Indragostitii ori ajung dusmani, ori raman prieteni pentru totdeauna…
Paul Bailey este un romancier englez contemporan fascinat de Romania. A scris carti de o rara eruditie istorica si frumusete despre epoca interbelica romaneasca. Cea mai recenta este Baiatul printului, aparuta la Polirom, povestea unei iubiri dintre doi barbati dar si a unei tari pe cale sa sa-si piarda reperele, odata cu venirea comunismului. L-am intervievat despre subiectele sale pe acest om discret, iubitor de Romania si de Enescu.
De ce un roman despre romani si istoria Romaniei?
Paul Bailey: “Baiatul Printului” este al treilea roman pe care l-am scris ce cuprinde personaje de origine romana. In “Kitty si Virgil”, primul din trilogie, un poet de varsta mijlocie pe nume Virgil Florescu lucreaza in Londra in niste conditii nesatisfacatoare.
El este bantuit de istoria familiei sale si nu poate uita cum tatal sau a fost implicat intr-un pogrom teribil petrecut intr-un abator evreiesc din Bucurestiul lui 1941.
A doua carte, “Unchiul Rudolf”, spune povestea unui tenor roman de exceptie, Rudolf Peterson, nascut Rudi Petrescu, care devine un star de opereta, spre deceptia lui.
Naratorul este chiar nepotului lui, englezitul Andrew Peters, cu numele real, Andrei Petrescu. Si romanul acesta se desfasoara in principal in Anglia, dar cu fragmente din Romania anilor `30.
In “Baiatul Printului” exista acelasi interes pentru literatura si politica, dar poate, intr-un decor mai romantic. Este o carte pe care a trebuit sa o scriu, doar ca sa sterg ideea (pe care am auzit-o prima oara in primavara lui 1989, in Bucuresti) conform careia, Romania este singura tara care nu are homosexuali printre cetatenii ei.
In ce sens este unica iubirea dintre Razvan si Dinu? In ce sens este ea universala?
P.B.: Fiecare poveste de dragoste este unica la inceputurile ei. Pe masura ce trece timpul, se asaza intr-o zona comuna cu celelalte. Asta e un adevar al vietii.
Indragostitii ori ajung dusmani, ori raman prieteni pentru totdeauna, uniti de o legatura afectiva reciproca.
Este clar ca aveti cunostinte extinse despre cultura romaneasca. Ce o face atat de interesanta pentru dvs?
P.B.: Sunt fascinat de Romania si de lucrurile din Romania de 25 de ani. Am ajuns in Bucuresti dezinteresant de limba acestei tari sau de cultura ei, dar cand m-am intors in Londra am citit fiecare carte pe care am gasit-o despre istoria ei.
Cea a lui R.W. Seton-Watson – “O istorie a poporului roman” este cea mai buna si cea mai complexa dintre toate, desi “Athene Palace” a lui Countess Waldek este cea mai amuzanta si mai caustica lucrare despre high-class-ul romanesc din timpul razboiului.
Si “Despre Clovni” a lui Norman Manea contine eseuri briliante despre natura tiraniei. Am vazut acea tiranie lucrand in fazele ei terminale, si m-a bantuit incontinuu de atunci.
Iubesc combinatia de umor si melancolie care se regaseste in toate scrierile bune romanesti. Dinu Lipatti, Radu Lupu si Clara Haskil reprezinta pentru mine o sursa constanta de inspiratie, in timp ce pe fundal imi canta George Enescu, inca prea putin cunoscut in Marea Britanie.
As putea continua la nesfarsit, dar ma voi opri aici. Va multumesc pentru invitatia de a contribui la revista dumneavoastra.
Traducere: Maria Tufan
