Începe Buzău International Arts Festival 2024
Buzău devine, în perioada 23 august – 20 septembrie 2024, epicentrul cultural al României, găzduind cea de-a patra ediție a Buzău International Arts Festival (BIAF).
Acest eveniment de amploare promite să transforme, din nou, orașul, într-un autentic centru al culturii, printr-un program bogat și variat, menit să-i captiveze și să-i inspire pe toți cei prezenți. Cu o selecție eclectică de filme, spectacole de teatru, spectacole stradale, evenimente pentru copii, concerte, expoziții și evenimente literare, BIAF 2024 se anunță a fi, ca în fiecare an, o experiență culturală de neuitat.
Ca și în anii anteriori, și această ediție reunește cele două festivaluri ce au pus bazele BIAF: Festivalul Internațional de Film Buzău – BUZZ IFF și Festivalul Internațional de Teatru Independent COMIC 7 B, ambele ajunse la cea de-a noua ediție, consolidând astfel poziția Buzăului pe harta culturală internațională.
Din programul BIAF 2024:
Deschiderea Oficială (23-24 august, ora 17.30, Parcul Crâng și Bulevardul Nicolae Bălcescu)
Pe 23 august, BIAF debutează cu o serie spectaculoasă de evenimente, în Parcul Crâng și pe pietonala bulevardului Nicolae Bălcescu, și aduce în fața publicului artiști stradali și evenimente dedicate copiilor, familiilor și tuturor celor dornici de relaxare și stare de bine: toboșarii Superchill, jongleuri talentați, dansatori acrobatici, spectacole impresionante ale Circo Cristal din Argentina, care, alături de mascotele costumate, statuile vivante, marionetele gigant, baloanele colorate și multe altele, vor crea un cadru magic pentru participanți.
Momentul culminant al serii va fi CONCERTUL TRIBUT dedicat regretatului artist Nicu Covaci – PHOENIX, alături de invitatul special, Ovidiu Lipan Țăndărică. În deschidere va concerta Trupa cin5i, din Buzău.
Pe 24 august, continuă atmosfera vibrantă cu noi spectacole de jonglerii, acrobație, artiști pe picioroange, marionete gigant și statui vivante. Seara va culmina cu un spectacol de acrobație cu foc, susținut de trupa Symbol of Light, un WARM-UP DJ set cu DJ Arggo și un concert de excepție, susținut de îndrăgitul artist MIHAIL, aflat pentru prima dată pe scena unui festival la Buzău.
Expoziții de Artă
Iubitorii de artă vor avea ocazia să se bucure de lucrările unor artiști remarcabili, în cadrul unei multitudini de expoziții de fotografie și artă plastică, la BIAF, dintre care menționăm:
Începând din 25 august, Galeriile de Artă Buzău vor găzdui expoziția lucrărilor lui NED (Ion Nedelcu), excepțional artist plastic ce va expune pentru prima dată la Buzău. Cu ocazia vernisajului, participanții se vor putea bucura de un recital Adrian Naidin. Expoziția este deschisă publicului până pe 8 septembrie, iar accesul este gratuit.
Din 11 septembrie, artistul fotograf Haris Germanidis din Grecia va prezenta publicului, în premieră în România, o colecție de fotografii care surprind esența contemporaneității în artă.
În data de 5 septembrie, la Iazul Morilor, artistul ucrainean Oleksandr Klimenko, protagonistul documentarului „Sfinții Privesc”, ce va putea fi urmărit în competiția oficială a BUZZ IFF, va fi prezent la vernisajul unei expoziții unice, de icoane pictate pe lăzi de muniție rămase în urma trupelor, în războiul din Ucraina.
Acestea și multe alte expoziții vor oferi vizitatorilor BIAF o privire profundă asupra creativității și viziunii unor artiști de excepție, din țară și din Europa.
CineParcul Tineretului și Proiecții de Film în Parcul Crâng
Din 25 august Amfiteatrul din Parcul Tineretului Buzău se transformă, din nou, în CineParcul Filmelor de Festival la BIAF, oferind cinefililor șansa de a viziona filme de festival într-un cadru relaxant, precum și întâlniri unice cu creatorii acestora.
