Now Reading
Povești fantastice, un film de călătorie și o comedie la Cinema în aer liber

Povești fantastice, un film de călătorie și o comedie la Cinema în aer liber

Revista Psychologies
povești-fantastice-un-film-de-călătorie-și-o-comedie-la-cinema-în-aer-liber

Cinematograful itinerant Cinema în aer liber își continuă sezonul de pe Insula Artelor din Parcul Titan și între 23 – 28 august, cu un film istoric despre anii de tinerețe ai lui Ernesto „Che” Guevara, un film românesc lansat anul acesta, o comedie franțuzească bine primită de public și trei filme cu aventuri care mai de care mai fantastice. Proiecțiile de film încep la ora 20:30, intrarea este liberă, iar programul complet este disponibil pe https://cinemainaerliber.ro/.

Programul celei de-a doua săptămâni este:

Marți, 23 august – Jurnal de călătorie, regia: Walter Salles, cu: Gael García Bernal și Rodrigo De la Serna

Premii: 1 premiu și o nominalizare la Oscar în 2005, 3 premii și o nominalizare la Cannes în 2004, o nominalizare la Globurile de Aur în 2005

Detalii: AG – audiență generală, 2004, 128 min., Spania, aventură, dramă

Sinopsis: „Jurnal de călătorie” este adaptarea unui jurnal ținut de Ernesto „Che” Guevara (Gael Garcia Bernal) pe când avea 23 de ani. Împreună cu prietenul său, Alberto Granado (Rodrigo De la Serna), sunt doi studenți tipici care, în căutarea amuzamentului și a aventurii, decid să traverseze Argentina, Chile, Brazilia și Peru pentru a-și da rezidențiatul la o colonie de leproși.

Filmul începe cu relația de prietenie între cei doi, ca un road-movie în care Ernesto și Alberto flirtează cu diverse fete și se distrează înainte de a fi nevoiți să ia viața prea în serios. Precum se spune în film: „…Cei doi prieteni pornesc cu aceleași scopuri și aspirații în viață, însă până la finele filmului va fi clar care va fi destinul fiecăruia”

Trailer: https://youtu.be/RWBsQArUkQY

Miercuri, 24 august – Labirintul lui Pan, regia: Guillermo del Toro, cu Maribel Verdú și Ariadna Gil

Premii: 5 premii și 3 nominalizări la Oscar și o nominalizare la Globurile de Aur în 2007

Detalii: N15 – nerecomandat copiilor sub 15 ani, 2006, 112 min., Spania, Mexic, SUA

Sinopsis: Anul 1944. Tânăra Ofelia (Ivana Baquero) este forțată să se mute în casa noului tată, acum că mama sa (Ariadna Gil) trebuie să nască. Ea își urăște noua viață și noul tată, tiranicul căpitan Vidal (o incredibil de morbidă interpretare din partea lui Sergi Lopez). Acesta vrea să anihileze mișcarea de partizani care refuză să asculte de regimul fascist. Ofelia și-a găsit un aliat în Mercedes (Maribel Verdu), servitoarea, care îi ajută în secret pe rebeli. Fata descoperă un labirint lângă casă și acolo îl întâlnește pe grotescul personaj care păzește locul, pe Pan (Doug Jones).

O poveste pentru adulți, o dovadă a puterii imaginației. O poveste gotică pe fundalul represiunii franchiste post-război… O poveste fără vârstă despre bine și rău, despre curaj și sacrificiu, despre dragoste și pierderi…

Trailer: https://youtu.be/AcHasH-nLhU

Joi, 25 august – Succes de public, regia: Emmanuel Courcol

Premii: Comedia Europeană a anului 2020 la European Film Awards

Detalii: AP12, 105 minute, comedie, dramă)

Sinopsis: Etienne, un actor adesea șomer, dar cu o personalitate carismatică, înființează un atelier de teatru în pușcărie, unde aduce laolaltă un grup de deținuți pentru a pune în scenă faimoasa piesă „Așteptându-l pe Godot”. Repetițiile merg bine, umorul natural al trupei cucerește publicul și totul pare a fi un mare succes. Până în ziua în care urmează să dea lovitura la marea premieră de la Paris. Inspirat din fapte reale.

