Stefan cel Mare vs. Rahova, dupa aproape 2 ani

Daca ma intreaba cineva cu ce ma ocup, e simplu: sunt arhitect. Am terminat „Ion Mincu” in 2004, am facut un master, un doctorat, am construit cateva case, blocuri, bloculete, cotete. Spun asta, pentru ca realmente imi e greu sa aduc in discutie faptul ca scriu poezii.

Cand am avut lansarea cartii, 1. mi-am schimbat mai intai poza de la profilul de facebook, cu vreo 3 zile inainte. Am pus, discret, poza de pe coperta cartii – un om care alearga pe o plaja pustie. Multi au dat „I like” si habar n-aveau ce semnifica, dar era misto, cateva zile tremuram de emotie pentru ca: 2. stiam ca va trebui totusi sa anunt lumea, oamenii pana la urma aveau sa afle ca scriu poezii, in fine, destul de jenant, deci 3. am postat un anunt cu lansarea, insa cu doar cateva ore inainte sa inceapa. Ca, eventual, sa nu vina nimeni dintre cei care ma cunosc.

Au fost vreo 25 persoane. Multe, adica, avand in vedere: debut in poezie, 40° C, no name: Dutescu. Cel care, in superanuntul sau de pe facebook, uitase – intentionat? – sa mentioneze locul teribilului eveniment: Bookfest, Romexpo, standul Polirom / Cartea Romaneasca.

Cartea mea se cheama „si toata bucuria acelor ani tristi” si contine texte foarte personale, despre mine si oamenii din jurul meu. De la parinti si bunici, pana la colegii de job. Poeme simple si clare, realiste, infiorator de realiste uneori – ca si cand ar fi orice altceva, dar nu poezie.

Primul text cu incarcatura oarecum poetica s-a intersectat cu mine intamplator acum 2 ani, nefiind scris de mine decat intr-o proportie neinsemnata. Dar a declansat tot ceea ce a urmat dupa, inclusiv o carte. Era in vara lui 2008, aveam 29 ani si pe atunci ma bucuram de toate privilegiile unei singuratati devastatoare – o singuratate dintr-aceea all inclusive, desprinsa parca din revistele de psihologie 🙂

Dat fiind faptul ca de ceva timp in casa mea nu intrau decat persoane pentru care aveam destul de putina consideratie (tipe, de tot felul, relatii sportive si pasagere etc.), inchipuiti-va o camera de cca. 20 mp aproape devastata, cu o mobila faina (facuta, bineinteles, dupa desenele mele) dar plina cu carti, de-a valma, si multe, foarte multe cutii de inghetata, peste tot, cu linguri si lingurite uitate prin ele. Mormane de rufe necalcate, aruncate pe canapea, laptopul vesnic deschis, draperiile trase, climatizarea pornita.

Si eu, la pielea goala, teleghidat, din living in bucatarie, in dormitor, la dus, apoi iarasi in living, pe laptop, si tot asa. Inchipuiti-va ca vorbeam pe mess cu surioara mea. Care, din cate se pare, gatea. Ea, care toata copilaria fugise de acel loc sinistru numit „bucatarie”, plangand si respingand isteric bunele intentii ale mamei, care vrusese s-o pregateasca pentru viata, s-o invete sa gateasca, ca asa sunt fetele, cresti, te mariti si te faci de ras, ca nu esti in stare nici sa tai paine etc., iata ca pe caldura aia facea o mancare de mazare – cu o mana, in timp ce cu cealalta vorbea cu mine pe mess.

Imi scria chestii gen „aceleasi motivatii trebuie sa le ai si acum, cand esti singur” sau „hai sa-ti povestesc ceva dragut, sa te mai destind” si altele asemenea, inchipuiti-va, pana ce la un moment dat am realizat ca noi facem poezie, acolo, spontan.

Am luat atunci cu copy & paste un fragment din acea conversatie, i-am pus diacritice si l-am salvat. Atat. Un mic poem, dezarmant de banal, al cotidianului crunt si apasator.

Stefan cel Mare vs. Rahova, august 2008:

da, chiar gatesc
fac mazare acum
si pe la pranz mi-am amintit de galeata de gunoi
care statea in soare pe balcon
si care are vreo 10 kg capacitate
fiindca am zis ca vreau eficienta atunci cand am luat-o
dar acum se razbuna
am spalat o ora la ea
deci vreau sa spun ca s-au adeverit previziunile mamei: ne mananca viermii
deci la propriu
era plina de viermi

la mine s-a oprit si apa calda si rece
nu mai e

aoleo

nici la baie, nici la bucatarie

de tot??
pai de ce??

nu stiu
intreaba-l pe administrator, manca-mi-ar

nu au platit??
de cand??

nu e demult
de maxim 10 minute

ah, se repara
desi cam ciudat la ora asta

m. dutescu

de citit: