Mara Bugarin: „Am crescut jucând și uitându-mă la filme”

Mara Bugarin s-a impus Atenției cinefililor anul trecut, după ce filmul „Metronom” a fost premiat la Cannes. Actrița de 21 de ani este nominalizată anul acesta la Premiile Gopo și am reușit să stau de vorbă cu ea cu puțin timp înainte de festivități. Vă invit să cunoașteți o nouă stea de pe firmamentul cinematografiei românești.

Psychologies: Numele Mara Bugarin a intrat în atenția publicului când filmul „Metronom” a câștigat premiul Un certain regard la Cannes, în 2022. Cine este Mara Bugarin, care a fost parcursul tău personal și profesional?

Mara Bugarin: Am crescut cu teatrul de foarte mică, am urcat prima oară pe scenă, la 11 ani neîmpliniți. Colaborarea cu Teatrul German din Stat, din Timișoara, este o piatră de temelie în dezvoltarea mea ca om, ca actriță. Este un mare noroc să crești și să-ți conturezi o identitate în inima unui ansamblu teatral profesionist și închegat. În educația mea, atât acasă, cât și la școală (am terminat un liceu, care funcționa pe programa germană de învățământ) s-a pus mult accent pe exprimare liberă, empatică, argumentată. Să vorbești în cunoștință de cauză, cât se poate, și cu grijă față de ceilalți. În liceu, am fost într-o trupă de teatru (NiL), am participat la diferite proiecte de voluntariat, am filmat niște scurtmetraje și, apoi, am venit la București, la facultate. Unde am ajuns în clasa unor profesori extraordinari (Radu Apostol, Răsvana Cernat și Diana Păcurar), care m-au crescut, din toate punctele de vedere – intelectual, uman – și au fost niște modele, la care am putut să mă întorc de fiecare dată, când aveam o curiozitate sau aveam nevoie de susținere. Le sunt foarte recunoscătoare pentru răbdarea și dăruirea, cu care ne-au învățat tot ce știu ei. În anul întâi, am fost la casting pentru „Metronom” și am început filmarea la trei zile după ce am primit rolul. Primul lungmetraj și primul rol principal. Am pus foarte multă presiune pe mine să fie bine și, iată, că la un an după premiera filmului de la Cannes, am călătorit cu el prin toată lumea, unde publicul l-a primit foarte bine. Ulterior, am filmat la mai multe proiecte, care nu au ieșit încă și tocmai am terminat filmarea la „Moromeții 3”, unde joc personajul Aurorei Cornu. Acum sunt în alte filmări și în repetiții pentru două spectacole, cel de licență și unul la Teatrul Godot. Sunt recunoscătoare, zilnic, că lucrez cu oameni frumoși și la proiecte, în care chiar cred.

Ești nominalizată anul acesta la categoria „Cea mai bună actriță” pentru rolul din acest film, o categorie la care concurează și sora ta, Ioana. E bucurie în familie? Ce simți legat de acest lucru?

M. B.: Este într-adevăr o situație inedită.

De ce actorie, Mara? Care e impulsul care te-a făcut să vrei să mergi pe acest drum?

M. B.: Am primit recent întrebarea asta, într-o seară, și am răspuns prompt, de parcă răspunsul îmi era cunoscut dintotdeauna – „Fiindcă nu știu să nu fac asta.” Am crescut jucând, uitându-mă la filme și analizând mijloacele artistice de acolo, așa naiv și inocent cum știam eu atunci. Așa că actoria mi-a devenit un limbaj foarte familiar, fără de care nu simt că mă pot exprima în totalitate. Există și conștiința faptului că avem nevoie de povești, care să ne reprezinte, de personaje, cu care să ne identificăm, care să spună lucrurile, de care nouă ne e prea frică sau să câștige o luptă, pe care noi am simțit că am pierdut-o, cândva. Trăim unii prin alții și unii pentru alții, iar prin teatru și film simt că pot da înapoi, ce am primit și eu de la filme și spectacole, care au rămas cu mine și mi-au dat curajul să descopăr unghiuri ale lumii, la care altfel nu aș fi avut acces.

Ai debutat în film cu „Metronom”, la numai 21 de ani, și deja ești celebră în această lume. Cum gestionezi toată atenția și vâlva care s-a creat în jurul tău? Cum te ferești să „nu ți se urce la cap”?

M. B.: Nu mă simt deloc aproape de ideea de celebritate. Putem vorbi de un soi de vizibilitate, de un oarecare respect profesional, din partea oamenilor, față de munca mea, dar nu de celebritate. Și e bine așa. Sunt la început și îmi doresc să-mi descopăr identitatea artistică, să o modelez, să mă bucur de ea și să o explorez cât mai profund, mai vast și mai constant. Acesta a fost aspectul cel mai îmbucurător al succesului pe care l-a a avut filmul, din perspectiva mea de actriță, anume faptul că mi-a oferit posibilitatea să lucrez în continuare, prin încrederea pe care au prins-o oamenii, prin ce am reușit să conduc cu personajului Anei, din „Metronom”.

