Now Reading
Începe cea de-a 12-a ediție a Festivalul de Film Evreiesc

Începe cea de-a 12-a ediție a Festivalul de Film Evreiesc

Revista Psychologies
începe-cea-de-a-12-a-ediție-a-festivalul-de-film-evreiesc

Festivalul de Film Evreiesc începe astăzi, 15 noiembrie, la Institutul Cervantes. În parteneriat cu Zilele Culturii Sefarde, va fi proiectat filmul Shlomo Bar, în prezența regizorului Gilad Inbar. Shlomo Bar este unul dintre cei mai importanți și originali artiști muzicali din Israel. Timp de patruzeci de ani, împreună cu trupa sa „The Natural Gathering”, a creat muzică care exprimă inima și sufletul complex al experienței israeliene – un amestec emoționant de Est și Vest care dă compoziții de o frumusețe excepțională, exprimând totodată protestul social și durerea.

Până pe 21 noiembrie, cinefilii și pasionații de cultură vor avea ocazia să descopere gratuit peste 20 de filme și evenimente în cadrul festivalul de film evreiesc „Bucharest Jewish Film Festival”. Acestea au fost selectate pentru a oferi publicului o viziune cât mai amplă asupra culturii, valorilor și tradițiilor evreiești, precum și asupra provocărilor poporului evreu de pretutindeni. Locațiile partenere sunt: Muzeul Național al Țăranului Român, Institutul Cervantes, Muzeul Național de Istorie al României, Arhiva Națională de Filme – Cinema Union, Centrul Comunitar JCC precum și Opera Națională București. De asemenea, în cadrul festivalului vor lua parte o serie de invitați speciali, precum Itamar Wexler (regizorul filmului „The Voyage”) și Oded Farber (regizorul filmului „Strive to the present”).

Gala de deschidere a festivalului va avea loc la Muzeului Național al Țăranului Român din București, și va fi marcată de proiecția documentarului Fiddler’s Journey to the Big Screen/ Călătoria Scripcarului spre Marele Ecran, în regia lui Daniel Raim. Proiecția va fi precedată de un concert susținut de ansamblul de muzică veche de cameră Anton Pann, care și-a ales misiunea de a redescoperi frumusețea muzicii vechi românești și de a o împărtăși cu publicul.

Având o selecție impresionantă de filme semnate de regizori evrei de renume, programul de anul aceste include și două filme românești: Itinerarii evreiești în România  și Actorul și sălbaticii. Itinerarii evreiești în România este un documentar care surprinde o mică parte din urmele lăsate de comunitățile de evrei din România. De la Săpânța până la Ștefănești, de la Bacău până la Siret, echipa de filmare a încearcat să redea atmosfera din cimitirele și sinagogile vizitate. Greu de localizat, rămase în afara circuitului turistic al multor localități din România, cimitirele evreiești se află într-un proces accelerat de degradare, deși reprezintă un patrimoniu de neprețuit. În puținele sinagogi rămase funcționale în România, doar o mână de oameni mai sărbătoresc vechile credințe.

Actorul și sălbaticii este un film românesc din 1975, regizat de Manole Marcus după scenariul lui Titus Popovici. Rolurile principale sunt interpretate de Toma Caragiu, Mircea Albulescu, Margareta Pogonat, Ion Besoiu și Mircea Diaconu. Toma Caragiu îl interpretează pe Costică Caratase, personaj inspirat de personalitatea marelui actor Constantin Tănase. Acțiunea se desfășoară în perioada interbelică și se axează pe conflictul dintre actor și Mișcarea legionară („sălbaticii”), ofensată de spectacolele artistului care o satirizează. Pelicula pune problema libertății de exprimare a artistului și a pericolului pe care îl presupune implicarea sa în problemele sociale existente într-o lume dictatorială.

Festivalul va găzdui concertul clasic Trei Pianiști, un Pian și o Soprană, cu participarea extraordinară a pianistei Lena Vieru Conta, precum și a pianiștilor Iosif Ion Prunner și Cristian Niculescu, alături de soprana Andreea Novac.

În parteneriat cu Opera Națională București, spectatorii vor putea urmări concertul „De la Offenbach la Bernstein, o călătorie de 100 ani”. Alături de muzicieni ai Operei Naționale București, publicul va avea ocazia să-i asculte pe Maestrul Eithan Schmasser Ethan Schmeisser, de data aceasta în calitate de pianist, alături de două pianiste de mare renume, Lena Vieru Conta și Adina Cocârjan, la pupitrul dirijoral aflându-se Maestrul Daniel Jinga.

Programul festivalului include și o serie de conferințe, precum „Filme cu tematică evreiască în Arhiva Națională de Filme”, care se va desfășura online pe www.bjff.ro, dar și „Holocaustul și cel de al Doilea Război Mondial în filmul documentar”, in prezența co-regizorului Adrian Cioflâncă, cât și „Amintiri de pe Frontul de Est” și „Personajul evreului în cinematografia comunistă”, unde vor participa istoricii Adrian Cioflâncă si Bogdan Jitea. Acestea vor avea loc sâmbătă și duminică la Jewish Community Center – JCC.

Programul complet al festivalului este disponibil pe www.bjff.ro, cât și pe paginile oficiale de Facebook și Instagram.

Festivalul de Film Evreiesc (Bucharest Jewish Film Festival) se înscrie într-o rețea care include 200 de evenimente organizate în întreaga lume, sub brand-ul Jewish Film Festival. Ediția de anul acesta a festivalului este organizată de Semper Culturalia în parteneriat cu Primăria Capitalei prin ARCUB – Centrul Cultural al Municipiului București și realizată cu sprijinul financiar al Secretariatului General al Guvernului – Departamentului pentru Relații Interetnice și a Centrului Național al Cinematografiei. De asemenea, ediția a 12-a se desfășoară sub patronajul Ministerului Culturii, Ambasadei Statului Israel la București și al Federației Comunităților Evreiești din Romania, realizată cu sprijinul DACIN-SARA și co-produs de Grupul PUBLICIS ONE și Fundația ABI.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top