Marin Malaicu-Hondrari, confesiune: Unde scriu scriitorii?

Pentru un scriitor, cartea pe care tocmai a scris-o e si cea mai buna. Desigur, cu trecerea timpului (cu scrierea altor carti) isi va putea da seama ca s-a inselat, sau ca (vai!) a avut dreptate. Judecand astfel, pot spune ca „Apropierea” e cea mai buna carte a mea.

Un barbat indragostit cutreiera Europa pe urmele unei femei casatorite, Stapanita si trei prieteni obsedati de poezie, doua femei din Argentina si iubirea lor aproape imposibila – iata tot ce stiam cand am inceput sa scriu Apropierea. Si nici acum, cand e in librarii, nu stiu cu mult mai mult. Stiu doar ca a lasat in urma ei un gol imens, comparabil doar cu plecarea unui om care ne este foarte drag.

Noroc ca incepe sa creeze povesti hazlii, cum ar fi: un baiat din vecini l-a oprit pe cumnatul meu si i-a zis:
-Marin e scriitor, nu?
Cumnatul meu a zis ca da, ca asa crede.
-Trebuie sa scriu un text la romana despre unde scriu scriitorii si poate imi spui unde scrie Marin.
-Pai, la bucatarie, a zis cumnatul meu, cu care locuiesc sub acelasi acoperis (podeaua vecinului de sus). Acolo scrie, in bucatarie.

Cum baiatul era contrariat, cumnatul meu i-a zis ca Marin scrie in bucatarie, noaptea, pentru ca e singurul loc neocupat si destul de bine izolat fonic, ba mai mult, e singurul loc din apartament in care se fumeaza. E drept ca se asaza cu spatele la aragaz si nu de putine ori l-a cuprins frica sa nu cumva, inainte de a termina ce are de scris, sa-i cada in crestet mobilierul de bucatarie suspendat. (Sunt uluit de cat de multe stie cumnatul meu despre mine!)

Se pare ca baiatul a fost multumit de raspuns, pentru ca a scris exact ce a aflat si anume ca scriitorii scriu in bucatarie. Toti colegii sai, dar absolut toti, scrisesera ca scriitorii scriu la birouri impozante, sau in paduri si in parcuri, dar mai ales la birouri mari, pline de carti si hartii.
Refuz sa aflu ce nota i-a dat profa de romana baiatului.

Acum, cand scriu aceste randuri, in bucatarie, bineinteles, ma intreb in ce masura m-au influentat, pe cand scriam Apropierea, telul si strecuratoarea, lingurita de metal cu coada varata in sticla de apa minerala, sertarul din care razbate un iz de tacamuri de lemn, firul de marar uscat, prins intre perete si cablul de la hota, teava care vine de la teracota din camera mare, traverseaza un metru de bucatarie si se implanta in horn. Acolo, sub acea teava, prin care trece fumul cald, ma asez pe un scaunel sa citesc in noptile de iarna. Abia astept ca baiatul din vecini sa-l intrebe pe cumnatul meu unde citesc scriitorii.

Marin Malaicu-Hondrari