Iulia Kristeva: Filozofie despre femei

In 2005, prestigioasa revista „Foreign Policy” a publicat rezultatul unui studiu asupra celor mai interesanti, cunoscuti si populari intelectuali ai prezentului. Iulia Kristeva era printre primii 50.

Criteriile dupa care cititorii revistei au votat au fost in principal prezenta in dezbate­rile publice si influ­en­ta pe care ideile lor o are in mersul general al lucrurilor. Pe locul 48, inaintea unor „monstri sacri“ ai filosofiei sau cerce­ta­­rilor psihologiei actuale – precum filosoful german Peter Sloterdijk, scriitorul israelian Amos Oz ori Daniel Kahnemann, economist laureat cu Nobel, in 2002 – se afla scriitoarea franceza de origine bulgara, Iulia Kristeva…

Excelenta la feminin

Romanciera, teoretician al literaturii, specialista in filozofie si psihanaliza, Kristeva marcheaza gandirea secolului al XX-lea prin cateva „revolutii“ surprinse excelent de catre unul dintre mentorii sai, filozoful si lingvistul Roland Barthes: „Iulia Kristeva schimba ordinea lucru­rilor: ea distruge mereu cea mai recenta prejudecata, cea cu care credeam ca ne simtim bine, cea de care eram mandri.“

O filozofie a femeii

Kristeva este asociata astazi structuralismului si gandirii feministe. Preocuparea ei pentru modul tipic de a fi al femeii in lume, prin intermediul sensurilor tipic feminine a generat cateva teorii interesante la nivel fi­lo­zofic si de serios impact pentru perceptia identitatii femeii in lume.

In Timpul femeilor, Kristeva spune ca su­biectivitatea „celui de-al doilea sex“ este strict legata de re­petitie si de ciclicitate. Are o greutate monumentala in sen­sul eternitatii, al perpetuarii speciei. Kristeva lauda mai ales incercarile artei contemporane de a spar­ge codul traditional, de a arunca in aer limbajul, de a gasi un discurs specific, in stare sa im­bratiseze corpul si emotiile, „nenumitul“ lasat pe dinafara de discursul traditional.

Pana la urma, chemarea ganditoarei Iulia Kristeva la anularea falsului creat de limbajul nostru comun, care lasa pe dinafara corpul si emotiile, pentru ca abstractizeaza si esentializeaza in exces, este un demers compatibil cu ceea ce face, de fapt, si psihanaliza. Ea doreste aducerea, „alaturi de singularitatea fie­ca­rei persoane“, celebrarea relativitatii existentei noastre biologice si psi­hice. Prin aceasta, se va naste „respon­sabilita­tea pe care noi toti o infruntam odata cu punerea in act a acestei fluiditati.“

Gandirea in diferenta

A fi o femeie intelectuala printre in­telectuali-barbati, a fi straina printre fran­cezi, a fi de origine slava printre latini, iata numai cateva dintre marcile dife­rentei care o definesc pe Iulia Kristeva si care isi lasa amprenta asupra scrisului ei. Va fi, asadar, interesata de tot ceea ce este marginal. Va prefera sa analizeze, in loc sa construiasca noi sisteme filozofice.

Literatura ei (romanele Samuraii si Moarte la Bizant) va fi, si ea, cu pre­cadere analitica. Moarte la Bizant se vrea o analiza romanesca a procedeelor lite­rare ale best-sellerului (un fel de anti-Codul lui da Vinci, iar Samuraii este descrierea romantata a aventurii intelectualitatii franceze aflate in efervescenta din ju­rul lui 1968. In toata aceasta aventura, partener de descoperiri si sot de decenii ii va fi scriitorul Philppe Sollers.

O contestatara

Interesul Iuliei Kristeva merge catre discursul academic, rezistent in fata analizei. Il va contesta cu ascutime. Se angajeaza intens in scris si lupta cu piedicile limbajului. Gandeste limbajul cumva impotriva lui insusi si acest fel de a pune problemele naste noi si fertile dileme intelectuale. Este asociata in principal cu trei concepte care au facut cariera in gandirea contemporana europeana. Prima este semiotica limbajului, ideea ca limbajul ne influenteaza la fel de mult prin codurile sub- si neverbale.

A doua idee centrala a gandirii Iuliei Kristeva este… abjectul. De ce suntem fascinati de lucruri care ne oripileaza? Este vorba despre dimensiunea lucrurilor imposibil de asimilat, dar care exista. Abjectul…„fascineaza dorinta, care totusi, nu se lasa sedusa.“ Apoi, mai este proprietara ideii de intertextualitate, care face astazi o cariera universitara de proportii. Ce este intertextualitatea? Simplu, ideea ca orice literatura se afla in permanenta conversatie cu alta si ca toate sunt parte a unei mase imense de texte. Sunt idei care au devenit de „consum“, la nivel intelectual, atestand pu­terea celei care le-a conturat initial.