Muzica clasica – tur de orizont discografic
Lunile septembrie si octombrie 2013 au adus lansarea a numeroase albume de cea mai inalta calitate, disponibile si in Romania: pentru cei care iubesc muzica buna in interpretari exceptionale, aceste discuri pot fi una dintre putinele cai de a avea acces in Romania la ceva asemanator cu ce a putut fi ascultat in timpul Festivalului Enescu.
Sa facem un tur de orizont. In septembrie si-au lansat cele mai noi discuri pianista Mitsuko Uchida (un foarte liric album Schumann), mezzosoprana Cecilia Bartoli (continuarea proiectului Mission cu lucrari de Agostino Steffani), pianista Maria Joao Pires si violoncelistul Antonio Meneses (inregistrarea unui recital sustinut la Wigmore Hall din Londra in ianuarie 2013), pianistul Rafal Blechacz (integrala polonezelor de Frederic Chopin), tenorul maltez Joseph Calleja (albumul Amore mai curand unul cross-over), dirijorul Gustavo Dudamel (primul disc al lui inregistrat alaturi de Orchestra Filarmonicii din Berlin, cu lucrari de Richard Strauss, compozitorul de la nasterea caruia se vor implini in 2014 150 ani), baritonul Bryn Terfel (un minunat album inregistrat in compania celui mai iubit cor al Americii, Mormon Tabernacle Choir), baritonul Thomas Hampson (o noua versiune a operei Simon Boccanegra de Verdi, in 2013, anul omagial Verdi), soprana Renee Fleming (Guilty pleasures – iar placerile vinovate ale cele mai mari soprane a Americii sunt lieduri si arii celebre), dirijorul Yannick Nezet Seguin (doua albume chiar, unul cu lucrari de Ceaikovski, pe care Seguin apare ca dirijor si pianist in compania violonistei Lisa Batiashvili, pe care am admirat-o si in septembrie 2013 la Bucuresti; al doilea, un omagiu adus lui Leopold Stokowski alaturi de Orchestra Simfonica din Philhadelphia, orchestra lui Stokowski, acolo unde in prezent Seguin este director muzical si unde dirijor asistent este romanul Cristian Macelaru), violonista Nicola Benedetti (un album Best of cu piese celebre), pianista Helene Grimaud (cele doua concerte pentru pian si orchestra de Johannes Brahms).
Iar in luna octombrie deja au aparut pe piata discuri semnate de: pianistul Maurizio Pollini (sonate de Beethoven), compozitorul Nigel Hess (Silent night, un album de Craciun), dirijorul Riccardo Chailly (simfoniile de Brahms cu Orchestra Gewadhaus din Leipzig), violonistul Leonidas Kavakos (acelasi concert de Brahms pe care l-a cantat si in Festivalul Enescu 2013), pianista Valentina Lisitsa (lucrari de Franz Liszt), soprana Kiri Te Kanawa (un album Best of), tenorul Luciano Pavarotti (de asemenea un album Best of, care cuprinde insa si cea mai veche inregistrare realizata de Pavarotti, inedita pana in prezent), pianistul Daniil Trifonov (recitalul sau de debut de la Carnegie Hall din februarie 2013).
Dintr-o oferta atat de bogata, a carei insusiruire poate parea chiar plicticoasa la prima vedere, se remarca deja o serie de albume care au primit elogii la nivel international. Integrala simfoniilor de Brahms, dirijata de Riccardo Chailly este numita de binecunoscuta publicatie britanica Grammophone drept inregistrarea lunii octombrie 2013.
Albumul pianistei Helene Grimaud, cunoscuta si in Romania gratie prezentei sale in mai multe randuri in cadrul Festivalului Enescu, a fost considerat Everestul personal cucerit al muzicienei. Cele doua concerte de Brahms au fost inregistrate live pe parcursul anului 2012, cu acelasi dirijor, Andris Nelsons, dar cu doua orchestre diferite, amandoua de mare calibru: Orchestra Radiodifuziunii Bavareze (Concertul nr.1) si Orchestra Filarmonicii din Viena (Concertul nr.2).
Grimaud realizeaza o interpretare plina de nerv si in acelasi timp, de sensibilitate pentru aceste doua concerte, printre cele mai grele din literatura pianistica: albumul a fost difuzat de Radio Romania Muzical in 7 octombrie 2013 si poate fi ascultat pe site-ul www.romania-muzical.ro, in cadrul proiectului Voteaza discul de muzica clasica al anului 2013.
Atrage atentia si albumul pianistei Valentina Lisitsa, pianista youtube, care va sustine un recital la Ateneul Roman din Bucuresti in 5 noiembrie 2013. Liszt in interpretarea pianistei ucrainene , o vedeta a mediului online (peste 30 milioane de vizualizari pe contul ei youtube) este interesant, foarte tehnic (pe disc figureaza si una dintre cele mai dificile lucrari pentru pian de Liszt, considerata de necantat), si totusi, cu o anume poezie.
In plus, pe album se gasesc opusuri mai putin cunoscute de Liszt, parafraze si trascriptii dupa lieduri de Schubert, un motiv suplimentar de a avea acest disc in colectie. Albumul Valentinei Lisitsa a fost difuzat la Radio Romania Muzical in 14 octombrie 2013 si este inclus in campania Voteaza discul de muzica clasica al anului 2013, derulata pe pagina www.romania-muzical.ro.
Cu siguranta, oricare album al dirijorului-fenomen Gustavo Dudamel este un punct de atractie. S-a lansat alaturi de Orchestra Simon Bolivar din Venezuela, tara sa natala, iar in prezent, la 32 ani, este dirijorul principal al Orchestrei Simfonice din Los Angeles, “muzicianul anului 2013” in America si invitat al celor mai mari orchestre ale lumii, printre ele Filarmonicile din Viena si Berlin.
Ultimul disc al lui Gustavo Dudamel cuprinde inregistrari live realizate alaturi de Orchestra Filarmonicii din Berlin pe parcursul stagiunii 2012-2013: sunt lucrari de Richard Strauss (trei poeme simfonice – Asa grait-a Zarathustra, Don Juan si Till Eulenspiegel), iar albumul are dubla semnificatie: marcheaza 100 de ani de colaborare intre Filarmonica din Berlin si Deutsche Grammophon, dar si deschide seria discurilor dedicate lui Richard Strauss: 150 ani de la nastere in 2014.
Albumul va fi difuzat de Radio Romania Muzical in 18 noiembrie, de la ora 19. Planurile discografice ale lui Gustavo Dudamel continua: in ianuarie 2014 va aparea un disc inregistrat alaturi de pianista Yuja Wang, care a facut senzatie la Festivalul Enescu 2014, iar in martie, inregistrarea unei opere a compozitorului american contemporan John Adams.
25 octombrie 2013 va aduce lansarea unui alt disc pe care apare Orchestra Filarmonicii din Berlin: este vorba despre o colaborare cu violonista Anne Sophie Mutter, deja o legenda in lumea artei interpretative contemporane. Un disc exclusiv Antonin Dvorak, primul dintr-o serie mai mare dedicata de Anne Sophie Mutter integralei lucrari pentru vioara de Dvorak: poate fi ascultat in avanpremiera lansarii sale internationale luni, 21 octombrie, de la ora 20, la Radio Romania Muzical si este inclus in campania “Voteaza discul de muzica clasica al anului 2013” de la www.romania-muzical.ro.
Discurile prezentate sunt disponibile si in Romania, in magazinele de specialitate (Librariile Humanitas si Carturesti), pe www.itunes.com sau www.deutschegrammophon.com.