Nicolae Steihardt: Transformarea infernului in paradis

Nicolae Steinhardt este un martir modern. La fel cum, in Antichitate, martirii erau cei care se sacrificau pentru credinta lor, acceptand adesea sa fie ucisi in chinuri, in acelasi chip Nicu Aurelian Steinhardt a acceptat sa resemnifice traumatizanta experienta a inchisorilor comuniste, transformand-o intr-o ocazie de expiere si de mantuire.

¢€žConditia umana este teologala¢€œ, ii spune el unui prietem care l-a intrebat care este sensul vietii. Cu alte cuvinte, omul s-a nascut pentru a-l cauta pe Dumnezeu… Pentru Nicolae Steinhardt, revelatia religioasa a fost centrala existentei sale si a dat un sens absolut si pozitiv unei experiente prin definitie negative: inchisoarea. Pana la urma, este suprema resemnificare a unui eveniment traumatizant si nu este accesibila oricui. Credinta puternica, umilinta (smerenia, in sens religios) si iubirea calda si calma fata de aproape sunt valori ilustrate de biografia lui Nicolae Steinhardt din momentul convertirii si pana la moarte.

Loialitatea fata de prieteni este o alta atitudine in care Steinhardt a crezut la modul absolut. In 1959, refuza sa depuna marturie im‚potriva prietenului sau Constantin Noi‚ca. Drept consecinta, va fi acuzat de con‚spiratie impotriva regimului si trimis la inchisoare pentru 13 ani. In inchisoare, va fi botezat crestin ortodox, moment in care bucuria lui in fata vietii si a oamenilor incepe sa se manifeste intens.

Isi va ierta dusmanii din viata particulara si pe cei care l-au trimis in inchisoare. De fapt, pentru Nicolae Steinhardt, inchisoarea prefigureaza inchisoarea interioara, a celui ¢€žmort pentru lume¢€, adica a calugarului. Jurnalul fericirii, cea mai celebra carte a sa, este un lung eseu literar si filozofic despre marile teme ale gandirii, filtrate de experienta si de revelatiile sale de o factura cu totul particulara: capacitatea de a vedea in infern un paradis interior.

Talentul stilistic al scrierilor lui Steinhardt este un alt detaliu pe care l-a retinut istoria literaturii. Umor, asociatii suprinzatoare si silogisme sclipitoare, toate acestea fac din Jurnalul fericirii o carte intemporala, si nu doar o confesiune a unei experiente limita.

biografie

12 iulie 1912: se naste in comuna Pantelimon;
1934: devine licentiat in Drept si Literatura;
1936: devine doctor in Drept;
1948 – 1959: sufera de pe urma saraciei primilor ani de comunism;
1959: este condamnat la munca silnica. Va fii inchis la Aiud, Gherla si Jilava;
15 martie 1960: este botezat si devine crestin ortodox;
Dupa 1964: (eliberarea) este foarte activ in plan literar;
In 1980: se calugareste la manastirea Rohia;
1989: moare la un spital din Baia Mare.

Virtuti crestine si calitati general umane

Curajul fizic in fata mortii, loialitatea fata de prieteni cu orice pret, chiar acela al expunerii propriei persoane la pericole vitale, bunatate fara limite, iertare si intelegerea la un nivel superior a lucrurilor (iar crestinismul i-a oferit lui Steinhardt un sistem filozofic perfect adaptat nevoilor sale de integrare a experientei avute), cultura in sens larg, aflata la cel mai inalt nivel al pretuirii, iata virtutile cardinale ale acestui calugar carturar.

Intre credinta si indoiala

Fenomenologia credintei, modurile sale multiple de aparitie si de manifestare, felul cum poate fi contaminata de idei lumesti si cum poate fi ea adaptata celor mai mundane situatii, iata tema predilecta de gandire a lui Steinhardt. A crede reprezinta un axis mundi interior, de la care se poate construi orice, pe baze sigure.

”Prin faptul ca ma rog, desi ma indoiesc, desi, prin urmare, nu cred in mod absolut, cred! Aceasta este credinta: depasirea punctului critic al dialecticii.”
Jurnalul fericirii