Ioana Bradea, confesiune: Ce sa si faci in Bistrita?

Ce sa si faci in Bistrita daca nu sa colinzi orasul de la dreapta la stinga pina-ti innebunesti picioarele – sa cauti in arhive povesti cu pesti din 1562 sau 1972, sa citesti, sa faci copii luminosi, sa descoperi zona industriala dincolo de calea ferata, sa te uiti la fabricile alea parasite – sa le strabati – sa le fotografiezi – sa le rasucesti – sa le plantezi – sa le gatesti – sa le scrii – sa le rasucesti – sa le turtesti – sa le arzi – sa le micsorezi – sa le invirti – sa le rescrii – sa le fluturi – sa le maninci – sa le vorbesti – sa le imbraci – pina cind intelegi ca sint monumentele de care nu mai trebuie avut grija. Ca nu pot fi nici sterse, nici scoase din minte. Ca nu te mai poti intilni cu prietenii. Ca nu mai reusesti sa-ti construiesti in minte figura oamenilor dragi si morti. Ca nu stii inca de ce scrii cind poti sa faci atitea alte lucruri. Ca si daca apuci clipa in care sa recunosti de ce scrii – acela nu este un raspuns potrivit si ca, in fond, nici nu vei reusi sa scrii vreodata o carte doar pentru dumnezeu – o carte care sa-l ajunga, sa-l indoaie, sa-l mute din loc ca pe muntii din bobul de credinta – ce sa si faci in Bistrita – in Londra sau in Amsterdam…?

Decitit: