Hannah Arendt, o intelectuala angajata

Despre ea se stie mai mult ca a fost o femeie foarte inteligenta si ca a fost o mare iubire a filozofului Martin Heidegger. Dar care este de fapt contributia ganditoarei la intelepciunea umanitatii? E destul sa spunem ca ea contrazice ideea ca femeile nu pot face filozofie…

Biografie
La 14 octombrie 1906 se naste Johanna Arendt.
1924: se inscrie la Universitatea din Marburg pentru a studia teologia. Isi va lua diploma in filozofie la Heidelberg dupa ce studiaza cu Martin Heidegger, profesorul de care a fost indra­gostita.
1933: este arestata de Gestapo, dar scapa in Franta.
In 1941 ajunge in SUA, unde activeaza in cateva organizatii evreiesti si scrie monumentala carte Originile tota­lita­ris­mului.

Hannah Arendt e o exceptie. Femeie-filozof intr-un domeniu do­minat de barbati, a creat ea o „filozofie feminina”? E o intrebare care se naste, cu siguranta, daca privim in istoria gandirii. Dar cercetarile si lucrarile Hannei Arendt ilustreaza mai ales o pasiune intensa pentru gandire, plecand de la o experienta unei evreice a timpului sau. Primele articole publicate, semnate de Hannah Arendt, sunt reunite sub titlul Conceptul de dragoste la Augustin.

Ascensiunea nazismului si emigratia i-au intrerupt succesul. A fost arestata, dar a scapat in Franta, si de acolo a plecat in America, unde va ramane pana la finele vietii. La sfarsitul razboiului, Hannah Arendt a publicat un studiu de pionierat despre totalitarism, fie nazist, fie stalinist. Hannah Arendt incearca in aceasta lucrare sa defineasca posibilitatea de a crea o lume mai buna si con­ditiile unei democratii eficiente. Aceasta implica afirmarea individului, pentru ca fiecare este „cineva” si, in felul sau, un erou caracterizat prin legatura intre individualitate si nevoia de comunitate.

Plecand de la aceasta ca­u­ta­re a comunitatii, Hannah Arendt elaboreaza o politica a prieteniei care-si pas­treaza toata actualitatea si reprezinta o speranta pentru viitor atat timp cat, in vre­murile cele mai periculoase, „zece oameni in jurul unei mese” sunt capabili in­ca sa dialogheze.

Nasterea de copii
Problema nasterii – a inceputului si a unui nou inceput – ocupa un loc important in gandirea ei, un loc neobisnuit in campul filozofic: multi dintre comentatorii Hannei Arendt sunt chiar mirati. Nasterea este pentru ea afirmarea vietii active. Nou-nascutul este mereu o surpriza: el e, in acelasi timp, o continuare si o ruptura. Insa nasterea nu este doar aducerea pe lume a unei noi fiinte care sa ne urmeze si care sa se afirme in mod diferit; ea e prezenta si in fiecare dintre noi, fiecare copilarindu-se cumva mereu in propria istorie, care nu asculta de un plan predeterminat, ci cere initiativa, curajul de a judeca si de a hotari prin sine insusi, dar raportandu-se mereu la ceilalti.

Sa nu ai incredere in banalitatea raului
Raul ne ameninta pe toti daca nu avem grija sa ne ferim de el. Crimele impotriva umanitatii au fost comise deseori cu complicitatea directa a oamenilor „cinstiti”, care asculta de ordinele primite fara sa le discute, refuzand sa gandeasca „cu capul lor”.

„Masele de oameni pe care Himmler le-a mobilizat pentru a le face sa comita crimele cele mai ingrozitoare ale Istoriei erau formate din burghezi care, din daramaturile propriului univers, aveau grija inainte de toate de siguranta lor personala.”

A fi un bun cetatean
Facand distinctia intre viata publica si privata, Hannah Arendt se intreaba care este sensul acesteia. Istoria, in decursul vremurilor, a permis excluderea femeilor si a muncitorilor din deciziile referitoare la viata cetatii, dandu-le un rol precis – de reproducere, respectiv de intretinere a omului. In acest sens, viata privata e cea domestica. Daca pentru fiecare este important sa aiba o viata privata, in schimb o viata rupta de cea publica este o privatiune care mutileaza. Viata publica nu se poate rezuma la o singura activitate profesionala, ci implica si accesul la cuvant si la actiuni comune.

Françoise Colin
Foto: GULIVER/Top Foto.