Irén Arsene Máté: „Lectura pătrunde în toate situațiile vieții care au nevoie să fie rezolvate.”
Alături de Irén Arsene Máté, vom (re-)descoperi puterea transformatoare a lecturii şi a cărţilor în viaţa cititorului, precum şi influenţa pe care cititul o aşterne asupra calităţii experienţelor noastre.
Psychologies: Afirmaţi în cadrul unei conferinţe „Cartea potrivită la momentul potrivit poate să schimbe vieţi.”, acest exemplu aplicându-se şi în cazul dumneavoastră. Cum aţi reuşit, pornind de la o carte, să vă dezvoltaţi parcursul profesional?
Irén Arsene Máté: Cartea despre care am vorbit la TEDx a stat la baza fondării editurii. Dar până atunci, multe alte cărți mi-au modelat comportamentul, dorințele, ambiția, diverse stări și sentimente. Cititul este un proces intens, formativ, creierul intră imediat în interacțiune cu textul citit, de fapt cu modul de gândire al autorului cărții și în felul acesta facem analogii cu personaje și întâmplări din carte și viața noastră. Așa aducem un aport important cunoașterii și imaginației noastre, parcursului nostru profesional sau emoțional. Creierul găsește multe răspunsuri în lectură, iar uneori nici nu suntem conștienți când aplicăm răspunsuri primite din cărți, când ducem mai departe o idee. Așa am ajuns și eu și editura de la o carte la două, la următoarea, iar în ani la zecile de colecții. Dar fără prima carte citită și apoi tradusă și publicată la momentul potrivit povestea mea era alta.
Psychologies: Lectura lasă o amprentă definitivă asupra cititorului. Poate fi vorba de o frază care ne rămâne întipărită în memorie, o imagine pe care o conturăm în timp ce citim sau chiar o amintire readusă în atenţia noastră. Ceva se schimbă în noi. Cum ne poate amplifica lectura potenţialul nostru?
I. A. M.: Lectura nu doar amplifică potențialul cititorului, ci chiar stă la baza dezvoltării lui intelectuale. Prin citit se dezvoltă cel mai mult creierul uman, spun cercetătorii. Dacă citești în timpul școlii un mic raft cu cărți, calitatea vieții de adult este asigurată. Lectura se recomandă și de către doctori ca un medicament eficient care reduce anxietatea, apatia, zgomotul minților noastre. Lectura pătrunde în toate situațiile vieții care au nevoie să fie rezolvate. Noi trebuie doar să citim zilnic, să dezvoltăm acest obicei bun și restul se întâmplă aproape de la sine, devenim mult mai eficienți, atenți, veseli, sănătoși, evoluați, bogați cu fiecare carte citită. Prin cuvinte ne creem lumea, transmitem dorințe, rănim sau încurajăm, calificăm ceea suntem.
Psychologies: Cititul în familie poate aduce beneficii extraordinare pentru dezvoltarea celor mici. Cum le putem insufla copiilor dragostea faţă de carte şi citit?
I. A. M.: Din păcate, suntem mult în urmă cu acest obicei raportat la alte țări europene. Dacă includem cititul în programul zilnic, devenim un bun exemplu și pentru copii. Această includere se referă atât la timp petrecut citind împreună, cât și individual. Până când copiii noștri nu o să ne vadă pe noi adulții citind pentru noi, în timpul nostru, nu au cum să descopere dorința de a citi de bunăvoie. Din cărți copilul înțelege lumea în care trăiește și așa îi dispar din temeri, se va simți în siguranță. Prin lectură ei se pregătesc eficient și consistent pentru viața reală, pentru provocările viitoare. Așadar, cu cât le citim copiilor mai devreme, cu atât mai bine. Copiii învață să asculte, își exersează imaginația, comunică. După lectură este important să vorbim despre ce am citit, să-i întrebăm mereu ce le-a plăcut din cartea citită și de ce. Cum îi învățăm pe copii să meargă, să vorbească, să mănânce, tot așa, dacă considerăm cititul o activitate importantă în viața copilului, putem fi convingători.
Psychologies: Ce conexiune există între pasiunea pentru lectură şi parcursul personal, şi mai apoi profesional, al unui copil? Poate schimba pasiunea pentru citit traiectoria unui copil?
