Hortensia Papadat-Bengescu, o feminista avant la lettre
E in manuale, fiii si fiicele noastre o studiaza cu respect si distanta… scolara. Dar Hortensia Papadat-Bengescu poate da lectii si astazi. Prin intuitia psihologica si prin rabdarea de a-si trai destinul cu mult inainte epocii…
Dincolo de stresul referatelor de liceu si al obligativitatii de a tine minte cateva citate sau sintagme fara nici o semnificatie subiectiva, literatura romana are cateva personaje care merita ceva mai multa atentie. Hortensia Papadat-Begnescu este unul dintre acestea. De ce? Pentru ca are o biografie exemplara.
O perspectiva contemporana asupra acestei autoare i-ar scoate repede in evidenta calitatile de feminista avant la lettre (si fara ideologia agresiva aferenta). Hortensia Papadat-Bengescu a depasit cu brio stresul unei existente impovarate de obligatii prozaice.
Casatorita la varsta de 20 de ani, cu un colonel prea putin sensibil la arta, in general, si la nuantele cuvintelor, in special, va intra rapid in „cariera“ de mama (cu norma intreaga) a patru copii. Cu toate acestea, nu va abandona literatura.
Scrie poezie, teatru, face presa. Scrie mult in franceza. Culta, subtila si discreta, Hortensia Papadat-Bengescu se dedica rolurilor traditionale asociate femeilor epocii, dar conduita sa arata o deschidere avangardista catre observatie, contemplatie si analiza psihologica.
Contemporana Virginiei Woolf
Spiritual si estetic, le este contemporana lui Proust si Virginiei Woolf. In timpul Primului Razboi Mondial, Hortensia Papadat-Bengescu este sora de caritate, moment povestit in cartea Balaurul (1923). O fascineaza boala si toate transformarile existentiale si de constiinta pe care aceasta criza si „deficit de existenta“ le produc in psihologia personajelor sale.
In ciuda ironiei cu care isi sculpteaza estetic personajele, la centimentru, Hortensia Papadat-Bengescu este, fundamental, o analitica. Ea este un psiholog desavarsit care isi creeaza pacientii de pe divan si le acorda acestora onoarea unui discurs pe care, daca ar fi fost oameni in carne si oase, l-ar fi avut mult mai putin structurat si colorat.
Abia dupa zece ani de la debut, scriitoarea va fi recunoscuta, lucru care face extraordinara perseverenta cu care Hortensia isi urmeaza vocatia de scriitoare (absenta recunoasterii sociale poate bloca un talent).
Liviu Rebreanu, Camil Petrescu, Mihail Sebastian sau Felix Aderca o admira. Va fi premiata de Societatea Scriitorilor Romani, in 1936.
Se imbolnaveste grav catre ultima perioada a vietii si, in afara de nuvela autobiografica Spovedania, ramasa in manuscris, toate celelalte proiecte literare sunt neterminate.
Se stinge din viata la 5 martie 1955.
Editare de Cristina Udangiu
Foto: dreamstime.com, shutterstock.com