Insula: cel mai recent film al Ancăi Damian

Regizoarea și producătoarea Anca Damian nu poate fi încadrată în nici o categorie. Toate filmele ei au o notă aparte, unică, inconfundabilă. În cele mai multe își face simțită prezența imaginația, caracterul jucăuș, profunzimea și inteligența unei artiste care se dăruiește total. Animația o atrage pentru că îi oferă posibilitatea să se exprime total, iar cel mai recent film al Ancăi Damian promite o experiență de neuitat.

Psychologies: Sunteți o regizoare aparte în peisajul cultural românesc, nu păreți a vă încadra într-un gen anume. Cel mai recent film al dvs., Insula, va avea premiera în noiembrie în cinematografele din România. Ce v-a atras la povestea lui Robinson Crusoe așa cum a fost ea istorisită de Gellu Naum?

Anca Damian: Da, pot să vă confirm că NU mă voi încadra în niciun gen, pentru că una din plăcerile mele creative este să găsesc forma cea unică, care se potrivește cel mai bine cu ceea ce vreau să povestesc. Mi se spune tot timpul că surprind cu următorul film, mi se reproșează că nu pot imagina filmul la faza de scenariu, că fac lucruri „nefăcute” înainte, scoțând distribuitorul și finanțatorul din zona lui de confort.

E adevărat îmi place să înaintez pe cărări nebătute și să dau viață într-o formă unică unor filme pe care le consider eu importante, prin ceea ce transmit spectatorului. Insula este însă cea mai specială și postmodernă operă, este a patra lectură a poveștii lui Robinson Crusoe, un film la intersecția artelor, celor de mult cunoscute și cele care abia apar, în care Micul Prinț și Robinson Crusoe îl întâlnesc pe Monty Pyton.

Filmele de animație pentru adulți sunt mai degrabă o raritate. Cum de ați ales această variantă? Oferă mai multe posibilități de exprimare artistică?

A. D.: Animația este un limbaj cinematografic care îmi oferă libertatea totală, mizanscena perfectă în care nu am nicio constrângere.

Filmul de animație este film, animația este un limbaj. Încet și spectatorii descoperă filmele de animație pentru adulți, publicul este în creștere, dar e adevărat că dificultatea de-a ajunge la public este cel puțin dublată dacă nu triplată față de un alt film făcut în live action.

Cum a fost colaborarea cu Ada Milea și Bălănescu Quartet, care semnează coloana sonoră? Piesa de teatru Insula, reinterpretată de Ada Milea în 2006, a fost un punct de plecare, o inspirație, o scânteie care a aprins motorul unei întreprinderi artistice de amploare?

A. D.: Nu atât piesa Adei Milea, cât concertul pe care l-a făcut ea împreună cu Alexander Bălănescu a fost scânteia filmului.

Îmi doream să fac un film care rescrie povestea lui Robinson și a lui Friday în actualitatea timpului pe care îl trăim. A face un muzical și a prelua parte din muzica concertului a fost din start un atu așa că i-am abordat și am pornit cu ei într-o nouă aventură, care a fost dificilă și pentru ei pentru că implică o rescriere și reinterpretare a unui concert pe care îl cântau deja de 10 ani. Nu a fost ușoară provocarea, dar sunt niște artiști absolut remarcabili.

Am remarcat în unele dintre filmele dvs., de exemplu în Moon Hotel Kabul, o fină atingere a supranaturalului, un contact subtil cu o altă realitate, o mică doză de realism magic. Vom avea parte de așa ceva și în Insula?

A. D.: Insula respiră realism magic, adică privește realitatea așa cum este ea in chiar sensul ei, ca și când asistăm la un proces alchimic care a înlăturat convenția realității. Vedem arhetipul în toate personajele, și situațiile devin ca în basm încercări exemplare încărcate de sens. Dialogul poetic și absurd însoțește spectatorul cu ludism.