I. A. M.: Pasiunea pentru lectură a unui copil îi schimbă viața, calitatea vieții. Copilul care citește devine adultul care gândește. Lectura dezvoltă gândirea critică și el nu mai poate fi manipulat atât de ușor. Educația se face cu ajutorul cărților, devenirea profesională este parte din educație. Educația se primește, cineva are grijă să te îndrume, să-ți pună cărți în mână, să deschidă teme și oportunăți pentru tine. Mai apoi tânărul devine capabil să aleagă, să reflecteze și să decidă atât lecturile lui cât și profesia. Dacă nu ai avut pe cineva lângă tine care să îți trezească dragostea pentru cărți, mai târziu vei recupera foarte greu, copiii care nu au avut cărți în preajma lor, care nu au descoperit plăcerea lecturii pleacă cu un handicap foarte mare în viață.
Psychologies: Ultima campanie lansată de Asociaţia Curtea Veche, promovată sub hashtag-ul #TimpulSăCitim a avut ca scop donarea copiilor din medii defavorizate atâtea cărți câți cititori s-au filmat citind. Campania a strâns peste 350 de ambasadori ai lecturii, dovedindu-se un real succes. Care credeţi că au fost elementele care au stat la baza succesului?
I. A. M.: Mereu trebuie să facem campanii în favoarea lecturii. Cititul este o activitate foarte importantă, cu beneficii multiple indiferent de vârstă. Lectura zilnică de 20 de minute devine un obicei benefic și de dorit, precum exercițiile fizice. Campania noastră a început anul trecut, când actori, oameni de cultură, influenceri, autorii editurii Curtea Veche și chiar Președintele României au dat startul campaniei #timpulsăcitim. Ideea a fost dezvoltată împreună cu agenția Leo Burnett, plecând de la o scuză frecvent auzită și anume că nu citesc pentru că nu am timp… Prin campanie am devenit mai conștienți că avem 20-30 de minute în economia unei zile și de fapt e o scuză banală. Campania a continuat anul acesta prin ambasadorii lecturii, foarte mulți la număr care au creat o efervescență pe mediile online. Campania noastră a fost recompensată cu trei premii la Gala Effie și suntem nominalizați și la premiile europene Effie. Aceste premii sunt recunoscute, omologate, campaniile participante sunt măsurate după niște parametri și participă cele mai mari firme și agenții. Mesajul nostru a ajuns la jumătate din populația adultă urbană. Este o premieră ca o campanie culturală să câștige mai multe premii, evident lucrând cu un buget inexistent.
Psychologies: Aţi readus în atenţia publicului, prin intermediul acestei campanii, o serie de beneficii ale lecturii pentru sănătatea noastră fizică şi psihică. Însă potrivit cifrelor oficiale, România ocupă ultimul loc în Europa din punct de vedere al cărților citite anual. Care sunt motivele pentru care oamenii nu sunt preocupaţi de citit?
I. A. M.: Într-adevăr suntem la coada clasamentului și tot acolo ne aflăm și cu rezultatele testelor Pisa. Există o legătură strânsă între cele două. Sincer, cel mai concludent motiv pentru care cred că se citește atât de puțin în România este pentru că românii încă nu cunosc și nu acceptă aceste beneficii ale cititului. Este cel mai accesibil și ieftin produs care îți poate garanta îmbunătățirea sănătății mentale și financiare. Pare să fie cel mai mare secret deschis din societatea noastră. Cei care citesc cunosc secretul, și văd aceste beneficii.
Când o să se vorbească despre cărți și ideile din ele mai des pe TV, radio și Facebook, când meseria de scriitor nu o să fie considerată una de artist, deschizând universul cărților de non-ficțiune, unde de la jurnaliști, istorici și oameni de știință vorbesc despre adevărata realitate care ne înconjoară; atunci o să ni se pară absolut de necrezut că la un moment dat aveam acces la atât de multe cărți și noi nu le citeam.
Psychologies: Ce urmează? Ce proiecte pregătiţi pentru viitor?
I. A. M.: Campania noastră în favoarea lecturii va continua ani la rând într-o formă sau alta. Activitatea Asociației Curtea Veche va continua, cu donații către școlile și comunitățile partenere, cu ateliere și campanii. Iar editura continuă să își mențină expertiza în domeniul cărților de non-ficțiune, psihologie și dezvoltare personală.
Urmează sigur un an al recuperării, un an în care cei care au reușit să-și păstreze afacerile, joburile, stabilitatea, se pot considera printre cei norocoși. Urmează o perioadă în care descoperirea noului normal și dilemele reîntoarcerii la trecut pot fi cel mai bine navigate prin cât mai mult citit.
Alexandra Tudor este coordonator editorial pentru brandurile Learning Network şi Revista Psychologies. Este pasionată de tot ceea ce înseamnă dezvoltare personală şi profesională, căutând mereu ca prin job-ul său să contribuie la echilibrul personal şi starea de bine, a sa şi a celor din jurul său.