Now Reading
Lisa Batiashvili, una dintre cele mai “vanate” violoniste ale momentului, concerteaza la Festivalul Enescu

Lisa Batiashvili, una dintre cele mai “vanate” violoniste ale momentului, concerteaza la Festivalul Enescu

Revista Psychologies

Pe 22 septembrie, violonista Lisa Batiashvili va sustine un concert extraordinar in cadrul Festivalul “George Enescu”, alaturi de orchestra cotata in primele zece ale momentului la nivel mondial: Royal Concertgebouw Orchestra, avandu-l la pupitru pe celebrul dirijor Mariss Jansons.

 

Programul zilei de 22 septembrie 2013

Pe 22 septembrie, de la ora 11.00 violonista va urca pe scena Salii Palatului pentru un concert extraordinar alaturi de Royal Concertgebouw Orchestra, dirijata de Mariss Jansons.

Una dintre cele mai “vanate” violoniste ale momentului, cu un succes fulminant la public, un muzician “de o sensibilitate profunda” (Financial Times), Lisa Batiashvili colaboreaza cu cele mai renumite orchestre ale lumii: Berliner Philharmoniker, Staatskapelle Dresden, Gewandhausorchester Leipzig, Royal Concertgebouw Orchestra, Chamber Orchestra of Europe și New York Philharmonic.

Lisa Batiashvili va interpreta Concertul nr. 1 pentru Vioara si Orchestra in Re Major op. 19, de Serghei Prokofiev.

Prezenta dirijorului Mariss Jansons in Festivalul Enescu este, de asemenea, un eveniment care reconfirma pozitia de lider a Festivalul Enescu printre cele mai prestigioase manifestari muzicale europene. Cotidianul britanic „The Guardian“ scria in anul 2012 ca Mariss Jansons ar putea fi, potrivit multora, chiar „cel mai bun dirijor din lume in acest moment“. Jansons este laureat al unui Premiu Grammy si dirijor principal al Royal Concertgebouw Orchestra, la randul ei in top 10 cele mai bune orchestre din lume potrivit unei ierarhii Gramophone din anul 2008. Detine distinctia „Crucea de onoare a Austriei pentru stiinta si arta“, cea mai inalta acordata pentru acest domeniu. Anul trecut si in anul 2006, Mariss Jansons a dirijat prestigiosul Concert de Anul Nou de la Viena.

Concertul sustinut la Bucuresti de Lisa Batiashvili si de Royal Concertgebouw Orchestra va avea loc cu casa inchisa, insa puteti cumpara bilete pentru transmisia live in sala de cinema, de pe site-ul Grand Cinema Digiplex: http://www.grandcinemadigiplex.ro/ro/spectacole/evenimente-speciale/item/394-festivalul-si-concursul-international-george-enescu

In aceeasi zi, de la ora 17.00, tot pe scena Salii Palatului va avea loc un alt eveniment grandios din aceasta editie a Festivalului Enescu: „Amurgul zeilor”, ultima parte a tetralogiei „Inelul Nibelungului”, de Richard Wagner va fi interpretata, in concert, de celebra Rundfunk Sinfonieorchester Berlin, sub bagheta unuia dintre cei mai mari dirijori in viata: Marek Janowski.

Orchestrei germane i se va alatura Corul Filarmonicii „George Enescu”, dirijat de Ion Iosif Pruner. Festivalul ofera, astfel, publicului o ocazie unica de a vedea capodopera wagneriana chiar in anul in care intreaga lume a muzicii clasice pune in lumina opera lui Wagner, aniversand doua secole de la nasterea compozitorului. Chiar in aceasta vara, celebrul festival BBC Proms a fost deschis cu teatralogia “Inelul Nibelungilor”, sub bagheta titanului Daniel Barneboim, care va deschide aceasta editie a Festivalului “George Enescu”.

Concertul sustinut de Rudfunk Sinfonieorchester Berlin este unul dintre putinele evenimente din Festival la care inca se mai gasesc bilete: http://www.eventim.ro/ro/bilete/festival-george-enescu-mari-orchestre-bucuresti-sala-palatului-529273/performance.html

 

 

 

View Comments (0)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

Scroll To Top