Corina Sabau, confesiune: 49 de metri patrati sau cea mai fantasmatica vacanta

E posibil ca acesta carte sa fi inceput sa se infiripe in momentul in care am ajuns la Bucuresti, la facultate, cu mai bine de zece ani inainte de a sti ca o s-o scriu.

Mi-am dat seama, atunci, cat imi lipsesc dealurile din orasul meu natal, cu intinderi nesfarsite de iarba, unde vara infloreau garofite, margarete, clopotei, gura-leului, regina-noptii si atatea alte flori ale caror nume le stiam candva. Nu-mi venea sa cred ca am renuntat la ele pentru niste parcuri aglomerate, cu ronduri de flori plantate de primariile de sector, in care toti copacii seamana intre ei.

Am suferit cand parintii mei au vandut apartementul din orasul meu cu dealuri, dar nu mi-as fi imaginat ca nevoia de a ma intoarce acolo va fi atat de mare, incat, pentru a mi-o satisface, voi scrie o carte. A fost cea mai frumoasa si cea mai lunga vacanta pe care mi-am acordat-o vreodata. Imi placea sa las in urma noul meu apartament din Balta Alba ca sa ma intorc pe I.C. Frimu si sa ma reinstalez in prima mea casa, in cele trei camere, doua holuri, o bucatarie si un balcon ale unui bloc comunist de patru etaje, 49 de metri patrati in cifre. Si daca tot mi-am acordat o vacanta cu „Blocul 29…”, m-am gandit sa-l iau din cand in cand cu mine pe bunicul meu, pe care ma bucur foarte mult ca l-am cunoscut in aceasta ipostaza, de bunic adica. Daca ne-am fi intalnit in alte imprejurari, stangaci si introvertiti cum eram, probabil ca n-ar fi iesit mare lucru din relatia noastra. Ca bunic-nepoata, n-am avut insa incotro si a trebuit sa ne descurcam, chiar sa ne dam silinta uneori. Abia scriind „Blocul 29….” mi-am dat seama de aceste lucruri si asa am ajuns de la nostalgia pentru un spatiu pierdut la puterea si misterul legaturilor de sange.

de citit:

Citeste aici un fragment din roman.