Filmul Insula a fost comparat cu Yellow Submarine. La ce să ne așteptăm acum, în pragul premierei?

A. D.: Este un film muzical și este un film care povestește prin tablouri care sunt construite ca o succesiune de piese muzicale, ca și când filmul ar fi format din capitole, fiecare fiind anunțat printr-un titlu.

Ca și Yellow Submarine, este un film care are o identitate inconfundabilă, ceea ce-l va face să existe în timp mai îndelungat.

Povestea din Insula diferă de cea clasică a lui Robinson Crusoe. În filmul dvs., Robinson este un doctor care se retrage pe o insulă și Vineri este naufragiatul. Lungmetrajul aduce în prim plan o serie de subiecte actuale (migrația, ecologia) și invită spectatorii într-o călătorie multimedia complexă, în căutarea paradisului. Este filmul, cumva, o metaforă pentru parcursul fiecăruia dintre noi în lume?

A. D.: Insula rescrie povestea lui Robinson, cu poezia și umorul absurd al lui Naum în zilele noastre când trăim o răscolire profundă a umanității, care ar trebui să reașeze valorile, în contextul profundului dezechilibru ecologic pe care societatea noastră l-a creat. Robinson și Friday ne reflectă raportul cu celălalt și sunt un personaj principal cu două fațete.

În prima parte încercăm să vedem cine salvează pe cine. Cântând și dansând vedem lumea ca un parc de distracții în derivă și pornim cu personajele noastre în căutarea Paradisului. Filmul se desface ca o fabulă și râdem de ipocrizia și de cele mai bune intenții pe care le toți le avem, până vedem că lumea de mâine, ca să existe, trebuie să fie o lume a conexiunii și nu a separării.  Și da, filmul vorbește despre fiecare dintre noi și „insulificarea”, adică citirea realității noastre cu „ochelarii” filmului, ne-ar ajuta să ne (re)găsim.

Sunteți regizoarea, producătoarea și deseori scenarista filmelor dvs. Cum este să fiți om-orchestră?

A. D.: Până acum am fost întotdeauna generatorul filmelor mele, de la idee la filmul finalizat. La scrierea scenariilor începând cu al patrulea lungmetraj am luat colaboratori și am avut întotdeauna coproducători. Până acum lucrurile au funcționat doar dacă eu am fost motorul: se pare că așa reușesc să insuflu viață filmelor mele. Este foarte solicitant, dar am asigurat un control și mă ajută să fac filmele în bugete rezonabile. Să nu uităm că animația implică bugete de ordinul milioanelor de euro. Am primit de curând o propunere să regizez (și să scriu) un film la care voi încerca să nu fiu producător, pentru că îmi doresc și o asemenea experiență, sunt curioasă să văd dacă va funcționa.

Insula este descris ca o comedie suprarealistă, psihedelică, o fabulă muzicală amuzantă. Ce doriți să transmiteți prin acest film?

A. D.: Filmul are un mesaj principal: umanitatea bazată pe separare, atât între oameni, cât și a oamenilor de natură, a ajuns la un dead end. Nu suntem proprietarii acestui pământ, suntem grădinarii lui și doar înțelegând că salvând pe celălalt ne salvăm pe noi, vom depăși acest colaps.

Filmul este acompaniat de o expoziție de artă augmentată. Este aceasta din urmă viitorul cinema-ului?

A. D.: Nici o artă nu o înlocuiește pe alta, fiecare are un specific, dar toate se întrepătrund: am dorit ca spectatorul să experimenteze căutarea Paradisului, să aibă alt tip de experiență. Aflat la intersecția artelor, filmul își oferă universul pentru alte citiri și experimentări. Cineconcertul făcut la Paris la Fondation Cartier este și el altă experiență a filmului, am mai imaginat și făcut un boarding game. Și ne gândim la un VR, în termeni ludici, arta are o infinitate de forme și declinări.