„KOMOREBI”, spectacol performativ despre masculinitatea toxică
„KOMOREBI. Lumina care se filtrează printre copaci”, cel mai nou spectacol de teatru creat de compania Vanner Collective, pe textul dramaturgei Raluca Mănescu, demască masculinitatea toxică și fuga barbaților din fața propriilor emoții și frici. Spectacolul se lansează în turneu național în orașele București, Sibiu și Craiova, continuând demersul companiei Vanner Collective început în 2020 de a aduce în conștiința publicului masculin importanța vulnerabilității și asumării emoțiilor, în rândul bărbaților ca pas esențial către dezvoltarea adultului și viitorului părinte.
Denisa Nicolae, actriță și creatoare a spectacolului: „Suntem într-o continuă explorare a unor forme noi de expresie pentru temele care ne preocupă. Așa s-a născut Komorebi, cel mai colaborativ și plin de căutari spectacol pe care l-am dezvoltat pană acum, un spectacol care continuă un demers pornit în 2020 despre masculinitatea toxică. Vorbim despre bărbații pe care îi vedem, ne sunt familiari, îi admirăm, îi cunoaștem. Sau credem că îi cunoaștem. Ne-am provocat prin acest spectacol să vedem mai departe de măști, să sondăm în traume, să ne acceptăm fricile și mai ales, să deconstruim conceptul de „bărbat adevărat”.
Calendarul evenimentelor este:
- București – Teatrelli – CREART – 8&9 octombrie
- Sibiu – Teatrului GONG, Sala Mare – 14&15 octombrie
- București – Centrul Educațional de Teatru REPLIKA – 1&2 noiembrie
- Craiova – Teatrul Național „Marin Sorescu”, sala Studio – 8&9 noiembrie
„KOMOREBI. Lumina care se filtrează printre copaci” este drumul inițiatic al unui bărbat, în luptă cu Frica. Este o poveste învăluită de dragoste, umor și curaj despre traume deconstruite, despre iubire și acceptare. Ce mai înseamnă azi să fii un „bărbat adevărat”? O disecție actuală a parcursului către sine și a impactului pe care îl are descoperirea adevăratului chip ascuns sub măști fabricate.
Liviu Romanescu, actor și creator al spectacolului: „Nu se poate vorbi despre masculinitate toxică disociind-o de importanța igienei și sănătății mintale. O mare parte din comportamentul masculin toxic este dominată de nevoia de putere, de statut, dependența de muncă, infidelitate, mecanisme „de apărare” împotriva vulnerabilității. Am vrut să creăm o lume care să se joace cu aceste pericole, să le arate, să le cânte, să le exprime în orice formă posibilă. Vreau prin Komorebi să vorbim despre emoții pe care bărbații le îndeasă sub pat încă din copilărie, despre frici ascunse după ușă, despre voci din background adânc inscripționate pe disc, disc pe care și eu de multe mă trezesc ascultându-l.”
Conceptul spectacolului le aparține Denisei Nicolae și lui Liviu Romanescu. Performerii sunt Denisa Nicolae, Liviu Romanescu și Teodora Velescu. Coregrafia și mișcarea scenică aparține Teodorei Velescu, muzica originală din spectacol este creată de Mihai Dobre, scenografia și costumele de Elena Gheorghe, iar măștile de Elena Gheorghe, Cristina Milea și Tudor Lucanu. Oana Pușcatu s-a ocupat de pregătirea muzicală. Universul sonor și light designul sunt create de Alexandros Raptis.
Proiectul este inițiat de Vanner Collective alături de partenerii Teatrelli-CREART, Teatrul GONG Sibiu, Teatrul Național „Marin Sorescu” Craiova, Centrul de Teatru Educațional REPLIKA, DEPREHUB / Happy Minds, Fundația Friends for Friends, Asociația A.L.E.G., Centrul pentru Tineret al Municipiului București. Proiectul dorește să crească încrederea, cu precădere în rândul bărbaților, în demersul de acceptare și exprimare a emoțiilor, pentru spargerea stereotipurilor moștenite și pentru recadrarea imaginii a ceea ce înseamnă „un bărbat adevărat”.
Parteneri media: Rock FM, AGERPRES, Zile și Nopți, IQads, Spotmedia, Ziarul Metropolis, Liternet, Observator Cultural, Suplimentul de Cultură, The Institute, LIFE.ro, Revista Golan, Curatorialist, Curatorial, Igloo, Zeppelin, Modernism, Propagarta, B365.ro, PRwave, Happ.ro, Goingout.ro, Bucharest-guide.ro, Probucuresti.ro, Munteanu.