Ce filme te-au marcat în copilărie și adolescență? Ai actori și regizori pe care îi consideri modele sau surse de inspirație?

M. B.: Serialul „Twin Peaks” și cam tot ce a făcut David Lynch, filmele lui Fellini, Fincher – au fost primele care m-au fascinat. Unele dintre filmele lor erau și suficient de dinamice pentru o puștoaică, cum eram eu. Iar ca actrițe Cate Blanchett, Ingrid Bergman, Frances McDormand, Luminița Gheorghiu m-au impresionat și au rămas niște puncte de reper.

Ce te atrage mai mult, filmul sau teatrul?

M. B.: Sunt două limbaje artistice diferite, două medii de lucru, cu provocări și dificultăți aparte. Nu aș putea face o alegere, fiindcă nu simt în mine că ar exista o ierarhie între ele. Când lucrez pe teatru, mă bucur de cât de vie este confruntarea cu publicul, cât de multă libertate ai din a te abate de la realism și cum reușești să decupezi o poveste, când pe scenă vedem totul, în același timp, constant. La film, mă fascinează cât de complex este mecanismul din spate, cât de mulți oameni lucrează concomitent ca să filmăm un cadru de 10 secunde, cum strângi finanțarea necesară și din perspectivă actoricească, cum construiești un traseu firesc și coerent al unui personaj, când de cele mai multe ori, nu filmezi cronologic.

Care crezi că este cea mai mare calitate a ta, ca actriță? Dar cel mai mare defect?

M. B.: Huh, complicată întrebare. Disponibilitatea și bucuria constantă de a juca, împreună cu curiozitatea de a analiza ce joc acolo, cred că mă ajută destul de mult. Să am un echilibru între ce simt și ce gândesc. Iar ca defect, sunt foarte friguroasă și tremur de multe ori la cadru. Glumesc, e și asta, dar și nesiguranța de după ce filmez o secvență sau joc o scenă, că nu am fost suficient de bună, pentru standardele pe care mi le setez eu mie.

Unde te vezi peste 10 ani?

M. B.: Mi-e destul de dificil să mă văd pe mine peste 10 ani. Pot doar să sper că voi lucra în continuare în domeniul acesta, care mă bucură și îmi dă sens. Sper să fiu mai înțeleaptă și mai liniștită, să pot lupta public, pentru lucrurile în care cred în viața privată. Sper să fiu din ce în ce mai încrezătoare în munca mea ca artistă și să descopăr culturi diferite, să mă plimb prin lume, în locuri și contexte pe care acum, probabil, nici nu mi le pot imagina.

Există timp liber pentru actori? Și dacă da, ce faci cu el?

M. B.: În ultimele luni, nu am prea avut timp liber – am jonglat cu timpul între filmări și repetiții. Mi-am pus viața personală puțin pe pauză, ca să pot să gestionez diferitele proiecte, la care lucrez. Seara și noaptea, când ajung acasă după o zi lungă de muncă, mi-e suficient să stau cu prietenii mei, care mi-au fost un colac de salvare în toate momentele dificile, dar s-au și bucurat alături de mine, la fiecare reușită. Îmi drăgălesc pisica, Pina. Merg la cinema, citesc, ascult muzică, scriu. Cumva și timpul liber este destul de legat de ce fac la muncă, fiindcă mi-e foarte important să mă documentez, să consum diferite forme de artă, să fiu la curent cu ce se întâmplă în lume.

Mai merg tinerii la film? Și de ce ar trebui să vadă „Metronom”?

M. B.: Da, tinerii din jurul meu mai merg la film. Nu toți, lucru care, însă, e firesc, în momentul în care e atât de accesibil să vezi orice film acasă, prin diferitele platforme de streaming care există acum. Susțin, însă, mersul la cinema. Este o experiență în sine, îți iei 2-3 ore din viață doar pentru asta, să vezi un film, împreună cu alți oameni și pentru un timp, luați cu toții parte la o experiență colectivă, faceți parte dintr-un univers pe care îl viețuiți, prin simplul fapt că sunteți în sala aceea. Iar la întrebarea de ce ar trebui să vadă tinerii „Metronom” – pentru că este un mod de a avea acces la generația tânără din anii ’70, din România. Îi poate ajuta să devină conștienți de privilegiile și drepturile de care se bucură ei acum. Să înțeleagă poate anumite comportamente ale bunicilor și părinților lor, luând parte la o mică bucată de istorie, care a afectat multe generații din România. Și fiindcă este un film viu, cu foarte multă muzică și care ne transpune în atmosfera colorată a unei petreceri de apartament, din anii ’70, până într-un punct.