Strigatul unui inger

Zilnic suntem asaltati, prin mijloacele de comunicare in masa, de tot felul de cazuri in care sunt implicati copii, adolescenti, tineri: sinucideri, consum de droguri si alcool, infractiuni, boli grave pentru care este nevoie de operatii salvatoare, dar extrem de costisitoare. Privim, ascultam, citim, ne minunam, eventual ne facem de citeva ori un semn al crucii grabit si mergem mai departe, vazindu-ne de drumul propriei vieti.

Nu avem timp de pierdut pentru a incerca macar sa intelegem ce se afla in spatele tuturor acestor informatii-cazuri de care suntem asaltati. Daca am gindi mai profund citeva clipe doar am pricepe poate ca toate aceste gesturi facute de tot mai multi tineri nu sunt altceva decit niste strigate de ajutor impotriva singuratatii in care au fost impinsi de nepasarea tuturor celor din jurul lor, dar mai ales de cea a parintilor.

Pina sa cunosc cazul Marianei, o femeie stabilita de mai bine de douazeci de ani la Viena, si fiicei ei, Ana Maria, care a murit la doar 21 de ani de Lupus, nu stiam ce sa cred despre tinerii care, in loc sa lupte pentru a-si croi un drum in viata, fac tot posibilul sa-si incheie cit mai repede socotelile cu lumea aceasta, fara sa aibe habar ce ii asteapta dincolo. Am inteles insa mai multe cind am auzit-o pe aceasta mama indurerata spunindu-mi printre lacrimi: „Am crezut ca daca muncesc din zori si pina noaptea tirziu, Ana mea va fi fericita cu banii multi pe care-i voi cistiga. Acum, cind ea nu mai e, imi dau seama cit de mult am gresit. Am pierdut atita timp pe care as fi putut sa il petrec cu ea…”

Nu am sa ma apuc acum sa va povestesc toata intimplarea (va las placerea sa o descoperiti citind cartea), ci am sa va spun doar ca acest roman este strigatul disperat, pe de o parte, al ingerului Ana Maria, iar pe de alta, al mamei sale indurerate, pe care sa il auda toti parintii din lume si sa inteleaga ca nimic nu este mai pretios decit darul facut de Dumnezeu lor – copiii si ca afectiunea si tandretea nu pot fi inlocuite de nici un alt cadou, oricat de scump ar fi el. Trebuie sa intelegem cu totii ca nimic nu ii intristeaza pe copii mai tare decit singuratatea in care ii imping propriii parinti.

In final, indraznesc sa mai adaug ceva: citeva rinduri venite pe e-mail de la un cititor din SUA, care, datorita unui prieten comun, a apucat deja sa citeasca romanul. Iata ce spune el despre personajul Mariana: „Mariana are toata simpatia si aprecierea mea. Atit ca emigranta, inainte de ’89, cit si ca fiica, sotie, si ca mama. Oricate greseli a facut i se iarta. Tenacitatea ei, lupta cu viata, sunt de admirat. Cu atit mai mult cu cit e vorba de o femeie. Ceea ce i s-a intimplat ei, ca femeie, e greu de scris sau de conceput ca ar exista asa ceva. Si ca o femeie ar fi putut indura asa ceva. Inconstienta tineretii, dar si puterea data de aceasta virsta, a impins-o la aventura. Dar, niciodata, nu a cedat.”

Radu Aldulescu

De citit:

Citeste Amintiri din gradina raiului, fragment din roman.