Trailer: https://youtu.be/iIen90RYl-A

Vineri, 26 august – Copacul dorințelor – amintiri din copilărie, regia: Andrei Huțuleac, cu: Teodor Corban, Matei Dima, Cosmin Nedelcu, Maya Noelle Prediger, Grigorie Silișteanu.

Detalii: AG – audiență generală, premiera în România 2022, 87 min, România, AG

Sinopsis: Mara, o fetiță de 12 ani grav bolnavă, pornește într-o călătorie fantastică plină de năzuințe. Fata descoperă lângă un centru de îngrijiri paliative un copac care o poate transporta în povestea ei preferată: Amintiri din copilărie, de Ion Creangă.

Un film pentru întreaga familie inspirat din fapte reale care spune o poveste plină de peripeții, momente de umor, emoție și speranță.

Trailer: https://youtu.be/Pb-2ds4B92A

Sâmbătă, 27 august – Omul care l-a ucis pe Don Quijote, regia: Terry Gilliam, cuAdam Driver, Stellan Skarsgård, Olga Kurylenko, Jonathan Pryce, Joana Ribeiro.

Premii: un premiu Días de Cine Awards în 2019, două premii Goya Awards în 2019, un premiu Magritte Awards, Belgium în 2019, un premiu Premios Aquila 2022 și șapte alte nominalizări.

Detalii: AP 12 – acordul părinților pentru copii sub 12 ani, 2019, 132 min., Spania, Belgia, Franța, Portugalia, Marea Britanie

Sinopsis: Toby, un publicitar cinic, este prins subit în fanteziile unui bătrân cizmar spaniol care se crede Don Quijote. De-a lungul aventurilor suprarealiste și deosebit de comice pe care ajung să le trăiască împreună, Toby începe să nu mai distingă între vis și realitate. Totuși, va fi nevoit să-și asume efectele tragice pe care un film regizat de el în tinerețe le-a avut asupra unui mic sat spaniol.

Trailer: https://youtu.be/Xb56MpctHzw

Duminică, 28 august – Peștele cel mare, regia: Tim Burton, cu Jessica Lange, Ewan McGregor, Billy Crudup, Alison Lohman, Albert Finney.

Premii: o nominalizare la Premiile Oscar în 2004, patru nominalizări la Globurile de Aur în 2004.

Detalii: AG – audiență generală, 2003, 125 min., SUA

Sinopsis: „SE ZICE CĂ ATUNCI CÂND ÎNTÂLNEȘTI IUBIREA VIEȚII TALE, TIMPUL SE OPREȘTE ÎN LOC, ȘI ESTE ADEVĂRAT.”

Ca o tapiserie compusă din motive cu suport real, dar și unele fantasme, filmul Peștele cel Mare este povestea lui Edward Bloom și a celor care îl iubesc. Chiar dacă nu crede întotdeauna orice cuvânt pe care îl spune, pentru Edward tot farmecul îl constituie arta povestirii.

Trailer: https://youtu.be/D0kiS4ROWkQ

Evenimentul își propune să ofere spectatorilor o alternativă la vizionarea filmelor la televizor și urmărește să atragă publicul larg către filmele de autor. Utilizând echipamente performante, un proiector digital mobil de 18.300 de lumeni și un ecran gonflabil de 120 m², Cinema în aer liber oferă o calitate a proiecției întâlnită în marile săli de cinema ale lumii. Deși pe insulă, sub cerul liber, peliculele vor putea fi vizionate în condițiile unei săli de cinema moderne, la standarde europene, în condiții de siguranță și distanțare socială.

Cinema în aer liber aduce anul acesta pe marele ecran 20 de filme: zece dintre cele mai bune producții din ultimul an, o selecție de filme cu tematică istorică, centrată pe personaje celebre și una cu unele dintre cele mai apreciate filme ce au ca tematică „mit versus realitate”. Acestea vor putea fi urmărite la București, timp de 4 săptămâni, de marți până duminică.

„Cinema în aer liber” este membru al rețelei „Europa Cinemas” și are ca parteneri: Radio Guerrilla,  Music Channel, AGERPRES, Zile și Nopți, IQads, spotmedia.ro, The Institute, Observator Cultural, Ziarul Metropolis, LiterNet.ro, Cinemap, Cinefan, movienews.ro, filme-carti.ro, PRwave, Iqool, Munteanu, Smark.

Detalii despre filme, programul complet și regulament pot fi găsite pe site-ul www.primarie3.ro și www.cinemainaerliber.ro.

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top