Moartea unui comis voiajor
Willy Loman crede, sau inca vrea sa mai creada in „visul american”, in realizarea de sine prin cariera, prin recunoasterea sociala. Depasit de realitate, se agata de imaginea pe care si-a construit-o candva si nu baga de seama ca timpul acela a apus, pana cand nu este aruncat ca o masea stricata de compania careia o viata intreaga i-a fost devotat. Willy Loman isi creeaza iluzii si le proiecteaza asupra lui Biff, luptand impotriva evidentei. Willy Loman nu accepta realitatea pentru ca realitatea aceasta nu este de acceptat. Willy Loman vede in inmormantarea sa apogeul unei vieti onorabile. Interpretat de Victor Rebengiuc, Willy Loman ar fi avut nevoie de mult mai putine cuvinte decat a spus. Spaima, orgoliul, umilinta, durerea, fanatismul, disperarea, intoleranta, dragostea, izbavirea – razbat fara gres din intreaga sa fiinta. Cand chipul sau se lumineaza in scena imbratiisarii finale, nu mai este de nevoie de nicio replica, pentru ca noi, in sala, avem, deja lacrimile in ochi si simtim mai mult decat o pot spune cuvintele. Dar Arthur Miller n-a prevazut asta.
Linda Loman este sotia devotata, camaradul de o viata, omul care stie si ceea ce i se ascunde pentru ca este aproape, pentru ca dragostea ei este neconditionata, este fara rezerve, lipsita de fluctuatii, este dragoste absoluta. Mariana Mihut nu se lasa niciodata „imbracata” in personaj. Mariana Mihut vine pe scena ea insasi, de o feminitate absoluta, imbinand candoarea cu fermitatea intr-un fel in care n-am mai vazut pe nimeni sa poata. Marturisesc ca merg la teatru ca s-o vad pe Mariana Mihut insasi, pentru ca ma fascineaza dintotdeauna si fericesc personajele pe care le ia in suflet si ni le intoarce transfigurate.
Happy, este fratele lui Biff, fiul care a ramas „pe orbita”, care persevereaza in cariera si ascensiunea sociala, desi e nemultumit de ritmul in care merg lucrurile. Happy incearca sa-i deturneze pe ai lui din drama in care se zbat. Incearca sa-i anunte ca se va casatori, ca, pana la sfarsitul anului, va ajunge sef – si orice crede ca si-ar mai dori tatal sau – dar nimeni nu-l baga in seama pentru ca nu el este fiul risipitor, nu pentru el se pregateste vitelul cel gras.
Pe Marius Chivu pare ca nu-l incurca niciodata nimic. Intotdeauna l-am vazut la largul lui, fie ca a fost Henri II in „Thomas Becket”, fie ca a fost argatul din „Unchiul Vanea”, fie ca a fost Panteleiev din „Casatoria”… Detine un registru cu adevarat senzational de amplu, detine forta dar si farmec. Asa incat rolul Happy pare cam putin pentru Marius Chivu.
Frumos, seducator, mistic trece prin scena Ben – fantoma lui, de fapt -, fratele lui Willy, intruchiparea succesului. Nu stie sa raspunda la intrebarea obsesiva a lui Willy – CUM? – ceea ce ne face sa intelegem ca nu exista raspuns. Claudiu Stanescu, aparitie eleganta, ponderata, face onorurile, intr-un ton asupra caruia am ramas oarecum nelamurita, dar, ma rog, asa sunt fantomele, vagi intru totul.
