Coco Bonheur Chanel. O femeie face cariera
Coco Chanel este mai mult decat un simbol al modei ridicate la rang de arta. Mademoiselle Coco este o femeie exemplara. Intr-o epocain care subordonarea femeii era regula, Coco a ales fronda. Si a castigat…
Coco Chanel a fost o femeie exceptionala. Diferenta dintre originea ei modesta si nivelul la care a ajuns prin efort si aptitudini bine exploatate, inteligenta sociala si o buna intuitie a vremurilor, abia acest clivaj da masura exceptiei sale.
De foarte jos…
A avut sase frati, si mama le-a murit pe cand fetita Gabrielle Bonheur („fericire“) avea 12 ani. Nu e greu de intuit ce influenta a avut aceasta prima copilarie foarte dura asupra fetei. Tatal pleaca sa munceasca pentru a-si puteaintretine copiii, ea creste la un orfelinat tinut de calugarite, unde invata ocupatii caracteristice femeii acelor vremuri, intre care si croitoria. La 18 ani, pleaca la Paris ca sa devina cantareata de cabaret, dar norocul nu-i surade in aceasta directie. Fara sa fie o frumusete, ba mai curand miniona, cu trasaturi dure si forme greu de gasit, Coco are insa o personalitate puternica, de supravietuitoare, care o face interesanta barbatilor.
In vremea cand femeia era o „institutie“ decorativa si reproductiva, Coco Chanel isi asuma un rol neconventional, masculin. Munceste, paraseste, e activa si nu crede in lacrimi. ‰tienne Balsan, proprietar de fabrici de textile, ii deschide gustul pentru actiune, o cizeleaza si o ajuta financiar. Dar il paraseste pentru un dandy englez pe care il iubeste sincer, Arthur Capel. Si acesta traieste cu ea neoficial si ii ofera sprijin banesc. Dar Coco nu este anexa barbatilor ei. Are o inteligenta sociala iesita din comun, isi „targheteaza“ produsele catre femeile cu trecere si influenta din acea vreme: actritele. Ele ii poarta palariile si o fac celebra.
Orgolioasa Bonheur
Erau „anii nebuni“. Se schimbau moravuri, se faceau revolutii, se scria diferit fata deinaintasi, se mergea si se revenea din America adesea, muzica se destructura, si tangoul facea drame. In 1920, se spune ca Chanel are o relatie cu compozitorul Igor Stravinski, pe care il invita sa stea la ea, la Paris. Nimic confirmat, dar barfele acestea dau statut… Chanel nu se marita niciodata, sceptica la ideea ca a fi nevasta e ceva nobil. „Sunt multe ducese de Westminster, insa numai o singura Chanel“, raspunde ea atunci cand refuza mariajul cu ducele de Westminster. Orgolioasa pana in varful unghiilor, de fapt ea ascunde un complex de inferioritate niciodata depasit. Va incerca sa isi rescrie biografia pentru a masca anii copilariei marcati de saracie si singuratate.
Stigmatul saraciei nu este usor de sters, si chiar daca Chanel refuza nobletea conventionala, cea cu blazon si staif, preferand o noblete castigata, pe care nu o poate pierde, trecutul o marcheaza. Intr-o vreme in care femeile se emancipeaza rapid si intre sexe se blureaza diferentele, Chanel prefera sa-si pastreze intregul merit al devenirii sale exceptionale.
Curajul e a doua ei natura si o va duce pana in pragul unui proces de spionaj impotriva nazistilor. Dar scapa datorita interventiei familiei regale britanice siisi continua destinul de deschizatoare de drumuri. Va fi numita de catre revista Time „una dintre cele mai influente personalitati ale secolului XX“. Moda da personalitati! Pentru ca ceea ce purtam reprezinta primul semnal „sonor“ al prezentei noastre. Hainele nu sunt neimportante, ci esentiale. Ele sunt inceputul unei povesti.
Biografie
1883: se naste in Saumur, pe 19 august, intr-o familie saraca.
1910: deschide un magazin, Chanel Modes, in care vinde palarii. Simplitatea produselor sale creeaza senzatie.
1913: Coco Chanel inventeaza stilul sport. Isi deschide un nou magazin in Deauville. Succesul ei creste.
1921: lanseaza primul parfum, Chanel 5, iar in 1926 Coco Chanel creeaza „mica rochie neagra“, chintesenta elegantei, desemnata de catre American Vogue drept „noua uniforma a femeii moderne“.
1935: are 4.000 de angajati si detine 5 cladiri in rue Chambon din Paris.
1957: Chanel primeste un premiu Fashion Oscar la Dallas, pentru cel mai influent designer al secolului.
1971: moare pe 10 ianuarie.
Text de Iuliana Alexa
Foto: Guliver/Getty Images