunt costumele și cămășile ce provin din colecția Iuliei Gorneanu. Pentru prețul de pornire de 400 de euro este scoasă la licitație o inedită cămașă cu poale, minuțios brodată cu simboluri de fertilitate, solare și de protecție din Ținutul Pădurenilor, Hunedoara. Un alt costum de excepție, din aceeași colecție, este cel format din ie cu poale din batist, brodată manual în culorile naționale, și fotă din mătase brodată cu fir metalic. Exemplarul are prețul de pornire de 300 de euro și datează din 1920.

Iile și costumele populare sunt completate de o impresionantă selecție de covoare românești. O apariție impresionantă este covorul oltenesc din lână, decorat cu păsări și pești, motive alese cu mâna printre fire și în tehnica karamani. Piesa, realizată la sfârșitul sec. XIX, are prețul de pornire de 700 de euro. O altă piesă de excepție este covorul otoman de Transilvania, decorat cu pomul vieții, care are prețul de pornire de 700 de euro. Exemplarul reprezintă o replică după piesele din Anatolia de Vest expuse în Biserica Neagră din Brașov, fiind atribuit celebrului Teodor Tuduc.

Piesele de artă tradițională românească, costumele tradiționale, covoarele din toate zonele țării, lăzile de zestre, vasele și mobilierul tradițional ori deosebitele paftale și podoabe, considerate instrumente de diplomație culturală, pot fi admirate la Palatul Cesianu-Racoviță, de luni până duminică, în intervalul orar 10:00-20:00. Licitația de Artă Românească Veche va avea loc în ajunul Zilei Universale a Iei, vineri, 23 iunie, ora 12:00, exclusiv online, pe artmark.ro, în noul format Timed Online Auction, care este administrat automat de algoritmul platformei Artmark Live 2.0. Mai multe detalii cu privire la formatul Timed Online Auction și regulile care se aplică acestui tip de licitație pot fi consultate aici.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top