Parcul Crâng redevine și el loc de întâlnire pentru copii și familii și oferă buzoienilor, din 25 august, cele mai noi filme pentru copiii de toate vârstele.
Competiția Oficială BUZZ IFF 2024, între 1 și 7 septembrie
BUZZ IFF 2024 debutează cu un eveniment special: Cineconcertul ”Bluesferatu”, o simfonie blues, care combină farmecul muzicii live cu magia cinemaului clasic.
Participanții se vor bucura de proiecția filmului „Nosferatu – Simfonia Groazei”, de F. W. Murnau (1922), unul din cele mai importante filme mute din istorie, cu acompaniament live compus și interpretat de muzicienii brașoveni ai Proiectului Bluesferatu.
BUZZ IFF înseamnă 50 de filme din 22 de țări, 5 secțiuni competiționale (lungmetraj, scurtmetraj, documentar, film studențesc și film pentru copii) ce vor putea fi urmărite zilnic, la Sala Teatrului George Ciprian, cu intrare liberă.
Competiția Comic 7 B, între 8 și 13 septembrie
COMIC 7 B aduce, la a noua ediție a competiției oficiale, spectacole de teatru independent ce au în distribuție actori români celebri de pe scenă și de pe micile ecrane, cu tineri actori în plină ascensiune și cu actori din străinătate.
Publicul va avea ocazia de a vedea șase spectacole în competiția de anul acesta, iar unele dintre acestea vor fi jucate în aer liber.
Tot în cadrul COMIC 7 B, publicul va avea ocazia de a participa la o conferință cu un subiect de actualitate pentru toți cei interesați de cultură și artă, de modernitatea din aceste domenii, de schimbările în abordare și percepția asupra acestor schimbări, în România și pe plan internațional.
Concerte și Evenimente Muzicale BIAF
Muzica este, ca de obicei, un element central al BIAF 2024, iar festivalul va oferi publicului întâlniri cu artiști de marcă precum: Marius Mihalache & Band (30 august), Daphna Levy & Band, într-un concert de jazz cu prelucrări ale unor teme muzicale din filme celebre – 7 septembrie), bluesmanii Krissy Matthews Band, din Marea Britanie și Florin Giuglea Trio (15 septembrie), Orkid (19 septembrie).
Pe 13 septembrie, buzoienii sunt așteptați, din nou, în Parcul Crâng, pentru o întâlnire memorabilă cu LUPII LUI CALANCEA, ce vor aduce pe scenă un amestec unic de energie și tradiție.
BIAF Talks, Ateliere pentru public și industrie
Seria de conferințe deschise BIAF Talks reunește sesiuni de discuții și ateliere care vor explora subiecte din domeniul artei și culturii, subiecte provocatoare la dialog, oferind perspective noi, de la artiști consacrați, în dialog direct cu publicul.
Irina Margareta Nistor va fi sărbătorită la BIAF cu o serie de evenimente speciale dedicate, prin intermediul cărora festivalul va evidenția cariera unică a uneia dintre cele mai proeminente personalități din lumea filmului de la noi, pentru contribuțiile aduse dezvoltării culturii și cinematografiei, alături de un grup de invitați speciali, în data de 3 septembrie.
Unul dintre cele mai așteptate evenimente este Rezidența Artistică Hotel Nemesis (25 august – 14 septembrie), în cadrul căreia, cu sprijinul European Festivals Fund For Emerging Artists (EFFEA), regizoarea și trainerul de teatru Georgia Tsangaraki (Grecia) va susține la Buzău un workshop de 3 săptămâni, în cadrul căruia 15 actori profesioniști și amatori se vor pregăti în arta actorului prin metoda Spiral Effect, brevetată de artista din Grecia. Rezidența se desfășoară în parteneriat cu Festivalul de Teatru Antivaro din Creta, iar la final, participanții vor prezenta publicului fragmente din spectacolul de teatru Hotel Nemesis, scris și regizat de Georgia Tsangarakis.
Cea mai mare parte dintre evenimentele din cadrul BIAF 2024 sunt accesibile gratuit, oferind o oportunitate unică tuturor iubitorilor de cultură de a se bucura de acest festival extraordinar.