Frédéric Beigbeder: Sunt un aparator al feminismului

In octombrie anul trecut, cronicarul acid al emisiunilor monden-literare frantuzesti de la inceputul secolului XXI, Frédéric Beigbeder, a revenit in Romania pentru lansarea noului sau roman. Politetea si caldura ii aureoleaza discret profilul de macho-dandy cinic. Romancierul pretuieste femeia, iubirea si pe Dumnezeu.

Psychologies: „Iarta-ma !… Ajuta-ma !…“, romanul dvs. tra­dus de Doru Mares, la Editura Pandora M, analizeaza maladiile omului modern, obsedat de con­­­­­­su­mismul sexual si estetic. Ce mai e iubirea in conditiile astea?
Frédéric Beigbeder: O utopie de care avem nevoie. Am incercat mai multe feluri de utopii in secolul XX si n-au prea functionat. Acum singurul vis care ne-a ramas este iubirea durabila, casatoria, aceste povesti cu zane vandute de comediile romantice americane. Si femeile si barbatii viseaza sa fie Julia Roberts in „Notting Hill“.

Dar frumusetea?
Dostoievski spunea ca frumusetea va salva lumea. Eu nu sunt de acord, fiindca frumusetea distruge lumea in momentul asta. In romanul meu, Octave Parango pleaca in cautarea frumusetii pentru o marca de cosmetice si sfarseste prin a-l intalni pe Dumnezeu.

Cand cauti frumosul, in realitate cauti divinul.

Credeti ca iubirea ne impinge sa ne punem intrebari metafizi­ce, asa cum face Octave?
Fireste, pentru ca Dumnezeu e iubire. Cand v-am spus ca iubirea e utopie, ma refeream la religie. In secolul trecut, divinitatea a fost inlocuita de alte utopii, dar a revenit. Frumusete, iubire, Dumnezeu sunt de fapt acelasi lucru, sunt sinonime.

De citit: Iarta-ma!… Ajuta-ma!… Frédéric Beigbeder Editura Pandora M, 2007 Octave Parango cauta in Rusia cea mai frumoasa femeie pentru o marca de cosmetice. Intalnirile sunt spirituale dar si orgiastice. Romanul este confesiunea unui barbat modern, captiv al propriei fantasme si neputinte.

Personajele dvs. sunt in cauta­rea intensitatii. De ce? E o ne­voie de „ultima generatie” a umanitatii?
Nu, dar cred ca s-a accelerat odata cu moartea ideologiilor si cu victoria globala a capitalismului asupra planetei. Traim intr-o societate de consum, hedonista, unde ni se spune tot timpul, prin toate mijloacele, ca pentru a fi fericiti trebuie sa ne bucuram frenetic de viata. Cautarea permanenta a intensitatii placerii frustreaza, blazeaza. Asa ca e nevoie sa-ti innoiesti dorinta cu mijloace extreme: femei din ce in ce mai tinere, droguri din ce in ce mai puternice.

Cum explicati misoginia per­so­najelor dvs.? Va caracterizeaza?
Nu cred ca exista vreo diferenta intre misoginism si feminism. Un misogin nu uraste femeile, dar are standarde foarte ridicate. Femeile au obtinut multe drepturi si au castigat multe batalii. Sa munceasca, de exemplu. Super!

Eu, daca as fi femeie, m-as lupta pentru dreptul de a imbatrani, de a fi urata, de a ma ingrasa. Astea sunt drepturi pe care femeile nu le-au obtinut. Dimpotriva, ele sunt obligate sa fie permanent tinere, subtiri si, daca e posibil, active.

Sclavagismul femeilor nu s-a terminat. E grav sa impui un „model“ – termenul englezesc pentru manechin – ca­tor­va miliarde de femei si sa tran­s­formi dorinta masculina in functie de industria frumusetii. Romanul meu denunta tirania tineretii im­pu­sa de epoca noastra. Cum ve­deti, nu numai ca nu e vorba despre mi­so­­ginie, dar chiar sunt un a­pa­ra­tor al feminismului.

Vi se pare ca publicitatea conditioneaza erotismul?
Da, are o putere zdrobitoare: ea impune un fizic dominant si o forma de erotism unde femeia e mai curand supusa. Acum sunt la moda campaniile care utilizeaza modelul orgiei: 4, 5, 10 persoane mai mult sau mai putin imbracate. Toate astea au consecinte asupra libidoului nostru. Nu poti fi expus la imagini erotice si sa te porti ca si cand nu ar exista.

Sunteti un autor tradus si jucat, in ce consta reteta succesului dvs. literar?
Mi-ar placea sa am una. Nu scriu niciodata cartea pe care o asteapta publicul. Dupa ce termin un text, ma simt complet epuizat. Iau o pauza. Ma plimb, citesc, ascult oa­me­nii. Apare un moment cand ma gandesc ca ar fi de scris o carte pe ca­re n-a scris-o nimeni, una pe care as vrea s-o citesc, si atunci imi spun: ce-ar fi s-o scriu chiar eu?

Interviu realizat de Adriana Mocca.